Castelul Pena din Sintra

Când spui Sintra sau când spui Portugalia, primul lucru care îți vine în minte e castelul Pena. Mai mult chiar, ai în fața ochilor imaginea lui, un castel ca cel din poveștile cu prințese, cu ziduri crenelate și colorate. Să ajungi într-un loc atât de mediatizat poate fi ”periculos”, pentru că ai o senzație de deja-vu. Dar castelul Pena a fost o uimire și o bucurie încă din clipa în care l-am întrezărit printre gratiile de la poartă.
Așa cum îi șade bine unui castel, Pena este situat în vârful unui deal destul de abrupt. De fapt toată Sintra este o grupare de dealuri, unul mai abrupt ca celălalt. Iar de la poartă urci pe o alee șerpuită, sau alegi varianta pieptiș pe cărări, printr-o pădure… care – surpriză, am aflat apoi că e de fapt un parc imens, pentru că fiecare copac a fost adus și plantat acolo, având aceeași vârstă ca și castelul. Pe măsură ce te apropii, întrezărești printre frunze petele de galben, albastru și bordo, culorile zidurilor palatului. Iar când ajungi să îl vezi în toată frumusețea lui, rămâi înmărmurit. Pentru că ți se pare ca te-ai mutat într-o altă dimensiune, într-o lume a poveștilor.
Istoria castelului este, la rândul ei, o poveste. Care a început în Evul Mediu când s-a construit o capelă dedicată Fecioarei Maria, pe vârful dealului de deasupra orașului Sintra. Conform tradiției, construcția a avut loc după o apariție a Fecioarei Maria. În anul 1493, regele Ioan al II-lea, însoțit de soția sa regina Leonor, a făcut un pelerinaj în zonă pentru a îndeplini un jurământ. Succesorul său, regele Manuel I, a fost foarte atras de acest sanctuar și a ordonat construirea unei mănăstiri pe acest loc, care a fost donată Ordinului Sfântului Ieronim. Timp de secole, Pena a fost un loc mic și liniștit pentru meditație, care adăpostea un număr de maximum 18 călugări. În secolul al XVIII-lea mănăstirea a fost grav afectată de fulgere. Marele cutremur de la Lisabona din 1755, care a avut loc la scurt timp după aceea, a avut cel mai mare impact asupra mănăstirii, aici rămânând doar ruine. Cu toate acestea, capela (cu finisajele sale de marmură și alabastru atribuite lui Nicolau Chanterene) a scăpat fără daune importante. Timp de multe decenii, ruinele au rămas neatinse, dar tot l-au uimit pe tânărul prinț Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha, consortul reginei Maria a II-a a Portugaliei. Acesta a decis, în anul 1838, să achiziționeze vechea mănăstire, toate pământurile din jur, Castelul maurilor din apropiere și alte câteva moșii din zonă. Regele Ferdinand și-a propus să transforme rămășițele mănăstirii într-un palat care să servească drept reședință de vară pentru familia regală portugheză. Construcția a fost ridicată în perioada 1842 – 1854, dar în anul 1947 era aproape finalizată. Însă Regele Ferdinand și Regina Maria a II-a a Portugaliei au ținut să-i adauge fanteziile lor, aducându-i noi și noi elemente de simbolism și de arhitectură, unele chiar de influență maură, precum bolți, arcade și creneluri medievale. Îți iau ochii azulejos cu motive tradiționale portugheze și arăbești pe pereți și pe marmura de pe jos, Printre altele, regele a cerut ca în arcadele de boltă să fie incluse elemente medievale și islamice, el proiectând și o fereastră pentru fațada principală (inspirată de fereastra capitolului din Conventul Ordinului lui Hristos din Tomar). Nu lipsesc nici influențele mitologiei grecești, cea mai celebră dovadă fiind vestitul Triton de la intrarea principală. Triton, fiul lui Poseidon și al lui Amphitrite, zeul și zeița mării, iese din apa oceanului, din scoici și corali și ține pe umerii săi lumea terestră. Acest ansamblu care îl ține ghemuit pentru vecie pe Triton simbolizează apariția vieții pe pământ, fiind construit în perioada apariției teoriei evoluționiste a lui Darwin.
Din materializarea listei de dorințe regale a rezultat un stil eclectic, în care se îmbină elementele neo-gotice, neo-manueline, neo-islamice și neo-renascentiste. Sună complicat și evident că sunt greu de îmbinat armonios toate aceste stiluri.  Iar rezultatul este un palat exotic, colorat, care are personalitatea sa unică.
