Meditație la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Luca 5, 1-11)
În zorii unei dimineți, pe țărmul Mării Galileii niște pescari își spălau dezamăgiți mrejele. În ciuda tuturor eforturilor depuse pe parcursul nopții ei nu prinseseră niciun pește, se vedeau deja puși în postura de a merge acasă cu mâna goală. În această atmosferă de deprimare totală a pescarilor, la țărmul mării vine Mântuitorul Iisus Hristos (pe atunci cunoscut a fi doar un Învățător al Legii) urmat de mulțime de oameni care voiau să-L asculte. Hristos pare să nu țină seamă de oboseala și dezamăgirea pescarilor și îi cere lui Simon Petru favorul de a urca în barca lui pentru a vorbi mulțimilor. Oamenii aceștia obosiți și dezamăgiți, aveau toate motivele să refuze cererea Învățătorului, dar culmea … ei acceptă.
De multe ori în viață, se întâmplă să trecem prin momente dificile, fie că eșuăm, fie că nu mai întrevedem nicio speranță pentru viitorul nostru. Uneori poate ne simțim inutili și ineficienți, iar în incapabilitatea de a schimba această stare, omul ajunge să-și piardă încrederea în sine și în Dumnezeu, ajungând să deznădăjduiască. ,,Unde este Dumnezeu?!” e întrebarea cea mai des adusă în discuție în aceste momente. Pornind de la textul evanghelic pe care îl discutăm, vedem că Dumnezeu nu acceptă acest tip de relație cu El foarte rigid sau matematic, de genul, dacă mă rog, dacă postesc, dacă mă duc la biserică, Dumnezeu trebuie să mă ajute sub diferite forme sau cel puțin să nu-mi îngăduie eșecul. Relația pe care Dumnezeu vrea să o aibă cu omul este aceea de iubire, iar în iubire lucrurile nu respectă întotdeuna principiul cauză – efect. Iubirea în adevăratul sens al cuvântului nu poate fi motivată de expresii de genul ,,pentru că …”, din contră, iubești cu adevărat pe cineva ,,în ciuda faptului că …”. Dumnezeu ne iubește cu o astfel de iubire, în ciuda faptului că de multe ori noi oamenii nu merităm iubirea Lui, El rămâne totuși consecvent acestui tip de relație. De aceea, în momentele în care relația noastră cu Dumnezeu ajunge să fie doar formală sau atunci când ne credem foarte sus(spiritual vorbind), Dumnezeu ne supune la testul iubirii, așa ca pe Iov, ca să dobândim ceva mai bun. Nu este nicidecum o ambiție dumnezeiască ci un imbold spre propria noastră desăvârșire spirituală.
Dezamăgiți fiind, Simon Petru și ceilalți pescari rămân în barcă și ascultă cuvântul lui Hristos. Probabil Acesta vorbea de împărăția cerurilor și de oportunitatea pe care o au toți cei care-L ascultă de a dobândi această împărăție. Cât de departe și de nesemnificativă putea fi această promisiune atâta timp cât ei, pescarii erau cu barca goală. Hristos a simțit asta si de aceea când își termină predica, îi îndeamnă să facă un lucru ilogic pentru ei – să pescuiască din nou. Mulțimea peștilor prinși acum într-un mod inexplicabil, îl fac pe Simon Petru să vadă dincolo de bucuria succesului, să vadă în persoana ,,Învățătorului” pe Însuși Dumnezeu (Luca5,8). Acum crezi Petre?! Dacă crezi, vino după Mine spre ceva mai bun, spre ceva ce este mai presus de orice bucurie a acestei lumi. Dacă Petru nu L-ar fi ascultat pe Hristos, ar fi rămas și ar fi murit ca un simplu pescar, ar fi rămas un anonim care ar fi povestit copiilor și nepoților despre o dimineață tristă în care a întâlnit un Om care i-a umplut barca cu pești.
Hristos și azi are același îndemn: ,,Veniți după Mine!” Trist este faptul că multora dintre noi nu ne surâde ideea de a alege acel ,,ceva mai bun” pe care Dumnezeu L-a pregătit pentru noi(Evrei 11,40), ci suntem mai degrabă cu ochii pe mulțimea peștilor.
