Tratamente la cultura de cartofi

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: Phytophthora infestans (mană), Leptinotarsa decemlineata (Gen. II, gândacul din Colorado).
Phytophthora infestans (mană) – ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență din tuberculii infectați, care constituie sursa primară de infecție. Boala se poate transmite și prin miceliul din resturile de plante bolnave care uneori poate rezista peste iarnă. Din tuberculii mănați apar lăstari necrozați la locul prinderii lor de tuberculi, iar pe lăstari apar primele frunzulițe cu foliolele pătate. Pe acestea apar zoosporangii care în condiții de umiditate germinează și vor produce infecțiile secundare. În condiții favorabile petele se măresc foarte repede reușind să cuprindă întreagă suprafața a limbului. Plantele se ofilesc și se usucă în masă, întreagă cultura având un aspect de ars. Pe tuberculii infectați, apar pete neregulate ca formă, mai închise la culoare decât culoarea normală a tegumentului, în dreptul lor țesuturile sunt ușor cufundate, tari. În secțiunea, de pe suprafața zonei atacate, se observă cum progresează spre centru o colorație cenușie – difuză.
Leptinotarsa decemlineata (Gen II, gândacul din Colorado) – dăunătorul atacă diferite genuri și specii ale familiei Solanaceae, dar cele mai mari pagube sunt produse la cartof și în anumite cazuri și la vinete. Prezintă 2-3 generații pe an. Iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimea de 10-90 cm, în funcție de natura solului. Adulții apar primăvara la temperaturi medii zilnice de 14-21ºC. După o perioadă de hrănire de 8-15 zile, are loc copulația și ponta. Ouăle sunt depuse în grupe de 20-50 bucăți, pe partea inferioară a frunzelor de cartof sau a altor solanacee. Durata incubației este dependentă de temperatură. Ecloziunea larvelor este maximă la 17ºC și se eșalonează pe 6-12 zile. Larvele în primele vârste, perforează frunzele sub forme de orificii, iar pe măsură ce se apropie de maturitate, rod frunzele în întregime, uneori și lăstarii. La atacuri puternice nu rămân din plante decât resturi de tulpini. Adulții rod frunzele sub formă de perforații neregulate, atacul acestora putându-se confunda uneori cu cel al unei specii de melci.
Se recomandă efectuarea tratamentelor fitosanitare T1,T2 la cultura de cartof pe parcelele unde s-au realizat următoarele condiții:
– temperaturi moderate, umiditate ridicată;
– PED: un adult la 5 plante și peste 5% plante atacate cu
1. INFINITO 687,5 SC – 1,4 l/ha + BENEVIA – 0,126 l/ha sau
2. PROXANIL – 2,5 l/ha + CORAGEN – 50,0 ml/ha sau
3. BANJO 500 SC – 0,3 – 0,4 l/ha + MAVRIK 2 F – 0,2 l/ha sau
4. PROMESA – 0,5 – 1 l/ha + LASER 240 SC – 0,1 l/ha sau
5. KUPFER FUSILAN WG – 2,5 kg/ha + DECIS 25 WG – 30 – 40 g/ha sau
6. AIRONE SC – 3,0 l/ha + SPRUZIT – 8,0 l/ha sau
7. ZORVEC ENTECTA – 0,25 l/ha + KARATE ZEON – 0,20 l/ha sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
T2 – se aplică după 10 – 12 zile.
Măsuri alternative de combatere: folosirea de tuberculi sănătoși la plantare, evitarea irigării culturii prin aspersiune, eliminarea tuberculilor infectați înainte de depozitarea cartofilor destinați plantării.
Măsuri durabile: biologice, fizice, mecanice și alte metode nechimice trebuie preferate metodelor chimice, dacă acestea asigură un control corespunzător al organismelor dăunătoare.
Alte recomandări:
Verificați, cu mare atenție, recomandările cu privire la compatibilitatea produselor atunci când intentionați să aplicați amestecuri de produse de protecție a plantelor!
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!
Respectați cu strictețe normele de lucru cu produsele de protecție a plantelor, normele de protecție și securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor în conformitate cu: Legea nr. 383/2013 a apiculturii, cu modificările și completările ulterioare și ordinul nr. 127/1991 al ACA din România, ordinul comun nr. 45/1991 al Ministerului Agriculturii și Alimentației, 15b/3404/1991 al Departamentului pentru Administrație locală și 1786/TB/al Ministerului Transporturilor, precum și cu Protocolul de colaborare nr. 328423/2015, încheiat cu ROMAPIS (privind implementarea legislației, în vederea protecției familiilor de albine, împotriva intoxicațiilor cu produse pentru protecția plantelor); ordinul nr. 185/10.05.2023 privind aprobarea Codului de conduită al utilizatorului profesionist de produse de protecție a plantelor și al apicultorului.
Respectați prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 297/2017 privind aprobarea Codului de bune practici pentru utilizarea în siguranța a produselor de protecție a plantelor.
Respectați obligațiile ce vă revin conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare.

Responsabil Prognoză şi Avertizare, Oficiul Fitosanitar Sălaj – Stana Marius

Leave a Comment