E oficial: FC Zalău, gazda turneului zonal rezervat juniorilor C

Federaţia Română de Fotbal a cunoscut joi numele celor zece echipe care vor fi gaza turneelor zonale ale Campionatului Naţional rezervat juniorilor C, printre ele numărându-se şi FC Zalău. Dintre cele patru echipe care vor evolua la Zona 10, doar clubul zălăuan a depus ofertă pentru organizarea turneului, astfel că oficialilor FRF le-a fost foarte simplu să stabilească organizatoarea acestei zone.

Alături de echipa antrenată de Cristian Oros, la faza zonală de la Zalău vor mai evolua: AFC Gloria 1922 Bistriţa (campioana judeţului Bistriţa-Năsăud), LPS Satu Mare (campioana judeţului Satu Mare) şi ACS Salina Ocna Şugatag (campioana judeţului Maramureş).
Faza zonală este programată în perioada 5 – 8 iunie, meciurile urmând să aibă loc pe Stadionul Municipal din Zalău.
Programul turneului: miercuri, 5 iunie: ora 16:30, Gloria Bistriţa – Salina Ocna Şugatag, ora 18, FC Zalău – LPS Satu Mare; joi, 6 iunie, ora 16:30, Gloria Bistriţa – LPS Satu Mare, ora 18, FC Zalău – Salina Ocna Şugatag; sâmbătă, 8 iunie, ora 9, FC Zalău – Gloria Bistriţa, ora 11, Salina Ocna Şugatag – LPS Satu Mare.
Echipele clasate pe primul loc la cele zece zone vor obţine calificarea la turneul semifinal al Campionatului Naţional.
Organizatoarele celorlalte nouă zone: CS Pajura Huşi, AS Unirea Cristuru Secuiesc, CS Atletic Junior Călăraşi, AC Onix Grup Şcolar „Victor Frunză” Râmnicu Sărat, CS Snagov, FC Braşov, Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” Craiova, CS Atletico Arad şi FCM Târgu Mureş.

Alte articole

Leave a Comment