Pr. Augustin Câmpean
Nimeni nu poate fi rob la doi stapani in acelasi timp. Ori ai incredere in tine, ori ai incredere in Dumnezeu! Sunt doua lucruri care se exclud reciproc.
E o mare diferenta intre increderea in sine a omului, perceputa uneori si ca respect de sine, dar mai ales ca si capabilitatea de a realiza ceva, de a intrevedea o posibilitate de actiune chiar si pe taram spiritual si increderea in puterea lui Dumnezeu. Daca omul este inert, Dumnezeu nu poate face nimic cu el. Asa se explica acel „si-a venit in sine ” al fiului risipitor.
Fiul risipitor si-a venit in sine, adica si-a recunoscut esecul, greseala si pacatul! Hristos poate fi urmat / slujit, abia dupa ce omul si-a zdrobit eul, dupa ce si-a ucis increderea in sine (Matei 16, 24)!
afirmi niste cuvinte inspaimantatoare.Ati ucide increderea in sine inseamna defapt a fi la marginea sinuciderii. Vezi ca parintele se refera la cu totul altceva, nu la o incrdedsere in sinele egoist, la a fi un om ]ncrezut in sine.Dar dumneata intelegi lucrurile, sau vrei sa le intelegi doar intr o anumita directie. Omul si Dumneyeu nu sunt dusmanii. Sinele meu nu imi re dusman decat dac[ fac din el um mod egoist de a fi>a ajunge sa afirm ca na m nevoie de exemplu de Dumnezeu, eu cu puterile mele pot realiza orice.
Atentie, a te impotrivii doar de dragul de a o face uneori duce la ridicol, spre exemplu a nu intelege notiunea de sine..
Romani 6, 6.
Galateni 2, 19-20.
Galateni 5, 24
Coloseni 3, 5.
M-am uitat peste toate textele invocate mai sus (din Biblie) si nicaieri nu apare vorbindu-se despre o zdrobire a sinelui. Mai degraba e vorba de omul cel nou care prin harul lui D-zeu poate ajunge la unire cu Christos; Coloseni 3,5 e foarte concludent in acest sens. Mai degraba cred ca e vorba de rea credinta!
Ieremia 17, 5: „Blestemat fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc”.
Ieremia 17, 7: „Binecuvantat fie omul care nadajduieste in Domnul si a carui nadejde este Domnul”.
Filipeni 4, 13: „Pot totul in Hristos, care ma intareste”.
Tocmai aici e diferenta intre ortodoxie si protestantism,in ortodoxie esti liber in protestanstism sau la pocaiti ti se cere distrugerea eului adica devii o masa de manevra pt. cei care conduc organizatia.Dumnezeu insa ne vrea liberi ca in libertate si deplin constient sa ceri ajutorul Lui ca sa pot sa-mi ating obiectivele spirituale.De aceea ii dau dreptate parintelui cand spune ca omul trebuie sa creada si in sine dar si in Dumnezeu in acelasi timp.
Distrugerea eului, firii pacatoase din tine, ti-o cere Dumnezeu!
sa l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Deci dupa logica unora ar insemna sa l distrug pe aproapele meu. Discutia cred ca e mult mai ampla iar sinele, trebuie privit din mai multe perspective a conlucra cu Dumnezeu nu inseamna a renunta la eul, personalitatea ta ci a face un act sinergic, , in care omul trebuie sa renunte la sinele egoist de a fi.
2 Corinteni 4, 7
2 Corinteni 12, 8-10
Ap.Pavel afirma faptul ca omul nu poate avea incredere in sine si in Dumnezeu in acelasi timp. Cele doua se exclud. Pot sa am incredere in Dumnezeu abia cand increderea in mine devine tot mai mica, pana la disparitie. Acelasi lucru este valabil si invers. Increderea in mine / sine micsoreaza increderea in Dumnezeu pana la disparitie.
Asta e parerea Scripturii!