Jibouanul care a intrat primul la Academia de Poliție, premiat de primarul Jiboului

Primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, i-a oferit o plachetă de onoare tânărului jibouan Gabriel Pap, pentru performanța lui extraordinară de a fi admis primul pe listă la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Jibouanul a fost primul din aproape 3.000 de candidați din toată țara. „Este o recunoaștere din partea autorității locale din Jibou pentru cinstea pe care Gabriel Pap o face orașului. Și am simțit că ofer acest semn de recunoaștere în numele tuturor jibouanilor, pentru că suntem cu toții mândri de reușita lui, de faptul că un tânăr instruit în orașul nostru este admis pe primul loc la cea mai prestigioasă unitate de învățământ a Ministerului de Interne. Astfel de momente mă fac să mă gândesc că munca pe care am făcut-o cu echipa din Primăria Jibou pentru a aduce bani din multiple surse de finanțare și a face investiții masive în învățământul din Jibou și în sportul de masă pentru copii și pentru tineri este exact ceea ce trebuia făcut. Aceste investiții se întorc în comunitate. Gabriel Pap exact asta ne confirmă”, este mesajul primarului.

3 Thoughts to “Jibouanul care a intrat primul la Academia de Poliție, premiat de primarul Jiboului”

  1. […] Primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, i-a oferit o plachetă de onoare tânărului jibouan Gabriel Pap, pentru performanța lui extraordinară de a fi admis primul pe listă la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Jibouanul a fost primul din aproape 3.000 de candidați din toată țara. „Este o recunoaștere din partea autorității locale din Jibou pentru cinstea pe care Gabriel Pap o face orașului. Și am simțit că ofer acest semn de recunoaștere în numele tuturor jibouanilor, pentru că suntem cu toții mândri de reușita lui, de faptul că… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Pana acuma nu ați știut de acest băiat .Acuma e bun pt a va face campanie ești josnic domnule primar.Apropo unde e Pașcalău nu îl vedem in poza.

Leave a Comment