Interimat prelungit la Spitalul din Şimleu Silvaniei

Concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei va avea loc, cel mai probabil, la finele lunii februarie. Stabilit iniţial pentru a se desfăşura în perioada 9 – 10 decembrie 2014, acesta urmează să fie reprogramat, după ce nu a fost depusă nicio candidatură până la expirarea termenului pentru înscrieri. „Săptămâna viitoare, în cadrul Consiliului de Administraţie al unităţii, se va lua o hotărâre în acest sens. Data desfăşurării concursului va fi stabilită, cel mai probabil, la sfârşitul lunii februarie”, a menţionat directorul unităţii spitaliceşti, Dorel Cherecheş.
La concursul de selecţie s-au putut înscrie candidaţii care întrunesc cumulativ o serie de condiţii, precum: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă, sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii. De asemenea, trebuie să aibă cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii, nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală, sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) şi nu au vârsta de pensionare, conform legii.
Concursul trebuia să se desfăşoare în perioada 9 – 10 decembrie, candidaţii urmând să susţină un test grilă de verificare a cunoştinţelor, o probă de susţinere a proiectului de management şi un interviu.
Postul a fost scos la concurs după ce mandatul actualului manager a expirat. “Se organizează concurs întrucât mandatul meu de manager interimar expiră. Normal, interimatul se încheie în luna ianuarie 2015″, a explicat Cherecheş. Conform spuselor sale, acesta a preluat conducerea spitalului şimleuan în luna februarie a anului 2014.

Leave a Comment