Prima biserică românească din Zalău

După terminarea Primului Război Mondial şi realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în Zalău s-au stabilit, temporar sau definitiv, o serie de funcţionari veniţi din Vechiul Regat. De asemenea, la Zalău, în incinta Cazarmei Militare, care a primit numele generalului-erou Dragalina a fost stabilit sediul Batalionului 7 Vânători de Munte. Noii veniţi, în marea lor majoritate, aparţineau cultului ortodox. Ei au reușit să construiască la Zalău prima biserică românească. Momentul solemn al sfințirii bisericii a avut loc în ziua de 23 octombrie 1927 și a reprezentat un eveniment deosebit pentru comunitatea zălăuană, indiferent de apartenență religioasă sau etnică. Biserica „Sfânta Treime” reprezintă astăzi un important monument arhitectonic, religios, istoric și cultural pentru Municipiul Zalău. De asemenea, statuia Mitropolitului Andrei Șaguna, amplasată în curtea bisericii, care redă astăzi și numele străzii, foste Florilor, constituie un adevărat monument unic prin reprezentarea sa.

După terminarea Primului Război Mondial şi realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, începând cu guvernul condus de generalul Alexandru Averescu, în Zalău s-au stabilit, temporar sau definitiv, o serie de funcţionari veniţi din Vechiul Regat. De asemenea, la Zalău, în incinta Cazarmei Militare, care a primit numele generalului-erou Dragalina a fost stabilit sediul Batalionului 7 Vânători de Munte. Noii veniţi, în marea lor majoritate, aparţineau cultului ortodox. Până în acel moment şi de fapt până în anul 1948, populaţia românească din Zalău aparţinea cultului greco-catolic, în marea lui majoritate, dar nu aveau încă biserică. Zalăul a fost declarat parohie greco-catolică abia la anul 1914, odată cu vizitaţiunea canonică a episcopului diecezei de Gherla, Vasile Hossu (Vezi, pe larg, Marin Pop, „Istoricul construcţiei bisericii Adormirea Maicii Domnului din Zalău”, în revista Caiete Silvane, nr. 32, septembrie 2007)
Sosind în Zalău, funcționarii de religie ortodoxă, împreună cu preotul ortodox din Zalău, Remus Roșca, semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, au hotărât să-și construiască propria biserică.
A fost aleasă locația de pe fosta stradă a Florilor, actualmente Andrei Şaguna. Terenul pentru construcţie a fost donat de statul român, pe locul unde se afla o fostă grădiniţă, care a fost transformată în casă parohială. Construcţia data din 1870 şi după multe modificări a fost folosită ca şi casă parohială, până în anul 2008.
Cel chemat să construiască lăcașul de cult a fost arhitectul Alexandru Floriansics care, spune presa vremii, „a dat dovadă și de astă dată de munca solidă ce o pune la orice întreprindere”. Biserica are plan în formă de cruce, cu o lungime de 24 m şi o lăţime de 8 m, zidită în stil bizantin. Interiorul bisericii a fost pictat de Bogdan de la Șimleu, „care a depus multă muncă pentru a da o lucrare frumoasă”. Iconostasul sau catapeteasma bisericii este opera profesorului Th. Lorman și reprezintă „o adevărată podoabă, atât ca concepție, cât și ca execuție”, după cum spunea profesorul Leontin Ghergariu în momentul sfințirii bisericii. La zidirea noii biserici au participat puţini, dar mărinimoşi credincioşi din oraş, ajutaţi de soldaţii şi ofiţerii din Garnizoana Zalău. Prin grija epitropului Pompiliu Ţolca, profesor în Zalău, s-a luat un împrumut bancar de aproximativ 600.000 lei. Datorită dobânzii şi izbucnirii marii crize economice mondiale, împrumutul bancar va ajunge, în anul 1932, la suma de 920.000 lei. El a fost achitat cu ajutorul donaţiilor făcute de către credincioşi.
