România a debutat cu victorie la turneul din Belgia

„Tricolorii” pregătiţi de Dan Gavril, Mircea Abraham şi Ovidiu Macarie s-au impus în primul meci din cadrul primului turneul preliminar al Campionatului Mondial din 2014. Naţionala masculină de volei s-a impus cu un categoric 3 – 0 în faţa reprezentativei Irlandei de Nord. Cel mai puţin a durat actul de debut (15 minute), România impunându-se cu 25 – 12. În parţialul secund, voleibaliştii irlandezi au ajuns până la pragul de 15, dar în ultimul set, nu au mai reuşit să acumuleze decât 12 puncte. Din lotul prezent în aceste zile…

Mai mult...

UPDATE: Peter Nagy, încă un an la CS Volei Municipal Zalău

Echipa masculină de volei a Zalăului se poate baza şi în sezonul viitor pe unul dintre cei mai buni universali din campionatul românesc. Peter Nagy a semnat joi un nou contract cu Clubul Sportiv Volei Municipal Zalău, acesta fiind valabil pe o perioadă de un an. Dacă în sezonul trecut voleibalistul maghiar a evoluat destul de puţin pentru fosta campioană a României, din cauza unor probleme de sănătate, acesta speră ca în viitoarea ediţie de campionat să ajute mult mai mult echipa în proiectul pe care conducerea l-a început în…

Mai mult...

FC Zalău, în faţa ultimei partide pe teren propriu

Vineri, ora 18, Stadion Municipal Zalău FC Zalău – CS Oşorhei Chiar dacă va termina campionatul pe locul cinci, indiferent de rezultatele pe care le va înregistra în ultimele două etape, FC Zalău speră să facă o figură frumoasă, cel puţin în partida de vineri după-amiaza, care va fi ultima pe teren propriu din actualul sezon. Formaţia pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros va primi vizita echipei de pe locul trei, CS Oşorhei. „E ultimul meci pe teren propriu şi trebuie să le lăsăm o impresie bună suporterilor. Chiar…

Mai mult...

Viitorul Zalău organizează turneu în nocturnă

Clubul manageriat de Daniel Sabou organizează în această după amiază un turneu de fotbal rezervat copiilor şi juniorilor, la categoriile de vârstă 2002, 2004 şi 2005. Având în vedere că Viitorul Zalău a reuşit în vara anului trecut să-şi monteze şi o instalaţie de nocturnă la Baza Sportivă din Hereclean, micii fotbalişti vor avea ocazia să joace câteva meciuri în această seară şi în nocturnă. „Pentru copii este ceva deosebit să joace în nocturnă. Bucuria şi pofta de a juca fotbal este mult mai mare. Sper să fie un turneu…

Mai mult...

În derby-ul de la Şimleu, Nuşfalăul s-a impus în prelungiri

CS Barcău Nuşfalău şi Rapid Jibou nu au mai făcut niciun pas greşit de câteva etape, fiind la egalitate de puncte cu o etapă înaintea finalului primei părţi a Ligii a IV-a Sălaj. Dacă Rapid Jibou a avut miercuri un meci uşor, pe teren propriu, în faţa ultimei clasate, CS Crasna, pe care a învins-o cu 7 – 1, CS Barcău Nuşfalău s-a impus mult mai greu la Şimleu. Formaţia pregătită de Adrian Damian s-a impus cu 3 – 2, golul victoriei fiind marcat în al treilea minut de prelungiri,…

Mai mult...

Preşedintele Ioan Morar provoacă un nou scandal la FC Zalău

Declaraţia prin care Ioan Morar a anunţat că va renunţa, la finalul sezonului, la serviciile antrenorului Marius Paşca, i-a iritat pe membrii Consiliului de Administraţie, viceprimarul Daniela Coţa anunţând că nu mai doreşte să facă parte din conducerea clubului FC Zalău După ce în iarna anului trecut a vrut să-l aducă la FC Zalău pe Ionel Ganea, provocând o adevărată tevatură în cadrul clubului, preşedintele Ioan Morar a început acum un nou scandal la nivelul conducerii. Ciudat, dar adevărat. După aproape opt ani de zile (cu excepţia unui retur de…

Mai mult...

CSS Zalău, ultimul loc la turneul final de la Constanţa

Echipa pregătită de Dan Predescu şi Marin Silaghi a înregistrat patru înfrângeri şi o victorie la turneul final, desfăşurat în perioada 18 – 22 mai Calificată în turneul final al Campionatului Naţional de volei, rezervat juniorilor I, după ce s-a clasat pe locul trei la turneul semifinal de la Baia Mare, CSS Zalău nu a reuşit să ocupe decât ultima poziţie la competiţia de la Constanţa. Voleibaliştii pregătiţi de Marin Silaghi şi Dan Predescu au început cu o înfrângere usturătoare, 0 – 3 în faţa celor de la CTF „Mihai…

Mai mult...

