La nivelul municipiului Zalău există 15 blocuri construite prin programul ANL, însumând 228 apartamente destinate tinerilor în vederea închirierii. Primăria spune că modalitatea şi criteriile de repartizare ale acestor locuinţe trebuie reanalizate, fiind necesar ca şi solicitările existente în prezent să fie supuse unei noi analize. În acest moment, pe lista de priorităţi, au mai rămas 45 de solicitanţi din 438, care pot beneficia de o locuinţă tip ANL. Ţinând cont de faptul că, în permanenţă există cereri noi de acordare a acestor locuinţe, consilierii locali au votat în cadrul…
Mai mult...Categorie: Social
Angajatorii care nu declară locurile de muncă vacante, sancţionaţi cu amenzi drastice
Amenzi de până în 10.000 de lei. Atât riscă angajatorii sălăjeni care nu declară locurile de muncă vacante la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Reprezentanţii instituţiei precizate reaminteşte angajatorilor, persoane fizice sau juridice, care angajează personal că potrivit legislaţiei în vigoare, Legea 76-2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au obligaţia să comunice la agenţia în a cărei rază îşi au domiciliul toate locurile de muncă vacante. Comunicarea trebuie făcută în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea acestora, iar…
Mai mult...Consilierii “nășesc” o stradă din Zalău
O stradă din municipiul Zalău va primi denumirea strada “Gara Veche”, prin votul consilierilor locali, în cadrul şedinţei de Consiliu Local ce va avea loc luni la Primăria municipiului Zalău. Strada este situată în apropierea Direcţiei de Administrare a Domeniului Public, şi porneşte din B-dul Mihai Viteazul. Propunerea de atribuire a denumirii străzii se face în urma solicitării unei societăţi comerciale, de eliberare a unui certificat de nomenclatură stradală şi adresă pentru imobilul teren construcţii situat în zonă. Strada are o lungime de 110 metri şi o lăţime de 9…
Mai mult...Concursul pentru angajare în Poliţie – la final. Astăzi are loc ultima probă
Peste 140 de candidați au rămas să concureze pe cele 23 de locuri de agenți de ordine publică scoase la concurs, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj. Ultima probă a concursului de încadrare directă, din sursă externă sau reîncadrare ca polițiști are loc astăzi -14 mai. Potrivit IPJ Sălaj cei 143 de candidați (142 de candidați concurează pe cele 22 de locuri și un candidat pentru locul de reîcadrare) rămași în concursul pentru a deveni agenți de ordine publică vor susține proba scrisă. Aceasta este ultima probă de…
Mai mult...Inspectorii de muncă, ”în vizită” la peste 120 de firme
Peste 123 de agenţi economici din judeţul Sălaj au primit în cursul lunii trecute „vizita” inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Este vorba despre controalele lunare pe care reprzentanţii instituţiei le realizează atât în domeniul relaţiilor de muncă (RM), cât şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM). Potrivit inspectorului şef al ITM Sălaj, Luminiţa Nemeş, în domeniul RM au fost controlaţi 70 de agenţi economici, dintre care 23 au fost sancţionaţi aplicându-se 14 amenzi şi 26 de avertismente. Astfel, patru angajatori au fost…
Mai mult...Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Culturii nu se implică în reabilitarea Casei Memoriale “Iuliu Maniu”
Iniţiatorii campaniei “Salvaţi Casa Memorială Iuliu Maniu de la Bădăcin” au primit recent răspuns de la Administraţia Prezidenţială cu privire la continuarea lucrărilor de reabilitare. Şi asta după la începutul lunii mai, Parohia Greco-Catolică de la Bădăcin a înaintat Administraţiei Prezindenţiale a României un memoriu cu scopul de a-l informa și de a-i cere implicare președintelui Klaus Iohannis, în vederea continuării lucrărilor care au fost sistate la mijlocul lunii aprilie, din cauza datoriilor. “Am primit răspuns de la Administraţia Prezidenţială, de fapt de la Institutul Naţional al Patrimoniului prin Administraţia…
Mai mult...La Mănăstirea Bobota, copiii din familile defavorizate se întâlnesc la “Festivalul Primăverii”
Peste 150 de copii, care provin din familii cu o situaţie materială precară din judeţele Cluj, Sălaj şi Satu-Mare, se vor întâlni la finalul acestei săptămâni la cea de a doua ediţie a “Festivalului Primăverii”. Evenimentul, care va avea loc la Mănăstirea “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Bobota judeţul Sălaj, sâmbătă – 14 mai, este organizat de Asociaţia “Inimioare Fericite” din Cluj. Asociaţia susţine copiii proveniţi din familii defavorizate, din câteva sate apariţinând judeţelor precizate, şi potrivit organizatorilor, nucleul tuturor activităţilor îl reprezintă Mănăstirea Bobota, care oferă cu generozitate…