Momentul solemn al sfințirii bisericii a avut loc în ziua de 23 octombrie 1927 și a reprezentat un eveniment deosebit pentru comunitatea zălăuană, indiferent de apartenență religioasă sau etnică. Sfințirea bisericii a fost făcută de către P.S. Sa episcopul Nicolae Ivan de la Cluj, asistat de aproximativ 18 preoți. Sărbătoarea a început cu o zi înainte, Sâmbăta, când episcopul Nicolae Ivan a sosit la Zalău. Orașul a fost împodobit frumos, iar la intrarea dinspre Cluj, conform tradiției, a fost construită o poartă de triumf. Acolo l-au așteptat autoritățile locale, în frunte cu primarul Vasile Cloaje, pe episcopul Nicolae Ivan. După întâmpinarea solemnă, episcopul s-a deplasat la biserică unde era așteptat de către preoți, care i-au urat, la rândul lor, bun venit înaltului oaspete.
Ziua de Duminică, ziua sfințirii bisericii, a început în sunetul clopotelor, care îi chemau pe credincioși la rugăciune. La ora 9, a început slujba religioasă, pontificată de episcopul Nicolae Ivan. Înainte de a începe slujba, episcopul a ridicat la rangul de protopop pe Remus Roşca, căruia îi revine o mare parte din munca depusă pentru zidirea bisericii. Episcopul a sfinţit, apoi, biserica, pe care a închinat-o Sfântului Nicolae, probabil şi după numele său. Aşadar, acesta a fost primul hram al bisericii, care astăzi poartă hramul Sfintei Treimi. În cadrul Liturghiei a cântat corul episcopiei din Cluj, condus de profesorul Sava Golumba. La sfârşitul Liturghiei, episcopul Nicolae Ivan a rostit o predică înălţătoare, în care a îndemnat poporul să-şi păstreze credinţa „ca să o poată lăsa moștenire, așa cum ne-a lăsat-o nouă de moștenire marii noștri înaintași: Ștefan cel Mare, Andrei Șaguna, Simion Bărnuțiu, Gheorghe Pop de Băsești”. După Liturghie au urmat o serie de recepții în Sala festivă a Prefecturii, actualul sediu al Primăriei Municipiului Zalău, sala „Avram Iancu”. La recepții au fost prezente autoritățile bisericești, civile și militare. Toți cei prezenți și-au manifestat bucuria pentru că în Zalău s-a reușit edificarea primei biserici românești. La final, episcopul Nicolae Ivan a mulțumit celor prezenți și i-a îndemnat pe toți „la muncă sinceră pentru prosperarea statului, pentru ca astfel să avem pacea lăuntrică și să câștigăm respectul străinătății”. După recepții, aproximativ 200 de persoane au participat la un banchet organizat la restaurantul Transilvania. Un fapt inedit este acela că în presa vremii regăsim și meniul care a fost servit cu această ocazie, pe care îl redăm și noi în continuare: „Țuică, mezeluri și măsline, ciorbă de pasăre; fripturi: purcel fript cu varză roșie, pasări cu cartofi prăjiți, salată; prăjituri: gogoși cu dulceață de vișine; fructe: struguri și mere, cafea turcească; beuturi: vin ½ kg., 1 sticlă de sifon sau apă minerală”.
Conform obiceiului epocii, la banchet s-au ținut mai multe toasturi. Ele au debutat cu episcopul Nicolae Ivan, care a închinat pentru Majestatea Sa Regele Mihai I. Au mai toastat Ioil Ghiuruțan, protopop ortodox de Românași, pentru superiorul său ierarhic, Nicolae Ivan, Vasile Cloaje, primarul Zalăului, pentru guvern, senatorul PNȚ, colonel Mărășescu, pentru armata română, protopopul Remus Roșca, parohul și ctitorul noii biserici, pentru reprezentanții confesiunilor prezente la eveniment, Cornel Sima, fratele mai mare al pictorului Ioan Sima, în numele Prefecturii și preotul Giurgiu, care a toastat pentru „pacea confesională”. A urmat la cuvânt reputatul profesor universitar Panaitescu, parlamentar de Sălaj din partea Partidului Poporului, care a toastat, „cu o rară elocvență pentru biruința