Asfalt nou în cartierul Porolissum din Zălău

Locuitorii din cartierul Porolissum sunt deja cu nervii încordați la maxim, au mașinile pline de praf, așezat într-un strat gros de un deget, și mai nou stau cu geamurile închise ca să nu le intre norii de praf în case. Motivul este simplu de înțeles, se fac lucrări în zonă. În data de  18 august am realizat un material legat de începerea lucrărilor în zona benzinăriei Petrom, pe strada Porolissum. Lucrările la podul construit  peste Valea Sărmaș precum și cele de amenajare a albiei din zonă sunt realizate de SC…

Mai mult...

De Ziua Internațională a Educației circulă mai puține autobuze în Zalău

Potrivit unui comunicat recent emis de Primăria Zalău, în data de 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, autobuzele S.C. Transurbis S.A. vor circula conform programelor de vacanță. Aceasta este ziua în care toți elevii și profesorii nu merg la școală. Am dorit să aflăm ce presupune de fapt un program de vacanță. Alin Oros – directorul general Transurbis ne-a declarat că „în data de 5 octombrie vor fi mai puține curse dacă elevii nu merg la școală. Vom avea cu 10 programe mai puțin, adică cu zece curse mai…

Mai mult...

Percheziţii DNA în Sălaj pentru un caz de luare de mită

În dimineața zilei de 4 octombrie, au avut loc percheziții DNA în mai multe județe, inclusiv în Sălaj. Este vizat direct Bogdan Durlea – şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, care este suspectat de luare de mită. În acest dosar au loc mai multe percheziţii în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor şi Alba, dosarul vizând protecţia asigurată unor firme de transport. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj (DNA Cluj) fac cercetări amănunțite într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea…

Mai mult...

Se decontează tratamentul pacienților cu autism

De la 1 octombrie a intrat în aplicare, în premieră, un subprogram național de sănătate pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Prin acest proiect, copiii și adulții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist vor beneficia de o serie de servicii gratuite (psihoterapie și/sau consiliere psihologică clinică și/sau consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială-logopedie, respectiv intervenții psihologice validate științific în tulburări din spectru autist), inclusiv de elaborarea unui plan de intervenție personalizat pentru fiecare bolnav în parte. Necesitatea acestui proiect este explicată…

Mai mult...

Risipa alimentară, un subiect care îi preocupă pe sălăjeni

În data de 29 septembrie se sărbătorește Ziua Internaţională de conştientizare a risipei alimentare. Cu această ocazie se are în vedere tragerea unui puternic semnal de alarmă cu privire la importanța salvării alimentelor care odată cumpărare în exces ajung, din păcate, la coşurile de gunoi ale gospodăriilor, retailerilor şi restaurantelor. Potrivit celor mai recente estimări realizate la nivelul țărilor membre UE, în România se aruncă anual peste 2,5 milioane tone de mâncare. Conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sălaj (DADR Sălaj) a decis să se implice, pentru al doilea…

Mai mult...

Prinși la furt de lemne în Sânmihaiu Almașului și Fildu de Sus

Jandarmii sălăjeni au desfășurat, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice. Cu această ocazie, în localitatea Fildu de Sus, a fost depistat, în data de 30 septembrie, un bărbat de 47 de ani care a tăiat fără drept, un gorun care nu era marcat silvic. Prejudiciul a fost estimat la peste 1.500 lei. Bărbatul a primit o amendă în valoare de 4.000 de lei, iar lemnul și motofierăstrăul folosit au fost confiscate. În aceiași zi, în jurul orei 22, jandarmii au…

Mai mult...

Nu se face școală de Ziua mondială a educației

Ziua Internațională a Educației este sărbătorită la nivel mondial, în fiecare an, în peste 200 de țări. Ziua de 5 octombrie va fi sărbătorită și în Sălaj, aceasta fiind o ocazie specială pentru aprecierea cadrelor didactice. Prin această manifestare se dorește o mai bună conștientizare a rolului educației în comunitate. Motto-ul „a fi și a deveni” trebuie înțeles mult mai profund, cadrele didactice reprezentând fundamentul unei societăți educate și axate către progres. Așadar, elevii și profesorii din județ vor avea parte joi de o zi liberă, la doar o lună…

Mai mult...

