Două autospeciale noi la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sălaj

  Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj are începând de luni, 15 septembrie, două autosanitare noi de tip B, care vor putea fi folosite la orice tip de urgenţă şi vor putea ajunge şi în zone greu accesibile. Ambulanţele, potrivit directorului SAJ Sălaj, Liviu Balint, au fost distribuite la Cluj, cheilor acestora fiind înmânate în cadrul unei festivităţi de către ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. În total au fost repartizate 33 de autospeciale, care au ajuns în judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Olt, Sălaj şi…

Mai mult...

Sute de sălăjeni au ajuns în weekend la Urgenţă

Peste 300 de sălăjeni au trecut, în weekend, pragul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău pentru a solicita asistenţă medicală. Din totalul pacienţilor trataţi, 72 dintre aceştia au primit tratament în regim de spitalizare, potrivit reprezentanţilor celei mai mari unităţii spitaliceşti din judeţ. Circa 77 de persoane, mai multe cu 16 faţă de weekendul precedent, au fost diagnosticate cu plăgi, fracturi, traumatisme şi entorse, în timp ce alţi 12 pacienţi au fost depistaţi cu afecţiuni ale sistemului digestiv, iar cu probleme cauzate de hipertensiune arterială…

Mai mult...

DSP Sălaj începe controalele în şcoli

  Inspectorii sanitari încep din această săptămână controale în unităţile de învăţământ din judeţ, în special, în cele care nu au autorizaţii sanitare de funcţionare. „Este vorba de o acţiune tematică, care se va desfăşura începând de luni, 15 septembrie până la sfârşitul lunii. Controale se vor face în special în unităţile de învăţământ cu probleme şi în cele în care lucrările de reabilitare sunt în curs de desfăşurare. De asemenea, verificate vor fi şi cele 35 de unităţi şcolare care nu au apă curentă, deşi au fost autorizate. În…

Mai mult...

Veste bună: Primele carduri de sănătate ajung în Sălaj la sfârşitul acestei luni

  Peste 156.000 de carduri de sănătate vor ajunge în judeţ până la sfârşitul acestui an. Distribuirea primelor astfel de documente va începe spre sfârşitul acestei luni, urmând ca în maximum şase săptămâni ca toţi sălăjenii asiguraţi să intre în posesia cardului naţional de sănătate. Anunţul a fost făcut marţi, 9 septembrie, de către Marius Tăutu, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit oficialului CJAS Sălaj, cel mai probabil, cardul naţional de sănătate va intra în uz începând cu luna ianuarie…

Mai mult...

Consiliul Judeţean a lansat „Ghidul pacientului spre sănătate”

  Sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean Sălaj a găzduit joi, 4 septembrie, lansarea „Ghidului pacientului spre sănătate”. Iniţiativă a Consiliului Judeţean, proiectul a fost dezvoltat pe parcursul acestui an în parteneriat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj, Direcţia Judeţeană de Sănătate publică Sălaj, Fundaţia Acasă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, bucurându-se de sprijinul financiar al companiei TenarisSilcotub şi de cel tehnic, în realizarea sa, al A.D.I. Sălaj Plus. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al CJ Sălaj, „Ghidul pacientului spre sănătate” a fost prezentat reprezentanţilor cabinetelor…

Mai mult...

Sindicaliştii din Sănătate se pregătesc de proteste

  Sindicaliştii din sistemul sanitar sunt hotărâţi să reia acţiunile de protest, luând în calcul şi declanşarea grevei, imediat după jumătatea lunii în curs, dacă lista de revendicări nu va fi soluţionată până în 15 septembrie. Este vorba, în primul rând, de eliminarea inechităţilor din sistemul de salarizare, creşterea veniturilor tuturor angajaţilor din sistemul sanitar, asistenţă socială şi din unităţile medico-sociale cu minimum 10 la sută până la sfârşitul acestui an, precum şi de extinderea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului de sănătate şi activităţi sanitar-veterinare şi publicarea…

Mai mult...

Terapie prin artă pentru copiii şi tinerii cu boli rare, la Zalău

  Un proiect inedit, intitulat „Terapie prin artă pentru copiii cu boli rare”, în valoare de 10.000 de lei, finanţat prin Programul Mol pentru Sănătatea Copiilor, a fost derulat de către Centrul Pilot de Referinţă pentru Boli Rare „NoRo” Zalău, în perioada decembrie 2013-august 2014. Potrivit Doricăi Da, preşedintele Asociaţiei Prader Willi România (APWR), scopul acestuai a fost dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale ale copiilor cu dizabilităţi produse de boli rare şi din spectul autist folosind terapia prin artă. „Proiectul s-a focalizat pe utilizarea tehnicilor de art-terapie: terapie prin arte-plastice,…

Mai mult...

