Scrisoare deschisă adresată domnului Ministru al Culturii George Ivașcu Guvernului României

Scrisoare deschisă adresată domnului Ministru al Culturii George Ivașcu
Guvernului României,
Domnului George Ivașcu, Ministrul Culturii și Identității Naționale

Domnule Ministru,

Mă numesc Marius Andrei și în februarie 2015 contribuiam pentru prima dată la campania de strângere de fonduri “Salvați istoria națională, salvați Casa lui Iuliu Maniu” demarată de preotul Cristian Borz. Întâmplarea face ca eu să u primul donator și să cunosc provocările cu care s-a confruntat echipa de proiect.
Am aflat cu dezamăgire și tristețe că proiectul de reabilitare al Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin nu se numără printre cele 350 de proiecte si actiuni aprobate de Comitetul Interministerial pentru Centenar în cadrul reuniunii de vineri, 6 iulie 2018.
Faptul că s-au găsit fonduri pentru festivaluri, târguri, expoziții, simpozioane și turnee internaționale în timp ce casa făuritorului Marii Uniri – monument istoric memorial, înscris în lista monumentelor istorice cu codul SJ-II-m-B-05012 – se află în continuare la mila publicului larg, demonstrează încă o dată că atât Ministerul Culturii și Identității Naționale cât și Primul Ministru al României au pierdut complet contactul cu realitatea.
Superficialitatea cu care Ministerul Culturii și Identității Naționale a tratat problemele Casei Memoriale Iuliu Maniu ridică mari semne de întrebare, mai ales că reabilitarea conacului ar permite refuncționalizarea clădirii prin redeschiderea muzeului “Iuliu Maniu” și a unui centru cultural destinat tinerilor. Refuncționalizarea centrului cultural destinat educației tinerilor ar permite acestora studierea evenimentelor istorice, a personalităților care au avut însemnătate pentru istoria României chiar în locul în care acestea au scris istorie.
Vă aduc la cunoștință că la 8 februarie 1941, Iuliu Maniu și-a dictat testamentul notarului Nicolae Ioaneș din Brașov, consemnând că dorește ca “pe imobilul din Bădăcin să se organizeze un claustru de călugărițe menit să ocrotească și să instruiască tineri români greco-catolici și să se îngrijească bolnavi. La educația băieților și fetelor educați în acest institut să se pună fondul principal pe dezvoltarea caracterului și a simțului de morală creștină și de iubire de neam ca devotament pentru muncă și altruism“.
Dar această scrisoare nu este una de convingere. Este o scrisoare despre speranță și caracter.
Pe cât de înfricoșătoare este perseverența cu care administrația centrală și locală continuă să lupte împotriva unui om care și-a sacrifcat viața în penitenciarele de exterminare comuniste pentru libertate și democrație, pe atât de încurajatoare este dragostea cu care oamenii simpli s-au mobilizat să salveze casa Sfnxului de la Bădăcin. Deși au trecut 64 de ani de la dispariția sa, Iuliu Maniu a rămas un lider capabil să coaguleze în jurul său oameni și idei. Dovada sunt donațiile strânse și activitățile de voluntariat desfășurate.
Campania „Salvați istoria națională, salvați Casa lui Iuliu Maniu“ este mai mult decât o campanie de strângere de fonduri. Este o campanie de salvare a su etului națiunii, un su et care a fost mutilat de șenilele tancurilor sovietice.
Seniorul Corneliu Coposu scria în anul 1938 că “față de Iuliu Maniu nu există oameni indiferenți. Dragostea și dușmănia, raportate la persoana lui, nu cunosc gradații: ating extremul de limită al pasiunilor omenești“. Seniorul avea dreptate.
Maniu reprezintă o continuă amenințare pentru regimurile dictatoriale: cât timp va exista un punct de reper palpabil, moștenirea politică a lui Iuliu Maniu va continua să cizeleze caractere și să creeze lideri care să ducă mai departe principiile promovate de Sfinxul de la Bădăcin, principii pe care nu le-a abandonat niciodată și pentru care a fost închis, schingiuit și ucis în penitenciarul de exterminare din Sighet. Principii pe care mulți politicieni ar vrea să nu le mai regăsească în politică.
Prin decizia rușinoasă de a ignora în anul Centenarului Casa Memorială Iuliu Maniu, ați reușit să duceți în derizoriu întregul program dedicat Centenarului Marii Uniri. Poate este prea devreme ca să realizați, însă numele Dumneavoastră și al colegilor Dumneavoastră din Comitetul Interministerial pentru Centenar vor rămâne pentru totdeauna pe lista rușinii naționale.
Iuliu Maniu, făuritorul Marii Uniri, simbolul rezistenței democratice anticomuniste și adversar al dictaturilor de orice fel, merită în anul Centenarului un spațiu muzeal la el acasă.
Sunt convins că oamenii pentru care identitatea națională contează vor continua să se mobilizeze.
Pe dumneavoastră vă va judeca istoria. Sper doar ca viitoarele guverne să nu o rescrie după bunul plac.

Cu încredere într-un viitor mai bun,
Dipl. ing. Marius Andrei

One Thought to “Scrisoare deschisă adresată domnului Ministru al Culturii George Ivașcu Guvernului României”

  1. Maria

    Nu le pasa.Respecta cu sfintenie indicatiile KGB-PCR=PSD.Pentru ei Iuliu Maniu este un dusman.Ei conduc aceasta tara si doresc din toata inima sa o readuca la COMUNISM.Atata stiu penbtru ca pentru ei comunismul a fost perioada cand au d3venit „cineva”Ei nu stiu ca acel „cineva este egal cu zero,este gol in continut,este imoral.Acesta este poporul roman,acestea ne sunt conducatorii pe care-i meritam.

Leave a Comment