Mai puţin de 4.000 de sălăjeni s-au vaccinat antigripal de la demararea campaniei gratuite derulate de Ministerul Sănătăţii. Şi în acest sezon, cei mai preocupaţi de imunizarea gratuită împotriva gripei fiind pensionarii. Până în prezent, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă în judeţ, însă numărul pneumoniilor şi al virozelor rămâne destul de mare, copiii fiind cei mai afectaţi. Circa 3.746 de persoane s-au vaccinat antigripal în cadrul campaniei gratuite, cele mai multe dintre acestea, 2.404, fiind din rândul celor cu vârsta peste 65 de ani. Potrivit directorul…
Mai mult...Categorie: Sanatate
Sălăjenii se îmbolnăvesc în funcţie de nivelul de motorină din rezervoarele ambulanţelor
O parte dintre ambulanţele din judeţul Sălaj sunt nevoite piardă timp preţios şi, implicit, să parcurgă inutil zeci de kilometri pentru a alimenta de la benzinării aflate în alte localităţi decât cele unde există staţii ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). Situaţia a fost determinată de contractul semnat de Ministerul Sănătăţii, potrivit căruia, începând cu luna martie a acestui an, serviciile de ambulanţă din România sunt obligate să alimenteze de la pompele unui singur furnizor de carburanţi, mai exact, doar de la unităţile Lukoil. Cu toate că furnizorul are un…
Mai mult...Maşinile Serviciului de Ambulanţă, „încălţate” de iarnă
Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj este pregătit de iarnă astfel încât să poată interveni la timp la orice solicitare. Toate ambulanţele din cadrul Serviciului au fost dotate deja cu anvelope de iarnă. “La sfârşitul lunii noiembrie, mai exact, în perioada 25 – 30 noiembrie, ambulanţele din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj au sunt echipate corespunzător pentru anotimpul rece. Au fost dotate cu cauciucuri de iarnă, lichid de parbriz, tot ce înseamnă confort pentru transportul bolnavilor şi al echipajului în siguranţă. Doar o singură maşină nu a fost echipată…
Mai mult...Sute de sălăjeni au ajuns în weekend la Urgenţă
Aproape 300 de sălăjeni au avut trecut, la sfârşitul săptămânii trecute, pragul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău pentru a solicita asistenţă medicală. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al unităţii medicale, în perioada 5-7 decembrie, din cele 298 de persoane tratate, medicii au dispus internarea pentru 75. Cei mai mulţi sălăjeni, 62, care au trecut au ajuns la unitatea spitalicească în weekend au fost diagnosticaţi cu plăgi, fracturi, traumatisme sau entorse, urmaţi de cei cu gastrită, gastroduodenită, enterecolită sau gastro-enterocolită, respectiv 26. Alte cinci…
Mai mult...Primele operații endoscopice oculare din România, utilizând noua tehnologie de endoscopie oculară la nivelul retinei
În premieră națională, la Satu Mare au loc intervenții chirurgicale oftalmologice la nivelul retinei folosind tehnica de endoscopie oculară. Este vorba despre o tehnică nouă în România care utilizează un endoscop ocular special care permite vizualizarea unor părți anatomice ale ochiului care de altfel cu tehnicile disponibile în prezent în țară nu ar fi posibile. Cu această nouă tehnică pot fi tratate boli foarte grave care duc la atrofia oculară (stafidirea ochiului), pot fi abordate patologii complexe de la nivelul retinei, cum ar fi hipotonia oculară (care prin tehnicile de…
Mai mult...De sezon: Atenţie la trichineloză, o boală cu consecinţe grave!
