Furnizorii din sănătate, plătiţi în baza actelor adiţionale

Contractul-cadru pentru acordarea asistenţei medicale se amană până la finele lunii în curs. Intrarea în vigoare a noului Contract Cadru pe 2013-2014 a fost amânată până în 31 martie, deşi era programată pentru data de 28 februarie.
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Sălaj a fost înştiinţată, săptămâna trecută, despre faptul că furnizorii de servicii medicale vor fi plătiţi şi în luna martie tot în baza actelor adiţionale la contractul – cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012. Această amânare se datorează faptului că bugetul pe 2013 nu a fost aprobat, iar valoarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi a programelor naţionale nu este cunoscută. În acest moment, în contract cu CAS se află furnizori precum, medici de familie şi specialişti, farmacii, spitale, laboratoare de analize medicale, furnizori dispozitive medicale etc.

Leave a Comment