Sălajul are propriul „Eminescu”, apelativ pe care Nicolae Sabău din satul Preoteasa l-a primit datorită pasiunii sale pentru poezie, pădure, câmpuri și scris. Uneori, când focul arde liniștit în fiteu, în liniștea cutremurătoare a iernii, sălăjeanul mai așterne pe hârtie versuri. Auzisem că în satul de lângă drumul care duce spre cătunul Călin, ținutul vrăjitorului, trăiește un sălăjean căruia i se spune Eminescu. Voiam să-l întâlnesc, să povestim, să-mi povestească despre lume, despre sat și cel căruia i se spunea vrăjitor.
Primarul comunei Valcău de Jos, Ioan Roșan, este cel care m-a dus la baciul Nicolae din Preoteasa. Ne aștepta în curtea sa frumoasă, într-o liniște cutremurătoare, într-o dimineață cu parfum de toamnă, de struguri copți și gutui. Mi-a întins mâna, mi-am dat seama repede că e un om dintr-o bucată, unul trăit în vremuri bune și mai puțin bune. Ne-a poftit în casă, ne-am așezat la masă, am pornit reportofonul și ne-am pus la povești.
Moara lui Eminescu și zama de copite
Da, pe locul unde se află gospodăria baciului Nicolae a funcționat cândva o moară, una cu pietre „mânate” de apă. Nicolae își are originea în cătunul Călin, acolo unde a trăit cel poreclit „vrăjitorul”. „L-am cunoscut bine, dar nu era vrăjitor așa cum spune lumea, era un tip care știa foarte multă psihologie, citea din zodiacul chinezesc și din Pravilă. Te asculta, îți punea diferite întrebări și în baza răspunsurilor îți spunea despre una, despre alta. Cred că de-a lungul timpului au venit la el mii și mii de oameni. A venit la el și Securitatea, a avut probleme cu miliția. Se temeau de el pentru că venea atâta lume să-l asculte”, mi-a povestit Eminescu de Sălaj.
Am mai aflat că Nicolae iubește mult natura, pădurea, mi-a povestit că Preoteasa nu a fost un sat colectivizat tocmai pentru că se află într-o zonă în care nu s-a putut face agricultură pe suprafețe extinse. Este un sat unde principala îndeletnicire a localnicilor a fost prelucrarea lemnului, se află poziționat într-o zonă mirifică, departe de agitația urbană, lângă pădure și dealuri. Peisajul este unul ce te trimite cu gândul la poveștile din vremuri apuse. În timp ce vorbeam, am aflat că nana Zorica, soția baciului Nicolae, urma să ne servească ceva bun. Momentul a sosit. Am mâncat cea mai bună „zamă de copite”. Este o ciorbă de hribi, iar aroma este una care îți explodează în gură, îți încântă papilele gustative. Mi-am pus un polonic-două, dar mi-a fost rușine să îmi umplu blidul din nou. Recunosc, cred că eram în stare să mănânc toată zama de copite din oală. Am mulțumit frumos la final, dar gândul îmi era mereu la aroma hribilor. Dacă ajungeți în Preoteasa, cereți zamă de copite. E delicioasă!
Omenia și bucuria satului
Baciul Nicolae continua să-mi povestească în timp ce o liniște greu de descris a început să îmi cuprindă corpul și mintea. Simțeam că e locul unde aș putea dormi cum n-am dormit de mulți ani. Primarul m-a simțit că îmi place mult omul, locul și povestea. De la asemenea oameni cum este Eminescu de Sălaj și din astfel de locuri mă încarc eu cu energia de care am nevoie. Sunt oameni simpli, sălăjeni care nu vor să iasă în lume, să devină cunoscuți. Ei trăiesc în simplitate și bunătate. Nicolae Sabău este soț, dar și tată. Am avut bucuria, cu ani în urmă, s-o cunosc și pe mama dumnealui, pe nana Ana. Am vizitat-o sus, în Călin, la marginea pădurii. N-am s-o uit. Am întrebat-o cum se descurcă singură. M-a privit cu niște ochi mari și parcă supărați: „Nu îs sângură, îs cu Dumnezău”! Aflasem că a fost moașă, că a moșit pe creasta dealului, la marginea pădurii. Am ieșit din casă alături de Eminescu, ne-am plimbat prin grădina sa. Ceața a început să se ridice lăsând în fața noastră pădurea și dealurile, mult argintiu și ruginiu, o încântare pentru ochii mei. Zona e în plină dezvoltare.
Valcău
A fost o vizită în care n-am făcut politică, dar am fost surprins de cât de bine arată comuna Valcău de Jos. Cel puțin pe drumurile pe care am circulat eu era asfalt, erau marcaje, căminul cultural din centrul de comună este modern, s-a lucrat la școli, la grădinițe, iar investițiile continuă. Recunosc, mi-a plăcut, comuna este una așa cum ar trebui să fie toate. Revin la Eminescu. Întrebați de el atunci când ajungeți în Preoteasa. Toți sătenii îl cunosc, e un sălăjean de poveste. Multă sănătate, baci Eminescu!