Florin Negoiţă Indiferent dacă îi cumpără sau cresc porcii în gospodării, sălăjenii trebuie să fie atenţi la trichineloză, o boală infecţioasă acută care se transmite de la porc la om pe cale digestivă, în cazul în care carnea este crudă, afumată sau preparată superficial. Principalul transportator al parazitului este şoarecele, de aceea nu poţi fi sigur că un porc nu este infestat. Chiar dacă cineva spune că porcul lui are o carne foarte curată, trichinella se vede doar la microscop sau trichineloscop. Din acest motiv, carnea trebuie în mod obligatoriu…
Mai mult...Primele doze de vaccin antigripal au ajuns în Sălaj
Prima tranşă din dozele de vaccin antigripal solicitate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj a fost primită în cursul săptămânii trecute. Este vorba de 2.640 de doze, care au fost deja distribuite medicilor de familie şi unităţilor medicale din judeţ. „În cursul zilei de mâine (n.red – marţi, 25 noiembrie) vor mai ajunge în judeţ încă 7.380 de doze de vaccin antigripal. Vor fi folosite pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor care prezintă risc ridicat de îmbolnăvire”, a precizat Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj. În acest an, Ministerul…
Mai mult...Mii de carduri au fost returnate Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate
Peste 4.000 de carduri de sănătate au fost returnate Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj, întrucât destinatarii fie nu au fost găsiţi acasă de către poştaşi, fie şi-au domiciliu. Sălăjenii în cauză se pot prezenta la sediul instituţiei pentru a-şi ridica documentul. „Ne-au fost returnate circa 4.353 de carduri de sănătate, după ce persoanele asigurate nu au fost găsite la domiciliu şi nici nu s-au prezentat la oficiul poştal. Oficial, procesul de distribuire în teritoriu s-a încheiat, iar printre motivele care au dus la returnarea documentelor s-au numărat:…
Mai mult...Sălajul, deficitar la capitolul medici de familie
Sălajul se confruntă şi în prezent cu lipsa medicilor de familie. Locuitorii din trei comune sălăjene nu beneficiază nici astăzi de asistenţă medicală primară. Este vorba de Coşeiu, Treznea şi Lozna, potrivit situaţiei prezentate vineri, 21 noiembrie, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, de către Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. Pentru a beneficia de servicii medicale, locuitorii din satele aparţinătoare comunelor menţionate au fost arondaţi specialiştilor din comunele învecinate. La acestea se adaugă încă şase comune, precum şi două oraşe din judeţ, care se confruntă cu…
Mai mult...Se caută manager pentru Spitalul din Şimleu Silvaniei
Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei organizează luna viitoare concurs pentru ocuparea funcţiei de manager al unităţii medicale. Cei interesaţi mai au la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a-şi depune dosarele, ultima zi pentru înscrieri fiind 2 decembrie. La concursul de selecţie se pot înscrie candidaţii care întrunesc cumulativ o serie de condiţii, precum: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă, sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar,…
Mai mult...Luna viitoare, Serviciul de Ambulanţă Sălaj primeşte noi autosanitare
Parcul auto al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj va fi completat în luna decembrie cu încă trei autospeciale. Este vorba de autosanitare noi de tip B, ce or putea fi folosite la orice tip de urgenţă şi vor putea ajunge şi în zone greu accesibile. „Luna viitoare urmează să mai primim încă două sau trei ambulanţe noi. Sigur, ştim că vor fi două, însă, s-ar putea ca până la urmă, să fie vorba despre trei autospeciale. Zilele trecute au mai fost distribuite în 13 judeţe, însă autospecialele au fost…
Mai mult...Doar nouă absolvenţi sălăjeni de medicină s-au înscris la Rezidenţiat
Doar nouă sălăjeni şi-au depus dosarele pentru concursul de rezidenţiat pe loc şi pe post în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, ce se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni. Cei nouă vor susţine concursul duminică, 23 noiembrie, în centrul universitar din Cluj – Napoca. Potrivit informaţiilor primite de la Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, din cei nouă candidaţi înscrişi, niciunul nu a optat pentru posturile scoase la concurs în judeţ. „Au fost înregistrate nouă dosare, însă candidaţii s-au înscris pentru posturile din ţară. Niciunul…
Mai mult...Construirea hangarului pentru elicopterul SMURD a primit undă verde
Consiliul Judeţean Sălaj are undă verde pentru construirea hangarului elicopterului SMURD repartizat Regiunii Nord – Vest. Transmiterea terenului din Jibou, pe care urmează să fie construit hangarul, din proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în proprietatea judeţului şi administrarea Consiliului Judeţean Sălaj, a fost aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, 18 noiembrie. Cu toate acestea, birocraţia va mai ţine, cel puţin pentru o perioadă, elicopterul la sol. „După publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii adoptată de Guvern marţi, privind transmiterea unui imobil din domeniul public…
Mai mult...Începe campania de vaccinare antigripala
Campania gratuită de vaccinare antigripală va demara în această săptămână. Anunţul a fost făcut de către Ministerul Sănătăţii, dozele de vaccin fiind deja achiziţionate şi urmând să fie folosite pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor care prezintă risc ridicat de îmbolnăvire. „Anul acesta, Ministerul Sănătăţii va utiliza 500.000 de doze de vaccin gripal pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, se precizează…
Mai mult...