Mai mult...Salvator din pasiune: ISU Sălaj îşi aşteaptă voluntarii
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă lansează tuturor doritorilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România. ISU Sălaj nu face excepţie, iar cei care doresc să îmbrăţişeze această activitate din pasiune, sunt aşteptaţi cu cererile de înscriere la sediul instituţiei. Demersul ISU are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor. După parcurgerea unor programe…
Mai mult...Concursul “Cu viaţa mea apăr viaţa” şi-a desemnat câştigătorii
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” al judeţului Sălaj în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a organizat cu tematică de protecţie civilă “Cu viaţa mea apăr viaţa”. Competiţa s-a desfăşurat în cursul zilei de miercuri, 11 mai, la Liceul de Artă “Ioan Sima” din municipiul Zalău şi a reunit şase echipaje dintre care patru de gimanziu şi două de liceu. Este vorba despre: Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău, Şcoala Gimnazială “Silvania” Şimleu Silvaniei, Şcolile Gimnaziale din Românaşi şi Chieşd, Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei şi…
Mai mult...Programul “Prima casă” a fost suplimentat cu 500 milioane de lei
Deşi nu mai este nici pe departe la fel de popular cum a fost la lansarea lui, programul „Prima casă” continuă şi în acest an. Mai mult decât atât, pe fondul legii dării în plată, programul a fost suplimentat cu 500 milioane de lei. “Iniţiativa legislativă parlamentară privind darea în plată, aprobată prin Legea nr. 77/2016, după reexaminare, a creat o incertitudine mare atât în privinţa aplicabilităţii legii asupra creditelor contractate prin programul Prima casă, cât şi din perspectiva impactului acestei legi asupra pieţei imobiliare şi pieţei creditului ipotecar. Aceşti…
Mai mult...80 de kilometri de drumuri sălăjene, propuse pentru finanţare europeană
Patru tronsoane de drumuri judeţene din Sălaj, în lungime totală de aproape 80 de kilometri, sunt propuse pentru reabilitare în cadrul unor proiecte europene cu o valoare estimată la aproape 80 de milioane de euro. Reuniţi miercuri, în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au aprobat devizele generale şi principalii indicatori tehnico-economici ale celor patru investiţii, precum şi promovarea spre finanţare a proiectelor în cauză. Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a precizat că necesitatea convocării acestei şedinţe a fost dată de faptul că liniile de finanţare pentru aceste proiecte se deschid…
Mai mult...Consiliul Judeţean Sălaj – preocupat de reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene
Consilierii judeţeni se vor reuni miercuri, 11 mai, în şedinţă extraordinară, pentru a supune la vot proiecte de hotărâre privind reabilitarea şi modernizarea mai multor sectoare de drumuri judeţene. Astfel, un prim proiect afalt pe ordinea de zi a şedinţei, care urmează să fie votat de consilieri, se referă la aprobarea unui acord de parteneriat între judeţul Sălaj şi oraşul Cehu Silvaniei pentru derularea proiectului „Reabilitare şi modernizare drumuri judeţene DJ108D: Crişeni (DN1H) – Cehu Silvaniei (DJ196), km 0+000 -22+693 şi DJ196: limită judeţul Satu –Mare- Horoatul Cehului- Benesat, km…
Mai mult...Sancţionaţi de jandarmi pentru pescuit prohibitiv
Controalele pe linie de pescuit sportiv s-au lăsat cu amenzi la sfârşitul săptămânii trecute. Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, împreună cu reprezentanţi ai A.J.V.P.S. Sălaj a desfăşurat o acţiune pe linia respectării prevederilor legale privind pescuitul şi acvacultura. În urma acestei acţiuni, jandarmii au surprins 11 bărbaţi care pescuiau ilegal pe cursul de apă al râului Crasna şi în lacurile formate în zona localităţii Sărmăşag, în această perioadă a anului fiind instituită perioada de prohibiţie. Cele 11 persoane, şapte din localitatea Sărmăşag şi patru…
Mai mult...Ce trebuie să ştii când îţi iei concediu de odihnă în 2016
Fiecare salariat are dreptul la un concediu de odihnă anual plătit cu o durată minimă de 20 de zile lucrătoare, aşa cum prevede Codul muncii. Totuşi, durata efectivă a concediului se stabileşte în contractul individual de muncă, respectând legea şi contractele colective de muncă aplicabile. Concret, angajatorii pot acorda în fiecare an şi peste 20 de zile de concediu, fie din proprie iniţiativă, fie în urma negocierilor cu sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor. În baza legislaţiei muncii, angajatorii sunt obligaţi să acorde şi un concediu de odihnă suplimentar de minimum trei…
Mai mult...