neamului românesc”. Alexandru Aciu, președintele Astrei sălăjene, secretar al Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, la vremea respectivă deputat național-țărănesc și președintele organizației PNȚ Sălaj, a toastat pentru femeia română, „menită să împodobească noul locaș sfânt”. Nicolae Cristea, fost prefect de Sălaj, în timpul celui de-al doilea guvern condus de generalul Averescu (martie 1926-iunie 1927), a toastat „pentru cei ce înțeleg să se sprijine reciproc, cum au făcut uniții și ortodocșii la Zalău”. Au mai toastat B. Alexandrescu, pentru cler și oaspeți și P. Palade, pentru Comitetul parohial și cor. La final, P.S. Sa Episcopul Nicolae Ivan a încheiat, mulțumind tuturor, pentru „dragostea și devotamentul” pe care l-au manifestat față de Biserică, Rege, Guvern și pentru el personal.
Seara a avut loc un concert impresionant, la care au participat distinșii oaspeți, alături de comunitatea zălăuană. Corul episcopiei din Cluj, condus de profesorul Sava Golumba a susținut un concert impresionant. Presa vremii consemnează și programul concertului: „I. 1). S.G. Porumbescu: Tatăl nostru …; 2). S. Vorobchieviciu: Psalm 140; 3). Davidof: Cerurile spun slavă …; 4) G.V. Mandicevschi: Psalm 100; II. 1). F. Abt: Apărător patriei; 2). T. Popoviciu: a) Cucule, b) Toarce lele …; 3) I. Mureșianu: a) Supărat ca mine nu-i …; 4) I. Vesilescu: Balada lui Iancu (5 părți). III. 1). G. Verdi: Corul bandiților din opera Ernani; 2). a) Schrader: Departe într-o vale tăcută; b) I. Flondor: Somnoroase păsărele; 3). G. Dima: În zadar alerg pământu; 4). I.G. Brătianu: Pui de lei”.
Sala de spectacole s-a dovedit neîncăpătoare, ceea ce era un „lucru rar” în Zalău, după cum spune profesorul Ghergariu. Publicul a răsplătit cu multe aplauze fiecare bucată interpretată, apreciere „justă” spune el, deoarece corul episcopiei din Cluj, „laudă dirijorului”, era „un cor bine disciplinat”. Bucățile cântate au fost, după părerea lui, „executate cu foarte multă preciziune și artistic”. Concertul a reprezentat pentru întreaga asistență „un prilej de adevărată reculegere sufletească și distracție superioară”.
Biserica de pe fosta stradă a Florilor a fost păstorită de preotul-protopop Remus Roşca până în anul 1940. În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, a avut de suferit la fel ca marea majoritate a românilor din Sălaj. A fost expulzat în România, împreună cu epitropul şi profesorul Remus Ţolca. Protopopul Remus Roşca nu s-a mai întors în Zalău după război, ci s-a retras la Dej, unde a și decedat. Epitropul Remus Țolca, împreună cu familia sa s-a întors la Zalău. În timpul ocupaţiei şi războiului, parohia a rămas vacantă. Lăcașul de cult a ajuns într-o avansată stare de degradare. După război, începând cu anul 1945 până în 1952, lăcașul de cult a fost păstorit de preotul Iacob Panga, care a reuşit să adune o sumă de 320.000 lei, cu care a reamenajat biserica, a confecţionat mobilierul de lemn de stejar, adică 2 strane şi 51 de scaune în jurul pereţilor din naos, a repus sticla la geamuri, etc. Datorită acţiunilor sale anticomuniste, preotul Panga a fost arestat în 1952 de către Securitate şi închis timp de 6 ani. Printre închisorile și coloniile de muncă în care a fost deținut politic s-a numărat și Canalul Dunăre – Marea Neagră, un cimitir programat, după cum este titlul unei expoziții realizată de Fundația Academia Civică, care a fost vernisată și la muzeul din Zalău. După arestarea preotului Panga, a fost numit un nou preot, în persoana lui Aurel Briscan. Acesta a păstorit un singur an, între 1952-1953, trecând la cele veșnice.
