Din nou despre lichele

Daniel Săuca

La final de săptămână, vă provoc (sper) cu câteva rânduri apărute la rubrica de față în urmă cu 16 ani. Oare mai sunt de actualitate? Şi ca „tratament” împotriva politicianismului de cea mai joasă speţă care se revarsă de pe „ecranele” patriei şi nu numai, zilele trecute am revăzut superbul spectacol de la „Bulandra”, în regia lui Liviu Ciulei, cu „O scrisoare pierdută”. Dacă mai era cazul, mi-am „reamintit” că, ehei, lichelismul şi parvenitismul sunt „îmbibate” de mult în pielea (groasă) a politicianului român. O diferenţă între Caţavencu & Dandanache şi lichelele de astăzi este aceea că parlamentarul român contemporan (exagerăm spunând toţi?) nu e nici măcar simpatic, nu-ţi dă posibilitatea nici măcar să-i acorzi un zâmbet, mai mult sau mai puţin ironic. Licheaua politică de astăzi te minte în faţă invocând, de exemplu, faptul că nu se mai „regăseşte” într-un partid, cu toate că „băieţii” sunt „lucraţi la şantaj”, mai ceva ca pe vremea aialaltă. Nu ştiu cât de actuală este definiţia dată de Gabriel Liiceanu: „Îndeobşte, este considerat lichea orice individ activ în producerea răului altuia de dragul binelui propriu. O lichea nu stă prea mult pe gânduri când e vorba de a-şi construi căpătuiala pe nenorocirea semenului său. Licheaua este infractorul lumii morale. Dând ici şi colo lovitura în vieţile noastre, ea colorează de fapt peisajul lumii cu pitorescul ticăloşiilor sale”. Probabil, trădătorii de care vorbim nu se consideră lichele, pentru că ei nu produc „răul altuia de dragul binelui propriu”. Nu. Ei sunt pentru popor, lucrează pentru binele poporului şi mai ales ales a amărâţilor din circumscripţia electorală în care au fost aleşi. Vorba lui Trahanache, probabil ne grăbim noi cu gândurile şi speculaţiile în faţa noii epoci de aur care ne aşteaptă: „Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip, nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să ai (cu fineţă) puţintică răbdare…”

One Thought to “Din nou despre lichele”

  1. […] a politicianului român. O diferenţă între Caţavencu… Articolul Din nou despre lichele apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment