Aproape 2.000 de sălăjeni – depistaţi cu viroze şi pneumonii

Peste 1.740 de sălăjeni au fost depistaţi, în perioada 11 – 17 februarie, cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (viroze, n.r.), în timp ce alte 171 de persoane au fost înregistrate în statistica Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj după ce au fost diagnosticate cu pneumonie. Directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că, din totalul de îmbolnăviri cu viroze, cele mai multe cazuri – 619 – au fost la copii cu vârste cuprinse între 5 – 14 ani, majoritatea formelor de boală fiind uşoare şi medii. „Medicii au dispus internarea a 34 de persoane, din care 31 au fost copii. Faţă de intervalul de şapte zile anterior, numărul total al virozelor este în creştere cu 2 procente”, a declarat Ligia Marincaş.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte cazurile de pneumonie, acestea sunt mai puţine cu 4,5 la sută faţă de totalul îmbolnăvirilor înregistrat în prima săptămână din lună. Cei mai mulţi bolnavi fac parte din segmentul de vârstă 15 – 49 de ani, fiind internate 52 de persoane (din care 43 de copii).

Leave a Comment