Interiorul castelului La Pena a rămas amenajat așa cum l-a găsit abolirea monarhiei, în 1910, fiind remarcabile Atelier do Rei Carlos, Sala de Saxe, cu porțelanuri de Saxa, Salão Nobre, cu stucaturi, candelabre, vitralii şi piese de mobilier din perioada secolelor XIV-XIX.
Din păcate tânara pereche nu a apucat să se bucure de minunea pe care au creat-o. Regina Maria a II-a a Portugaliei a murit în 1853, la vârsta de 34 de ani. Fuseseră căsătoriți 17 ani și tot atâția a așteptat Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha până când s-a recăsătorit cu Elisa Hensler. După moartea lui Ferdinand, palatul a intrat în posesia celei de-a doua soții. Acesta din urmă a vândut palatul regelui Luís, care a dorit să-l recupereze pentru familia regală. În 1889 a fost cumpărat de statul portughez, iar după Revoluția Republicană din 1910 a fost clasificat ca monument național și transformat în muzeu. Ultima regină a Portugaliei, regina Amélia, și-a petrecut ultima seară la palat, înainte de a părăsi țara în exil.
De la geamurile palatului vezi castelul maurilor, cățărat pe cel mai înalt deal al zonei. Dar și râul Tagus, iar în zare, în zilele senine, oceanul Atlantic. Și împrejurul său, Parcul Pena – o vastă zonă împădurită care înconjoară complet palatul, întinzându-se pe 200 de hectare de teren neuniform. Parcul a fost creat în același timp cu palatul de către regele Ferdinand al II-lea, care a fost asistat de baronii von Eschwege și von Kessler. Gustul exotic al romantismului a fost aplicat parcului așa cum s-a întâmplat și la palat. Regele a ordonat să fie plantați acolo copaci din diverse țări îndepărtate. Printre aceștia s-au numărat sequoia din America de Nord, chiparosul lui Lawson, magnolia occidentală, ginkgo-ul chinezesc, criptomeria japoneză și o mare varietate de ferigi din Australia și Noua Zeelandă. Parcul are un sistem labirintic de poteci și drumuri înguste, care leagă palatul de numeroasele puncte de interes din întregul parc, precum și de cele două porți ale acestuia.
Palatul a atras rapid vizitatori și a devenit unul dintre cele mai vizitate monumente din Portugalia. Până la sfârșitul secolului XX, palatul a fost repictat și culorile originale au fost restaurate. În 1995, palatul și parcul cultural din Sintra au fost clasificate drept patrimoniu mondial de către UNESCO.
Dar Pena este doar cel mai vestit dintre multele palate ale Sintrei. În centrul istoric al oraşului domneşte Palatul Regal. A fost întemeiat în anii 1400 şi este uşor de recunoscut datorită celor două turnuri conice înalte de 33 de metri, care aparțin uriașei bucătării regale. Aici se țineau ospețele de vânătoare pentru 1.000 de persoane, nobili din curtea regală și invitați ai acesteia. Turnurile conice, devenite una dintre mărcile Sintrei, au fost gândite în această formă asemănătoare furnalelor pentru a ține eventualele incendii departe de corpul palatului. Palatul din Evul Mediu care a supraviețuit timpului a fost extins de Regele Manuel I, cel în timpul căruia expansiunea Imperiului Portughez a atins apogeul. Un salon întreg este dedicat aici panopliei Regelui Manuel şi a celor 72 de familii de nobili. Cea mai mare încăpere este Sala Lebedei, care are pictată câte o lebădă pe fiecare panou octogonal al tavanului. Sala găzduia banchetele, spectacolele, balurile unde curtenii aplaudau încântați reprezentațiile trupei lui Gil Vicente, părintele teatrului portughez. A treia comoară din lanțul monumental al Sintrei este Monserrate Palace, fabuloasa reşedință estivală a unui viconte englez, Sir Francis Cook. Magnifica grădină a palatului este una dintre cele mai frumoase grădini botanice din Portugalia, având cascade, mici lacuri și 3.000 de specii exotice.
Sintra e o minune. La fel e si Palatul Pena. Colorat, primitor, vesel, e întruchiparea visului unui rege îndrăgostit și cu dare de mână, un dar pentru Regina sa, care a fost vreme de 19 ani și regina Portugaliei. Iar una dintre fiicele lor, Infanta Antonia, s-a căsătorit cu Leopold, Print de Hohenzollern și a fost mama Regelui Ferdinand I al României.
O vizită la castelul Pena și la Sintra e o bucurie pentru ochi și suflet. De neratat.
Mulțumiri doamnei Inês Pereira pentru amabilitate și pentru tot sprijinul oferit. Mulțumiri Joanna pentru ghidajul fascinant.
M. S.

Alte articole

Leave a Comment