Spitalul Judeţean nu va fi reabilitat la timp

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj nu va fi realizată până la termenul stabilit iniţial, au anunţat repezentanţii autorităţilor judeţene. Demarate în octombrie 2011, lucrările de reabilitare a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ ar trebui finalizate până în data de 10 martie 2013.

“Există minime întârzieri în graficul de execuţie al lucrărilor, dar nu îngrijorătoare. Acestea se datorează necesităţii corelării eliberării unor spaţii de lucru cu finalizarea lucrărilor în alte spaţii”, ne-a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Sălaj, instituţie în a cărei administrare se află spitalul. Potrivit spuselor sale, termenul de finalizare a fost decalat pentru 26 aprilie 2013. “Nu vorbim despre o prelungire a termenului de 16 luni prevăzut în contractul de finanţare. Conform clauzelor contractuale, se poate cere suspendarea temporară, care nu înseamnă prelungire. Ca urmare, nu se poate pune problema unor penalităţi de întârziere”, a explicat Olaru.

Decalarea termenului iniţial cu o lună şi jumătate vine ca urmare a faptului că din 15 decembrie 2012 şi până la finalul lui ianuarie 2013, lucrările au fost suspendate temporar, “atât din cauza condiţiilor meteorologice, cât şi pentru a putea asigura o activitate relativ normală în cadrul spitalului, în condiţiile în care, din statisticile anilor precedenţi, în această perioadă există un număr mare de pacienţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CJ Sălaj.

Proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în valoare de 42,7 milioane de lei, vizează creşterea gradului de confort al pacienţilor internaţi, mărirea gradului de igienă şi a controlului microbian, creşterea gradului de protecţie la incendii, asigurarea accesibilităţii persoanelor cu handicap, reabilitarea termică şi eficientizarea fluxurilor sanitare specifice ca urmare a asigurării unor condiţii termice, de ventilaţie, sanitare, de circulaţie şi evacuare, corespunzătoare activităţilor medicale.

Din totalul banilor necesari acestei investiţii, 85 la sută provin din fonduri europene, 13 la sută, de la bugetul de stat, iar diferenţa de două procente reprezintă contribuţia CJ Sălaj.

Leave a Comment