Statul vrea să-i momească pe tinerii absolvenţi de facultate cu salarii de 400 de euro

Statul ia măsuri substanţiale pentru menţinerea pe piaţa muncii din România a forţei de muncă, mai ales a celei ce provine din rândul tinerilor absolvenţi de studii superioare.

 Exodul masiv ce a avut loc în ultimii ani în rândul tinerilor absolvenţi de facultate, către ţări care oferă salarii de cinci ori mai mari faţă de cele pe care aceştia le primesc în ţară, a făcut ca autorităţile să caute metode noi prin care tinerii să nu mai fie tenataţi de piaţa muncii din afara graniţelor româneşti. Una din măsurile adoptate este Programul „Primul salariu”, prin care absolvenţii de facultate vor avea un salariu garantat de început de 2.500 de lei brut pe lună (cca 1.770 de lei net), autorităţile sperând că acest program va încuraja companiile să facă planuri de dezvoltare pe termen lung şi va creşte angajabilitatea în rândul licenţiaţilor. 

„Primul salariu“, program pen­­tru care legea de apli­care va fi gata până la finalul lu­nii iunie, garantează un sa­­lariu de încadrare de 2.500 lei brut timp de trei ani tinerilor licen­ţiaţi care au terminat o facultate acreditată. Salariul pe care tinerii îl vor lua “în mână” va fi de aproximativ 1.700 de lei.

Astfel, statul va subvenţiona angajatorul cu jumătate din din cheltuiala salarială, cu menţinerea angajării tânărului licenţiat timp de cinci ani. Dacă acest program va intra în vigoare, costurile angajatorilor cu salariile tinerilor absolvenţi de facultate s-ar diminua, în timp ce veniturile nete ale celor aflaţi la început de carieră ar fi semnificativ mai mari decât nivelul oferit în prezent. Spre exemplu, la un salariu minim pe economie de 1.450 de lei brut pe lună, costul total al angajatorului este de 1.783 de lei pe lună, iar angajatul primeşte „în mână” doar 1.065 de lei net. Prin programul „Primul salariu”, costul total lunar al unui angajator scade la 1.537 de lei pe lună (cu 14 la sută mai puţin ca la un salariu minim), iar angajatul primeşte un salariu lunar net de 1.768 de lei pe lună, cu 66 la sută în plus faţă de cât ar primi dacă ar fi încadrat la nivelul salariului minim.

Statisticile nu arată deloc bine în privinţa nivelului la care a ajuns forţa de muncă din România. În ultimii 25 de ani populaţia stabilă a României s-a redus cu peste 3,2 milioane de locuitori din cauza plecărilor masive la muncă în străinătate. Mai bine de trei sferturi din această scădere a fost determinată, aşadar, de migraţie, în găsirea unui loc de muncă mai bine plătit dar şi a unei vieţi care să ofere mai multă siguranţă şi mulţumire. Potrivit statisticilor, peste 3,5  milioane de români sunt plecaţi la muncă în străinătate de un an sau mai mult. În privinţa românilor care şi-au stabilit domiciliul în străinătate din 1989 şi până în prezent, numărul acestora este de peste 600.000. În privinţa sălăjenilor plecaţi la muncă în afara graniţelor ţării, statisticile oficiale spun că numărul acestora este de aproximativ 9.000 însă, neoficial, cifra este de aproape trei ori mai mare. Numărul neoficial al românilor plecaţi la muncă şi a celor stabiliţi în străinătate este de peste 4 milioane, această cifră fiind în permanentă creştere.

 

Leave a Comment