Liceenii sălăjeni, provocaţi să devină donatori de sânge

Sub sloganul „Şi tu poţi salva o viaţă!”, liceenii sălăjeni sunt provocaţi să devină donatori fideli de sânge. Asociaţia Pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră, în parteneriat cu Patriarhia Română, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Consiliul Judeţean Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Sălaj, Centrul Judeţean de Transfuzii, Asociaţia pentru Promovarea Calităţii în Educaţie, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică şi Asociaţia ”Din inimă pentru Sălaj” organizează în perioada 6-10 octombrie 2014, la nivelul judeţului Sălaj, campania „Şi tu poţi salva o viaţă!”. Principalul scop al acesteia este creşterea numărului donatorilor de sânge, prin educarea civică a elevilor care frecventează cursurile unităţilor de învăţământ liceale din judeţ.

Tablete şi excursii, recompense promise
După cum au precizat organizatorii, în cadrul unei conferinţe de presă, pentru a-i stimula pe tineri vor lansa şi o provocare. Mai exact, liceenii sunt îndemnaţi să posteze pe Facebook filmuleţe cu ei donând sânge şi apoi, la rândul lor, să-şi provoace şi colegii. Cel al cărui filmuleţ va strânge cele mai multe aprecieri va fi recompensat cu o tabletă şi cu o excursie la Ministerul Sănătăţii.
Astfel, timp de o săptămână, reprezentanţi ai echipei de proiect vor dezbate împreună cu elevii, părinţii, cadrele didactice, autorităţi locale şi judeţene, una dintre marile probleme cu care se confruntă unităţile spitaliceşti, şi anume lipsa de sânge.
În paralel cu acţiunile în unităţile de învăţământ, echipe de voluntari ai celor două asociaţii partenere în cadrul proiectului vor dialoga cu oamenii din localităţile incluse în proiect şi vor distribui materiale informative referitoare la donarea de sânge.
Potrivit sursei citate, campania „Şi tu poţi salva o viaţă!” îşi propune conştientizarea şi informarea corectă a elevilor din clasele terminale ale liceelor (ca viitori donatori) cu privire la importanţa actului de donare, despre ceea ce înseamnă procedura de donare de sânge, avantajele acestei proceduri, iar în subsidiar, transformarea familiilor acestora în potenţiali donatori, reuşind astfel o responsabilizare socială, creşterea numărului de donatori şi fidelizarea lor, astfel încât sistemul medical să nu sufere blocaje asemănătoare celor din ultimii ani cauzate de numărul redus de donatori în anumite perioade ale anului calendaristic.

Campania se va desfăşura în 16 licee din judeţ
Startul campaniei în Sălaj va fi dat luni, 6 octombrie, începând cu ora 9, la Liceul Tehnologic Nr. 1 Surduc, continuându-se în aceeaşi zi în oraşul Jibou, de la ora 11, şi comuna Hida, de la ora 13, 30. A doua zi, respectiv marţi, 7octombrie, acţiunea va debuta la ora 9, la Liceul ”Cserey-Goga” Crasna, continuând la ora 11, la Colegiul Naţional ”Simion Bărnuţiu” din Şimelu Silvaniei, iar de la ora 13, la Liceul Tehnologic Nr. 1 Sărmăşag. În ultimele două zile ale campaniei, miercuri şi joi, activităţile vor organizate în unităţile liceale din municipiu, respectiv: miercuri – Liceul cu Program Sportiv ”Avram Iancu” , ora 9, Colegiul Naţional Silvania, ora 11, Liceul Pedagogic ”Gheorghe Şincai” şi Liceul Ortodox ”Sfântul Nicolae”, ora 13. Joi, activităţile vor începe la ora 9, la Colegiul tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” şi Liceul Reformat “Wesselenyi”, Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazul”, ora 10, Liceul Tehnologic ”Voievod Gelu”, ora 11,15, şi Liceul de Artă ”Ioan Sima”, ora 13.
Printre obiectivele urmărite prin derularea acestei campanii se numără: atingerea unui număr minim de donatori pe zi de circa 100 de persoane, informarea publicului în privinţa donării de sânge – beneficii, riscuri, ajutor, sănătate continuă; dezvoltarea acţiunii de voluntariat, a muncii în echipă, instruirea voluntarilor de către echipe de specialişti; precum şi crearea unei atmosfere plăcute şi relaxante pentru donatori prin oferirea de facilităţi şi sprijin permanent.

„450 de mililitri de sânge pot salva trei vieţi”
În opinia medicul Angela Badea, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Zalău, o astfel de campanie este una binevenită. Prezentă la conferinţă, a ţinut să sublinieze importanţa informării corecte despre condiţiile de donare. Astfel, principale criterii pentru donarea de sânge sunt: vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi pe minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, iar pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării şi să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
O priză obişnuită de sânge este de 450 de mililitri de sânge, care nu presupune niciun risc, întrucât organismul are 4,5 – 5 litri de sânge, din care permanent în rezervă circa 300-400 de mililitri. Capacitatea de refacere a sângelui donat este 1-2 ore – cantitativ, iar calitativ în 14 zile.
După cum au explicat specialiştii, o persoană care poate dona 450 de mililitri de sânge poate salva trei vieţi.
De asemenea, donatorii trebuie să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inima, boli de piele (pzoriazis, vitiligo), miopie forte peste şase dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.

Alte articole

3 Thoughts to “Liceenii sălăjeni, provocaţi să devină donatori de sânge”

  1. Anonim

    Ar fi bine ca elevii să nu răspundă unei asemenea „campanii” de „provocări” pentru o tabletă, cu acțiuni heirupiste prin școli! Părinții nu au nimic de zis?

  2. Anonim

    adevarul este ca donarea de sange salveza vieti si asta o constientizezi doar cand ai pe cineva apropiat si care are nevoie de sange…….. eu am facut acest lucru iar acele bonuri.. (habar nu am cate sunt la numar) le-am donat impreuna cu mai multi tineri …..lucrul acesta se intampla la explozia blocului cand era neoie de sange……..asa ca macar acum la alegerile prezidentiale as vrea ca cei care doresc voturi intr-o tabara sau alta sa faca un asemenea gest… auma sa-i vedem

  3. nicu

    Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin e-mail. Se va lucra 1-2 ore pe zi, acasa. Nu este necesara experienta. Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: nicolae962@gmail.com

Leave a Comment