S-au trezit cu Inspecţia Muncii pe cap. Amenzi de mii de lei şi zeci de avertismente

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj a desfăşurat, pe parcursul lunii trecute, mai multe controale pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă privind respectarea legislaţiei în vigoare. Activitatea inspectorilor a vizat cu prioritate identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi diminuării acestui fenomen, care, în fapt, reprezintă echivalentul unei infracţiuni de evaziune fiscală. Activitatea de control a inspectorilor sălăjeni face parte dintr-o amplă acţiune desfăşurată la nivel naţional, în mii de unităţi. În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 66 de agenţi economici de pe raza judeţului, 21 fiind sancţionaţi prin aplicarea a nouă amenzi şi 24 avertismente. Inspectorii au depistat nouă persoane care munceau fără contract individual de muncă, patru angajatori primind amenzi ce au însumat 110.000 de lei. Cinci angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 16.000 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară, respectiv munca de noapte, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal şi nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă  documentele şi informaţiile solicitate de în momentul controlului.

S-au mai constatat deficienţe în întocmirea contractelor individuale de muncă, prin stipularea unor clauze care intră în contradicţie cu legislaţia muncii, nerespectarea prevederilor  privind sărbătorile legale, nerespectarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare angajat, date incomplete în registrele de salariaţi. Pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă au fost controlaţi 45 de agenţi economici şi au fost aplicate amenzi în valoare de 9.000 de lei pentru neregulile constatate. Pe aceeaşi linie, inspectorii au mai acordat şi 24 de avertismente care, la o abatere viitoare, se vor transforma în amenzi. Deficienţele constatate sunt legate de lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăviri profesionale, neasigurarea măsurilor de securitate, lipsa echipamentelor de protecţie, neasigurarea măsurilor de electrosecuritate ori neefectuarea controalelor medicale în momentul angajării. Controalele pe toate aceste segmente vor continua şi în perioada următoare şi vor cuprinde atât agenţi economici mari cât şi firme mai mici, cu mai puţini angajaţi, astfel încât, cea mai sigură cale de a nu plăti amenzi usturătoare ori de a risca sancţiuni chiar mai aspre, este conştientizarea de către patroni şi directori a obligaţiei de a desfăşura în legalitate orice activitate, a întocmirii formelor de angajare fără eludarea legii precum şi respectarea obligaţiilor pe care aceştia le au faţă de angajaţi şi faţă de stat.

 

 

Leave a Comment