Primele doze de vaccin hepatitic B ajung în Sălaj

  Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj va primi, în cursul zilei de miercuri, 3 septembrie, circa 600 de doze de vaccin hepatitic B. Serul urmează să ajungă spitalele din judeţ, fiind destinat imunizării nou-născuţilor. „Ministerul Sănătăţii – Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică ne-a comunicat că vaccinul hepatitic B este disponibil în C.N. UNIFARM SA începând cu data de 2 septembrie. Ca urmare, miercuri, 3 septembrie, vaccinul va fi în depozitul DSP Sălaj, urmând a fi distribuit cu celeritate secţiilor de neonatologie din Zalău şi Şimleu Silvaniei…

Mai mult...

Unul dintre cei mai apreciaţi medici ai Spitalului Judeţean este acuzat de malpraxis

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău este din nou în centrul unui scandal. Un bărbat din Marca îl acuză pe medicul cardiolog, Minodora Bogdan, şeful secţiei de Cardiologie din cadrul unităţii spitaliceşti, că i-a tratat cu neglijenţă tatăl, în vârstă de 70 de ani, astfel că starea vârstnicului s-a înrăutăţit ducând, în final, la decesul acestuia. Acesta susţine că moartea tatăl său a survenit din cauza diagnosticului greşit al medicului zălăuan. Între bypass şi pneunomie Pavel Treşca, originar din Marca, domiciliat în prezent în Oradea, susţine că în 13 august…

Mai mult...

Farmaciile sălăjene ar putea vinde medicamente online

  Cele peste 70 de farmacii din judeţ ar putea vinde online medicamente fără prescripţie medicală, în anumite condiţii, dacă proiectul de ordonanţă publicat pe Ministerul Sănătăţii va fi aprobat. Potrivit oficialilor Ministerului, se va crea un cadru legislativ pentru vânzarea online a medicamentelor fără prescripţie medicală. „Nu orice farmacie va putea să vândă online. Se va face un ordin de ministru cu norme. Farmaciile care sunt autorizate de MS vor putea să îşi facă site-uri pentru vânzare online şi numai în anumite condiţii, care vor fi stabilite ulterior. Farmaciile…

Mai mult...

Şcolile şi grădiniţele, luate la „puricat” în septembrie

  Mai puţin de trei săptămâni au rămas până la începerea noului an şcolar, iar conducerile unităţilor de învăţământ sălăjene trebuie să se asigure că vor avea totul pus la punct până la cele mai mici detalii pentru 15 septembrie. Potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, inspectorii sanitari vor putea face verificări în acest sens abia după 1septembrie întrucât în august şcolile şi grădiniţele sunt încă în vacanţă. „La fel ca în fiecare an, vom face verificări în toate unităţile de învăţământ din judeţ pentru a vedea…

Mai mult...

Cercetătorii Grădinii Botanice Jibou au descoperit planta ce ar putea învinge cancerul

  Extractul de Agrimonia Eupatoria, cunoscută sub denumirea de turiţa mare, poate stopa multiplicarea celulelor canceroase. Efectul acestuia a fost descoperit de specialiştii de la Centrul de cercetări biologice Jibou. Este vorba de o plantă cu frunze păroase pe faţa interioară, cu flori galben-aurii şi cu fructe cu ghimpi mici la bază, răspândită de la câmpie şi până la etajul montan, în fâneţe şi poieni umede, în tufărişuri şi luminişuri, la margini de păduri şi drumuri, în locuri cu umiditate mare. Înfloreşte din iulie şi până în luna septembrie. „Vrem…

Mai mult...

De săptămâna viitoare, un nou formular pentru biletul de trimitere

  Vechile formulare pentru biletele de trimitere pentru serviciile medicale clinice sau de internare nu vor mai fi valabile începând de săptămâna viitoare. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, documentele menţionate în formatul aprobat prin ordinul ministrului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) numărul 867/541/2011, precum şi formularele biletelor de trimitere pentru investigaţiile paraclinice în formatul aprobat prin Ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS numărul 868/542/2011, îşi încetează valabilitatea din 1 septembrie. „S-a stabilit o perioadă de trei luni în care…

Mai mult...

Condiţii mai bune pentru pacienţii cu boli rare, realizate în parteneriat cu CJ Sălaj

  Centrul Pilot de Referinţă pentru Boli Rare „NoRo” din Zalău va demara un proiect ce va avea finanţare europeană, pentru îmbunătăţirea serviciilor acordate pacienţilor cu boli rare, printre partenerii acestuia numărându-se şi Consiliului Judeţean Sălaj. După cum a explicat Dorica Dan, preşedintele Asociaţiei Prader Willi România, este vorba de un proiect european de inovare în serviciile sociale, numit INNOVCARE, ce urmează să fie depus în cadrul cererii de propuneri de proiecte „Inovaţii ale politicii sociale pentru sprijinirea reformelor în domeniul social” a programului „Ocupare şi inovare socială “EASI” 2014–2020,…

Mai mult...