Ministerul de Finanţe vrea să dea subvenţii de 50 bani pe litrul de combustibil pentru transportatorii şi distribuitorii din ţară

Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil din cauza situaţiei internaţionale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, notează News.ro.

„O nouă măsură din pachetul «Sprijin pentru România», supusă adoptării Guvernului României. Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil din cauza situaţiei internaţionale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei”, anunţă ministerul. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie 2022.

Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Deciziile de compensare se emit până la 31.12.2022, iar plata efectivă a ajutorului de stat se poate face până la 31 iulie 2023, inclusiv.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 300 de milioane de lei pentru un număr estimat de 3.000 de operatori economici.

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;

b) deţin cel puţin un vehicul eligibil;

c) operatorii economici stabiliţi în România trebuie să nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau să nu se afle în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului şi să nu beneficieze de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local;

d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;

e) alimentează vehiculele eligibile după cum urmează: de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute;

f) nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare;

g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile;

h) operatorii licenţiaţi în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, precum şi o listă a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu şi deţin o licenţă comunitară, pentru transportul rutier de mărfuri contra cost şi pentru transportul de persoane.

Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

În categoria cheltuielilor eligibile se încadrează facturile emise cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri.

Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română (ARR), prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informaţiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Schema de ajutor de stat a fost elaborată în baza punctului 2.1. Ajutoare limitate, Capitolul 2 – Măsuri temporare de ajutor de stat din Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C 131 I/01) şi se notifică la Comisia Europeană în vederea autorizării.

 

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

 

3 Thoughts to “Ministerul de Finanţe vrea să dea subvenţii de 50 bani pe litrul de combustibil pentru transportatorii şi distribuitorii din ţară”

  1. […] Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil din cauza situaţiei internaţionale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, notează News.ro. „O nouă măsură din pachetul «Sprijin pentru România», supusă adoptării Guvernului României. Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil din cauza situaţiei internaţionale. Valoarea ajutorului acordat este de 50… Citeste mai mult […]

  2. […] Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil din cauza situaţiei internaţionale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, notează News.ro. „O nouă măsură din pachetul «Sprijin pentru România», supusă adoptării Guvernului României. Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil din cauza situaţiei internaţionale.  » Mai multe detalii […]

  3. Jos liberalizarea !

    Nu e bine, dacă secătuiți bugetul, de unde o să plătiți salarii și pensii? De ce să realizeze multinaționalele profituri uriașe pe spinarea românului? Soluția este cea adoptată în Ungaria și de alți guvernanți responsabili din UE, controlul statului asupra prețurilor la produsele esențiale !

Dă-i un răspuns lui Jos liberalizarea ! Anulează răspunsul