Un pianist intrat în Cartea Recordurilor concertează la Zalău

Pianistul internațional Thurzo Zoltan, deţinător a două titluri „Guinness World Records”, aduce un spectacol remarcabil de pian la Zalău. Concertul intitulat „Everest Dream” (Imn la înălţime), este conceput și organizat sub forma unui concert – show inedit, plin de energie, dinamism și farmec. Pianistul orădean va urca pe scena Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj și promite că „va fi un spectacol extraordinar, pentru care m-am pregătit mult. Îmi place să ies din tiparurile muzicale, deoarece acolo găsești trăiri noi și marcante cu intensități noi pozitive. Eu, fiind,…

Mai mult...

Premieră în Sălaj! Crucea Roșie deschide un centru de sănătate la Zalău

Crucea Roșie Sălaj, cu sprijinul autorităților locale și cu banii alocați de Crucea Roșie din Franța, lansează un proiect inedit chiar în această lună. Este vorba de un centru de promovare a sănătății care își va deschide porțile în Zalău, peste doar două săptămâni, pe strada 9 Mai, la numărul 14. La marea deschidere este așteptată și Camelia Șucu, președintele Crucii Roșii Române. Clădirea în care va fi operativ acest centru a fost pusă la dispoziție, încă de anul trecut, de către Primăria Zalău, prin hotărâre de consiliu local. Acum,…

Mai mult...

A crescut salariul minim brut pe ţară. Angajații se bucură, angajatorii nu

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a majorat, de la 1 octombrie, la 3.300 lei lunar, ceea ce reprezintă o creştere cu 10% faţă de nivelul de 3.000 de lei cât era anterior. De această majorare salarială vor beneficia 1.867.588 de salariaţi. În Hotărârea aprobată de Guvern, în data de 28 septembrie, și publicată recent în Monitorul Oficial, se precizează că „începând cu data de 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (…) se stabileşte în bani, fără a include…

Mai mult...

Pășunile și fânețele sălăjene sub lupa specialiștilor OSPA

Pășunile și fânețele din Sălaj sunt atent analizate de Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice Sălaj (OSPA Sălaj). Echipele de specialiști realizează studii pentru monitorizarea calității solului și emit rapoarte detaliate care ajung mai apoi la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sălaj (DADR Sălaj), iar de aici acestea se trimit către primăriile din județ. Potrivit legislației în vigoare, la fiecare zece ani trebuie făcută de către OSPA Sălaj, măcar o dată, un studiu în fiecare din comunele și orașele sălăjene. La ora actuală, există două comune care nu au…

Mai mult...

Șoc! Crimă cu sânge rece comisă în Zalău

Din datele oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj (IPJ Sălaj), în seara de 30 septembrie, a avut loc o crimă cutremurătoare într-un apartament situat pe strada Sfânta Vineri din Zalău. Se pare că, pe fondul unor neînțelegeri conjugale mai vechi, un bărbat și-a ștrangulat, cu sânge rece, soția cu un colier din plastic, prevăzut cu sistem de autoblocare. Este cu atât mai surprinzător faptul că bărbatul nu s-a oprit aici și, pentru a se asigura că femeia nu va mai avea nicio șansă la viață, i-a pus o pernă…

Mai mult...

Pestă porcină africană la Aluniș

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj (DVSA Sălaj) a contactat, în data de 29 septembrie, reprezentanții DVSA Maramureș pentru a-i informa cu privire la identificarea unui focar de pestă porcină africană (PPA) la Aluniș, în comuna Benesat. Au fost luate toate măsurile prevăzute de legislația în vigoare, respectiv eutanasierea porcilor bolnavi și recoltarea de probe pentru laborator. DVSA Sălaj trage un semnal de alarmă la nivelul autorităților locale precum și la crescătorii de porcine, pentru a respecta măsurile de prevenire și combatere a PPA. Ținând cont de faptul…

Mai mult...

În Sălaj există proiecte smart village

În șapte județe ale țării, majoritatea din Transilvania, există cel puțin câte un sat smart village. Avantajele sunt numeroase: plățile se realizează online sau la automate electronice de plată, fiecare cetățean deține un card cu care poate accesa toate informațiile sale financiare, iar locuitorii se mai deplasează la primărie doar pentru a obține documente prin care să înregistreze și raporteze nașterea, căsătoria sau decesul. În aceste sate, vezi progrese tehnologice concrete și cu aplicabilitate diversă. Într-un smart village, cetățenii au acces la rețele wifi publice cu acces gratuit, magazine online…

Mai mult...