Cluburile sportive din Zalău primesc bani de la bugetul local

Nouă cluburi sportive din municipiu primesc fonduri nerambursabile de la bugetul local. Consilierii zălăuani au aprobat alocarea a 50.000 de lei către nouă din cele 12 structuri sportive de drept public şi privat care au depus proiecte în vederea solicitării de sprijin financiar de la bugetul municipiului. În urma analizei documentaţiei depuse de către solicitanţi, cea mai mare sumă, respectiv 15.000 de lei, a ajuns la Asociaţia Club Sportiv Terra Kid Zalău, care a cerut ajutor financiar pentru participarea la şase competiţii. Alţi 14.000 de lei au fost direcţionaţi către…

Mai mult...

FC Zalău, campioană judeţeană la juniori C

Echipa pregătită de Cristian Oros a devenit campioană judeţeană exact în ultima etapă, învingând marţi după-amiaza, pe teren propriu, Luceafărul Bălan, cu scorul de 5 – 2. Zălăuanii au deschis repede încă din minutul trei, prin Andrei Sezgin, dar oaspeţii au restabilit egalitatea în minutul 18, prin Florin Moldovan. Până la pauză s-a făcut 3 – 1 pentru FC Zalău, juniorii antrenaţi de Cristian Oros înscriind prin Andrei Sezgin şi Răzvan Meleg. În minutul 46, Sezgin a reuşit hattrick-ul, iar în minutul 69, Bălanul a redus din handicap, printr-un autogol…

Mai mult...

Sportivii de la CS Terra Kid Zalău au cucerit cinci titluri europene în Italia

Clubul Sportiv Terra Kid Zalău a avut cinci reprezentanţi la ediţia din acest an a Campionatului European de karate tradiţional, rezervat seniorilor, tineretului şi copiilor. Competiţia s-a desfăşurat la Caorle (Italia), însă delegaţia zălăuană, în frunte cu preşedintele Remus Cliţan, s-a arătat total nemulţumită de condiţiile oferite de italieni. Călin Marincaş, care este şi intructorul clubului, a obţinut cele mai bune rezultate, devenind de trei ori campion european. Cel declarat cel mai bun sportiv al Sălajului în ultimii ani a cucerit medalia de aur atât în proba de kumite echipe,…

Mai mult...

Simona Maxim, locul doi la Concursul Internaţional de la Bucureşti

Rezultatele bune continuă pentru atleta zălăuană Simona Maxim, sportivă legitimată la Steaua Bucureşti. Calificată deja la Campionatul Mondial de maraton, programat în 10 august, la Moscova (Rusia), fosta atletă a CSM Zalău ia startul la tot mai multe curse pentru a se menţine în formă până la competiţia de la Moscova. Simona Maxim a participat duminică la Concursul Internaţional de la Bucureşti, luând startul în cursa de 10,5 kilometri. Sportiva zălăuană a reuşit o cursă bună, clasându-se pe poziţia a doua la final şi intrând în posesia unui CEC de…

Mai mult...

Marius Paşca se desparte de FC Zalău

După aproape opt ani în care a antrenat echipa de la poalele Meseşului, antrenorul Marius Paşca se va despărţi de FC Zalău la finalul acestui sezon. Chiar dacă mai sunt de disputat două etape di actualul sezon, preşedintele Ioan Morar a dorit să facă public faptul că antrenorului Marius Paşca nu i se va prelungi contractul care expiră odată cu terminarea campionatului. „Nu este un secret faptul că nu i se va prelungi contractul antrenorului Marius Paşca. El va rămâne însă până la finalul campionatului, deşi, rezultatele din ultimele două…

Mai mult...

Atletele de la CSM Zalău, pe podium în Slovenia şi Liban

Daniela Cîrlan, sportivă legitimată la CSM Zalău, a reuşit o cursă foarte bună la finalul săptămânii trecute, câştigând maratonul de la Radenska (Slovenia). Atleta antrenată de Lorena Boberschi a terminat cursa de 42 de kilometri în 2 ore, 41 de minute şi 55 de secunde, fiind urmată pe podium de croata Vrajic Marija (3:06.53) şi ucraineanca Malaja Natalia (3:23.34). Cu acest timp (2:41.55), Daniela Cîrlan şi-a îndeplinit baremul pentru participarea la Campionatul Mondial de maraton, de la Moscova. Rezultatul de la Radenska vine la o săptămână după ce Cîrlan a…

Mai mult...

Rezultatele cluburilor sportive finanţate de la bugetul local îi nemulţumesc pe aleşi

Informarea întocmită de către membri Comisiei pentru sănătate, cultură, învăţământ, muncă, protecţie socială şi sport, cu privire la activitatea celor două cluburi sportive susţinute financiar de la bugetul municipiului – FC Zalău şi Remat Zalău – a trezit nemulţumirea consilierului local PDL Adrian Margin. El a fost, de altfel, şi cel care a solicitat Comisiei un astfel de raport. „În raportul acesta aţi cuprins scuzele pentru lipsa de perfomanţă ale celor două cluburi. Daţi vina pe lipsa finanţării şi pe managementul defectuos, deşi noi, Consiliul Local, suntem cei care am…

Mai mult...