Sălăjenii ar putea rămâne fără pensii în decembrie

Funcționarii publici din cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), împreună cu cei ai majorității celorlalte Case de Pensii din țară, sunt în protest pe perioadă nelimitată. Acțiunea a început din data de 6 noiembrie, cu mențiunea că toate protestele de până acum s-au realizat fără întreruperea activității cu publicul. Începând cu data de 14 noiembrie, protestele vor avea loc între orele 10 – 11, iar în acest interval orar niciun cetățean nu va putea intra în cadrul instituției. Pentru a obține mai multe detalii cu privire la modul în care vor decurge lucrurile în continuare, am contactat-o pe reprezentanta salariaților din cadrul CJP Sălaj – Sanda Copas, care ne-a declarat că „la nivelul instituției continuăm protestele. Am înaintat în acest sens și o adresă către Casa Națională de Pensii cât și către Ministerul Muncii. În data de 27 noiembrie ar trebui să pregătim ordinele de plată pentru luna decembrie. În condițiile în care decidenții politici nu vor lua nicio măsură cu privire la solicitările noastre, ne vom vedea nevoiți să nu virăm pensiile în luna decembrie, chiar în prag de sărbători. Sperăm să nu ajungem până acolo și să se deblocheze lucrurile și tensiunile cât mai curând. Noi nu cerem decât drepturile noastre, mai exact un salariu egal cu cel primit de angajații Casei Naționale de Pensii Publice. Prin urmare, trebuie să se înțeleagă foarte clar că noi nu cerem nimic exagerat sau ieșit din comun”. În condițiile în care angajații din sistem nu-și vor primi drepturile, situația la nivel național se va complica în condițiile în care prin noua lege a pensiilor se va solicita recalcularea pensiilor. Sanda Copas ne-a declarat că până în prezent nu s-au primit deciziile de recalculare în teritoriu, însă dacă protestele vor continua atunci cu siguranță nu va avea cine să efectueze această procedură. Totodată, potrivit reprezentantei salariaților din cadrul CJP Sălaj „data de 14 noiembrie este o zi mare pentru casele de sănătate, întrucât în plenul  Camerei Deputaților se va supune la vot legea privind asimilarea drepturilor salariale cu cele de la nivel central, iar noi înțelegem să transmitem un ultim mesaj actualilor guvernanți, respectiv să ne ia în serios problema, întrucât dacă ne vor ignora ca până acum, în zilele următoare vom înceta în totalitate programul cu publicul”. Vă vom ține la curent cu modul în care vor evolua lucrurile pe parcurs.

One Thought to “Sălăjenii ar putea rămâne fără pensii în decembrie”

  1. […] Funcționarii publici din cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), împreună cu cei ai majorității celorlalte Case de Pensii din țară, sunt în protest pe perioadă nelimitată. Acțiunea a început din data de 6 noiembrie, cu mențiunea că toate protestele de până acum s-au realizat fără întreruperea activității cu publicul. Începând cu data de 14 noiembrie, protestele vor avea loc între orele 10 – 11, iar în acest interval orar niciun cetățean nu va putea intra în cadrul instituției. Pentru a obține mai multe detalii cu privire la modul… Citeste mai mult […]

Leave a Comment