Daniel Săuca
La recentele festivaluri, de carte și literatură, de la Cluj-Napoca, s-a afirmat, de mai multe ori, să se audă: industria (dacă poate fi numită astfel) cărții din România produce mai puțin decât industria pufuleților. Adică, în patria noastră dragă, se vând mai mulți pufuleți decât cărți. Nu știu dacă e cea mai „fericită” comparație, cert e că situația nu e deloc roză: „Un român plătește, în medie, pe an pe cărți în jur de trei euro, valoare de zece ori sub limita de la care un popor poate fi considerat cultivat, spune Anatol Vidrașcu, fondatorul Litera Internațional, cea mai mare editură din România după cifra de afaceri. Cei mai mari consumatori de carte din țară, afirmă el, sunt preșcolarii și copiii din clasele primare, iar cu cât cresc în vârstă, românii citesc tot mai puțin” (profit.ro); „Ana Nicolau, director general Editura Nemira: «Piaţa de carte din România este foarte mică. Raportat la numărul de locuitori ai ţării, ruşinos de mică pentru o ţară europeană»” (intervio.ro). Declarații, constatări ale editorilor români pe această temă sunt destule. Concluzia e aceeași, tristă: se cumpără carte tot mai puțin, se citește tot mai puțin. Bibliotecarii, destul de probabil, au un alt punct de vedere: statisticile lor spun că tot mai mulți români citesc cărți împrumutate din bibliotecile publice. Poate e așa și în privința accesărilor pe internet, altele decât pentru starea vremii sau diferite vânzări – cumpărări (de mașini second hand). Dincolo de cifre, realitatea „palpabilă” arată, tot mai mult, o Românie „aculturală”, oricum o țară în care definiția/definițiile culturii trebuie modificată/e. Au apărut „cultura de mall” ori „cultura de divertisment”, în condițiile în care, de pildă, și în județul Sălaj, există prea multe localități unde nu s-a întâmplat nimic cultural în ultima sută de ani. Rămâne de văzut încotro va merge țara din perspectiva așa-numitului consum cultural. Până atunci, rămân și constatările: statul nu se implică mai deloc în dezvoltarea pieței cărții (manualul unic e un exemplu tragic despre modul în care gândesc unii chestiunea), a presei tipărite, în revigorarea rețelelor de distribuție. Poate sunt speranțe. Deocamdată nu sunt vizibile. Și în județul nostru, unde nu mai sunt librării (în adevăratul sens al cuvântului). Ce-i drept, cărțile se pot comanda și on-line. Pufuleții, nu…