Din anul 1953 până în 1997, parohia a fost păstorită de preotul Traian Opriş, acesta fiind, alături de ctitorul bisericii, Remus Roșca, preotul care a păstorit cel mai mult în biserica de pe fosta stradă a Florilor. Din anul 1958, biserica a fost afiliată la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, care, după desființarea cultului greco-catolic, în anul 1948, a devenit biserică ortodoxă. În anul 1984, biserica a fost reînfiinţată ca parohie de sine stătătoare. În această perioadă, serviciile religioase s-au oficiat alternativ de preoţii de la Catedrală: Traian Opriş, Ioan Gâlgău şi Ioan Ghiurco. Serviciile alternative au continuat până în 1994. Au mai oficiat protopopii Ioan Andreescu şi Ioan Pop. De asemenea, preoţii Ştefan Lucaciu şi Ioan Pop. În anul 1997 a fost numit ca preot paroh Iosif Ferenţ, iar din 1999 şi preotul Alexandru Horvat, însărcinat de P.S. Sa Dr. Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei cu construirea Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” în cartierul Porolissum.
De-a lungul timpului, la Biserică s-au efectuat mai multe lucrări. Astfel, între anii 1985-1990 s-a introdus încălzirea centrală. S-a tencuit Biserica în interior şi exterior, s-au confecţionat din tei sculptat un iconostas şi un candelabru, s-a pictat Biserica în tehnica „fresco”, de către pictorul Tudor Costică, ajutat de Virgil Palade şi s-au făcut unele lucrări de împrejmuire. Între anii 1997 şi 2005 s-a renovat casa parohială, s-a tencuit Biserica în exterior, în terasit, cu scene biblice creionate. De asemenea, s-a construit un spaţiu pentru lumânări, s-a schimbat pardoseala cu parchet stratificat, s-au montat geamuri termopan, s-au schimbat scaunele, s-au achiziţionat din Grecia: un chivot, două icoane, o cruce şi două chipuri de heruvimi, necesare pentru Sfânta Masă, un candelabru şi mai multe candele. S-au refăcut instalaţia electrică şi instalaţia de termoficare, s-au refăcut gardul şi poarta, s-au construit o magazie şi un grup sanitar, s-a dotat biserica cu cele necesare desfăşurării în bune condiţii a serviciilor religioase. Toate aceste lucrări s-au efectuat din donaţiile benevole ale credincioşilor. În anul 2008 s-a construit o nouă casă parohială, iar în 2010 s-a amenajat curtea bisericii. În prezent, biserica este păstorită de preoţii Iosif Ferenţ, din anul 1997 şi Ioan Fărcaş, din anul 2004.
La final, redăm cuvintele frumoase scrise de reputatul profesor Leontin Ghergariu într-un articol de presă, în momentul sfințirii bisericii, la 23 octombrie 1927: „Biserica ortodoxă din Zalău e o frumusețe de biserică. Mică, dar veselă. Ea trăiește”. Într-adevăr, ea trăiește și reprezintă astăzi un important monument arhitectonic, religios, istoric și cultural pentru Municipiul Zalău. De asemenea, statuia Mitropolitului Andrei Șaguna, amplasată în curtea bisericii, care redă astăzi și numele străzii, foste Florilor, constituie un adevărat monument unic prin reprezentarea sa.

Bibliografie:
1. Leontin Ghergariu, „Sfințirea bisericii ortodoxe din Zalău”, în ziarul Meseșul, nr. 41, 29 octombrie 1927.
2. Informații primite de la preotul Iosif Ferenț, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru sprijinul acordat în cadrul proiectului „Lăcașuri de cult din Municipiul Zalău”.
3. Referitor la activitatea cultului ortodox în județul Sălaj, până la cel de-al Doilea Război Mondial, vezi lucrarea bine documentată a domnului dr. Dănuț Pop, Biserică și societate în Sălaj. Protopopiatul ortodox Românași, apărută la Editura Caiete Silvane, în anul 2002.

Marin Pop

Vizitaţi pagina web a revistei: www.caietesilvane.ro

Alte articole

Leave a Comment