Martie ar putea aduce sălăjenilor analize gratuite

Sălăjenii ar putea beneficia din nou de analize medicale gratuite, întrucât Ministerul Sănătății intenţionează să reia, în martie, după cum a anunţat ministrul Eugen Nicolaescu, Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populației. În urmă cu 5 ani, la anterioara iniţiativă de acest gen, românii au putut să îşi facă un set de analize gratuite în baza unor taloane primite în plic, în luna de naștere. Astfel, în perioada 1 iulie 2007 – 30 iunie 2008 s-au prezentat la medic şi au fost evaluaţi 11.104.655 de cetăţeni, adică…

Mai mult...

Numărul de viroze şi pneumonii creşte alarmant

Schimbările bruşte de temperatură au dat peste cap starea de sănătate a sălăjenilor, cei mai sensibili la bolile de sezon fiind copii. Cazurile de viroze şi pneumonie se înmulţmesc de la o săptămână la alta, iar la cabinetele de medicină de familie sălile de aşteptare sunt în fiecare zi pline. Chiar şi în farmacii, nu de puţine ori se stă la rând, fluxul crescut de pacienţi fiind cauzat tocmai de aceste îmbolnăviri specifice sezonului rece. Începutul lunii februarie a adus o creştere a cazurilor de viroze în rândul sălăjenilor. Aproximativ…

Mai mult...

Program naţional distinct pentru bolnavii de hemofilie

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii iau în considerare organizarea Registrului bolnavilor de hemofilie şi revenirea la un program naţional distinct pentru tratarea bolii respective. În acest sens, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu secretarul de stat Adrian Pană s-au întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Dăruieşte Viaţa şi cu cei ai Asociaţiei Române de Hemofilie. Pe lângă cele două aspecte amintite anterior, discuţiile au vizat şi utilizarea unitară a protocoalelor terapeutice de către medicii specialişti în domeniu, ministrul asigurându-i pe reprezentanţii celor două asociaţii de toată deschiderea necesară pentru un dialog care să ducă…

Mai mult...

Centrele de boli neuro-psihice, pline “ochi”

Dacă în urmă cu două, trei decade, bolile neuro-psihice erau depistate la vârstnici şi destul de rar, ultimii ani au modificat considerabil situaţia. Stresul, condiţiile de trai şi de mediu, alimentaţia, disfuncţionalităţi genetice, dar şi alţi factori sociali externi au făcut ca aceste cazuri să fie tot mai numeroase. Statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj arată că sute de sălăjeni suferă de afecţiuni neuro-psihice, diagnostice precum schizofrenia, oligofrenia, fobiile, atacurile de panică şi paranoia, depresiile ori tulburările obsesiv-compulsive fiind mai întâlnite în rândul populaţiei.…

Mai mult...

Spitalele sălăjene au intrat în cursă pentru obţinerea acreditării

Toate spitalele din Sălaj trebuie să treacă prin procesul de acreditare până în 2015, altfel nu vor mai putea încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi vor rămâne fără finanțare. Conform unui ordin al Ministerului Sănătății (MS), în urma unei evaluări stricte, fiecare unitate va fi încadrată într-unul din cele patru niveluri de acreditare: acreditat, de încredere ridicată, de încredere scăzută şi neacreditat. Pentru a trece cu bine de evaluatori, spitalele trebuie să îndeplinească o serie de criterii specifice referitoare la dotare, igienizare, circuite funcționale, organizarea gărzilor,…

Mai mult...

Primul caz de gripă în Sălaj

Primul caz de gripă sezonieră din ultimii 2 ani, în Sălaj, a fost confirmat recent de către analizele efectuate la Institutul Cantacuzino, persoana infectată fiind tratată ambulator, fără spitalizare. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că bolnavul este un adult în cazul căruia evoluţia bolii a fost bună în urma tratamentului administrat. „În săptămâna 28 ianuarie – 3 februarie a fost confirmat de către Institutul Cantacuzino un caz de gripă în judeţul nostru. Este primul din ultimii 2 ani, persoana fiind din categoria de vârstă…

Mai mult...

A ajuns la Urgenţă după ce a bătut-o soţul

Aproape 250 de sălăjeni au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 8 – 10 februarie, cele mai multe cazuri rămânând fracturile, entorsele, contuziile şi plăgile. Mai exact, 45 de pacienţi au primit asemenea diagnostice, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Mariana Ortelecan. Alte 20 de persoane au fost depistate cu afecţiuni ale sistemului digestiv, iar cu probleme cauzate de hipertensiunea arterială au ajuns la UPU 19 persoane. De asemenea, trei pacienţi au primit îngrijiri medicale după ce au…

Mai mult...

