Ce sume plătesc clienții sălăjeni la Hidroelectrica pentru factura la energie în luna noiembrie?

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, a publicat o ofertă actualizată aferentă lunii noiembrie. Potrivit datelor companiei, tarifele pentru consumatorii casnici variază între 1,07 și 1,16 lei/kWh, în funcție de regiune.

În județul Sălaj, parte din zona Transilvania Nord, alături de Satu Mare, Maramureș, Bihor, Cluj și Bistrița-Năsăud, prețul energiei pentru consumatori este de 1,14179 lei/kWh.

Astfel, pentru un consum casnic mediu de 100 kWh pe lună, un sălăjean va scoate din buzunar aproximativ 114 lei, sumă care include toate taxele și tarifele reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), de la transport, distribuție și până la TVA.

La nivelul întregii țări, costul mediu al energiei electrice furnizate de Hidroelectrica este de aproximativ 1,12 lei/kWh, ceea ce înseamnă o factură lunară de circa 112 lei pentru un consum de 100 kWh.

Imagine cu rol ilustrativ. 

Leave a Comment