Inspectorii de muncă, ”în vizită” la peste 120 de firme

Peste 123 de agenţi economici din judeţul Sălaj au primit în cursul lunii trecute „vizita” inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Este vorba despre controalele lunare pe care reprzentanţii instituţiei le realizează atât în domeniul relaţiilor de muncă (RM), cât şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM).

Potrivit inspectorului şef al ITM Sălaj, Luminiţa Nemeş, în domeniul RM au fost controlaţi 70 de agenţi economici, dintre care 23 au fost sancţionaţi aplicându-se 14 amenzi şi 26 de avertismente. Astfel, patru angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 50.000 de lei pentru munca fără forme legale fiind identificate cinci persoane care munceau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă. De asemenea, au mai fost aplicate alte zece amenzi în cuantum de 41.800 de lei pentru: nerespectarea dispoziţiilor finale privind munca suplimentară, nerespectarea dispoziţiilor legale privind repausul săptămânal, nerespectarea privind garantarea salariul minim garantat în plată, neîndeplinirea măsurilor dispuse la controlul anterior şi nerespectarea de către reprezentantul legal al angajatorului a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele necesare controlului. Conform sursei citate, în domeniul SSM inspectorii de muncă au controlat 53 de agenţi economici şi au aplicat două amenzi în cuantum de 16.000 de lei pentru neefectuarea instruirilor lucrătorilor în domeniul SSM la angajare şi a celor periodice. Deficienţele constatate şi sancţionate cu avertisment în domeniul precizat se referă la: lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăviri profesionale pentru toate locurile de muncă şi a planului de prevenire şi protecţie, neutilizarea echipamentului individual de protecţie, nedesemnarea lucrătorilor care să aplice măsuri de prim ajutor – de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor şi pentru lipsa materialelor necesare informării şi instruirii lucrătorilor.
La nivel naţional, în cursul lunii aprilie, s-au aplicat amenzi în valoare totală de 6.360.200 de lei din care 4.476.000 pentru munca la „negru„ fiind depistate 943 de persoane care lucrau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă.

Alte articole

2 Thoughts to “Inspectorii de muncă, ”în vizită” la peste 120 de firme”

Leave a Comment