Spitalul din Crasna va fi modernizat

Spitalul de Boli Cronice din Crasna are şanse să obţină o finanţare prin Programul Operaţional Regional – Axa 3, care să permită reabilitarea şi modernizarea ambulatoriului de specialitate. Managerul unităţii medicale, Andrea Nagy, a declarat că proiectul privind toate aceste investiţii a fost depus spre finanţare încă din 2009, însă întrucât la vremea respectivă au fost selectate alte spitale pentru a primi ajutor financiar, a fost lăsat în stand by. Ulterior, însă, pe axa respectivă de finanţare au mai rămas fonduri disponibile, astfel că Spitalul de Boli Cronice Crasna are…

Mai mult...

Zeci de copii cu autism primesc asistenţă gratuită

Peste 20 de copii cu autism, cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani, beneficiază de asistenţă de specialitate gratuită din partea psihologilor şi psihopedagogilor din cadrul Centrului de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism din Sălaj. În prezent, specialiştii îşi oferă gratuit serviciile tuturor persoanelor cu autism din judeţ, precum şi familiile acestora care le solicită ajutorul. Centrul de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism din Sălaj a fost înfiinţat de Fundaţia Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj,…

Mai mult...

Fără botoşei în Spitalul Judeţean

Ministerul Sănătăţii interzicere condiţionarea sau taxarea vizitatorilor în spitale, indiferent sub ce formă are loc aceasta, inclusiv cumpărarea de botoşei sau halate de unică folosinţă, a declarat, ieri, secretarul de stat Raed Arafat. “În ultima perioadă, am primit reclamaţii privind condiţionarea vizitatorilor la accesul în spital, respectiv obligarea acestora de a achiziţiona botoşei sau halate de unică folosinţă, unele chiar fără niciun bon. Ordinul din decembrie privind reglementarea programului de vizită în spital interzice condiţionarea sau taxarea vizitatorilor la intrarea în spital”, a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.…

Mai mult...

Marius Tăutu a câştigat prin concurs şefia Casei de Asigurări de Sănătate

Preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, dr. Marius Tăutu, şi-a câştigat dreptul de a rămâne, pentru cel puţin următorii 4 ani, la cârma instituţiei. În data de 1 februarie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a afişat rezultatele la probele de concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere la mai multe case de asigurări de sănătate din ţară, printre care se numără şi instituţia sălăjeană. Marius Tăutu a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte-director general la CJAS Sălaj. „După afişarea rezultatelor, urmează ca preşedintele Casei…

Mai mult...

Elevii din clasa I – vaccinaţi împotriva rujeolei, a oreionului şi a rubeolei

Peste 92 la sută din elevii de clasa I din judeţ au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, a oreionului şi a rubeolei, ceea ce înseamnă un total de 2.137 de copii. Campania de imunizare împtriva celor trei boli avea termen de finalizare data de 28 ianuarie, însă medicii trebuie să efectueze recuperări, adică să vaccineze acei copii care, din diferite motive, au lipsit sau nu au putut primi vaccinul cu pricina odată cu colegii lor. “În urma catagrafiei, am distribuit în judeţ 2.320 de doze de vaccin ROR, din care au…

Mai mult...

Coplată pentru serviciile spitaliceşti

Ministerul Sănătăţii va introduce din martie coplata pentru serviciile spitaliceşti din spitalele publice, sub forma unei sume fixe, „modeste”, potrivit scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a spus că pentru coplată există o lege care ar fi trebuit să aplice încă din 2012, iar în urma discuţiilor cu FMI s-a decis aplicarea limitat, numai pe o perioadă de timp. “Se va aplica numai pentru spitale şi va avea o valoare modestă, strict pentru a controla costurile în spitale, cum se intră, cum se utilizează.…

Mai mult...

Fracturile şi entorsele – în topul urgenţelor

Aproape 300 de sălăjeni au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 25 – 27 ianuarie, şi, ca de obicei, în topul diagnosticelor sunt fracturile, entorsele, contuziile şi plăgile. Mai exact, 68 de pacienţi au primit asemenea diagnostice, cu 22 mai mulţi decât pacienţii înregistraţi în week-endul anterior, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Codruţa Puşcaş. Alte 20 de persoane au fost depistate cu afecţiuni ale sistemului digestiv, iar cu probleme cauzate de hipertensiunea arterială au ajuns la UPU…

Mai mult...