Experiență multisenzorială cu Luiza Mitu

Artista Luiza Mitu vă propune o experiență multisenzorială dedicată întâlnirii dintre oameni, culturi și perspective. În data de 16 noiembrie, Aquarel transformă Ziua Internațională a Toleranței într-o experiență vie, dedicată artei, dialogului și prezenței conștiente. Evenimentul propune o călătorie de o zi prin toate simțurile – de la corp și respirație, la gust, sunet și dialog interior.

PROGRAMUL ZILEI

Dimineața toleranței – Deschiderea către sine și către celălalt (12 – 13)

„Tăcerea care ne ascultă” – un moment de introspecție sonoră în zona Wellness & Fizioterapie.
Dialog despre empatie și prezență între un fizioterapeut, un nutriționist, un artist și un pacient voluntar, acompaniat de muzica live a lui Sebastian Vâlcea.

13 – 14, Workshop de nutriție și stil de viață sănătos condus de Bianca Ghioruțan invită la reflecția: „Deschiderea către celălalt începe cu deschiderea spre sine.”

14 – 15:30 | Atelier de artă participativă „Portretul Celuilalt” (Bistro)

Sub îndrumarea artistului plastic Rodica Pojar, participanții devin co-autori ai unei singure lucrări colective, construite prin ascultare și empatie vizuală.

15:30 – 16 | Snack Break: Pâine cu… toleranță”
Un moment scurt, dar plin de gust și sens — o pauză în care învățăm că, la fel ca pâinea, toleranța se „frământă” cu răbdare și se „coace” împreună.

16 – 17 | Performance acvatic „Respirație pentru Celălalt” (Bazin)

O experiență de artă performativă semnată Sebastian Vâlcea și Luiza Mitu – poezie, sunet și mișcare în spațiul simbolic al apei: „Apa nu ține granițe.”

17:30 – 19:30 | „O clipă de toleranță” cu Anca Beleiu (Bistro)

Club de carte și dialog pornind de la romanul lui Ocean Vuong „Pe pământ suntem strălucitori o clipă”.
O conversație despre fragilitate, identitate și curajul de a fi diferit.

17:30 – 19 | „Băi olfactive” – experiență multisenzorială (Spa)

Aromaterapie, respirație conștientă și relaxare.

19:30 – 20:30 | Spectacol sonor „Dezleganie – Ritualul” (Sala Fitness)

Violonsitul Sergiu Corbu Boldor propune un concert-ritual inspirat de universul lui Brâncuși – o călătorie sonoră spre vibrația ființei. Publicul participă pe saltele, cu ochii închiși – într-un act de ascultare imersivă.

20:30 – 21:30 | Cina multiculturală (Bistro)

Experiență culinară multisenzorială dedicată diversității. Fiecare fel de mâncare devine o poveste despre umanitate și dialog: Toleranța începe atunci când ne așezăm la aceeași masă.

21:30 – 22:30 | „Scenes from Memory” – Raul Kusak (Bistro)

Proiect sonor de pian preparat, cu exerciții acustice în timp real, semnat de Raul Kusak – o incursiune în memoria afectivă și sonoră a artistului.

Intermezzo permanent | Liftul Empatiei – „Muzica urcă inima”

O instalație sonoră semnată Cătălin Mihuț, în care fiecare urcare devine o metaforă a deschiderii spre celălalt.
„Pe această scară, toleranța nu se învață din teorie. Se urcă.”

M. S.

Leave a Comment