Florin Pop a pierdut prima confruntare în justiție cu directorul SCM Zalău

În data de 14 noiembrie a fost emisă minuta în procesul intentat lui Florin Pop pentru calomnie și insultă de către Claudiu Bujor, directorul SCM Zalău. Vă reamintim că acțiunea în instanță a fost depusă în luna ianuarie, Florin Pop fiind cel care a îndrăznit să-l critice, în repetate rânduri, pe Claudiu Bujor pentru modul în care a manageriat clubul cât și pentru performanțele foarte  scăzute ale jucătorilor în raport cu obiectivele pe care clubul și le-a asumat. Raportat la suma de 100000 de euro cerută drept daună morală pentru…

Mai mult...

Tractorist mort între Cizer și Bănișor

În seara de 14 noiembrie polițiștii au intervenit la un accident rutier produs între localitățile Bănișor și Cizer de un localnic de 37 de ani care conducea un tractor neînmatriculat cu care tracta o semiremorcă înregistrată. Din primele cercetări a reieșit că acesta a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul a suferit multiple leziuni și a murit pe loc. Continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor…

Mai mult...

A lovit două autoturisme din neatenție

În data de 14 noiembrie, un zălăuan de 63 de ani care conducea un autoturism prin orașul Jibou a părăsit șoseaua și a lovit un autoturism parcat în afara drumului. După ce s-a pus din nou în mișcare, la nici 200 de metri, a intrat cu mașina în spatele unui autobuz care era parcat de asemenea în afara parții carosabile. Șoferul s-a ales cu mașina avariată și câteva răni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările pentru…

Mai mult...

Rănit de gheața desprinsă de pe prelata unei semiremorci

Polițiștii au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Hereclean, de către un bărbat de 54 de  ani, din comuna Ciucea, județul Cluj, care conducea o autoutilitară cu semiremorcă, în dimineața de 13 noiembrie. Din primele cercetări a reieșit că șoferul nu a curățat gheața de pe prelata semiremorcii, aceasta spărgând parbrizul unui autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Ip. Un tânăr de 21 de ani, care era pasager în autoturism, a suferit mai multe leziuni ușoare și a fost transportat la spital pentru…

Mai mult...

O fântână arteziană colorată în centrul Zalăului

Proiectul privind modernizarea platoului din inima orașului prinde tot mai mult contur. În acest moment lucrările se află într-un stadiu avansat, se efectuează și fac probele de funcționare a fântânii arteziene prevăzute cu jocuri de lumini încastrate în pavaj, recepția urmând să fie făcută la începutul lunii decembrie. Cu privire la stadiul lucrărilor și modul în care va arăta centrul Zalăului, viceprimarul Teodor Bălăjel spune că „lucrările sunt la final atât la platoul din fața Prefecturii, cât și la amenajarea străzii Unirii ca stradă pietonală, iar în zona centrului vechi…

Mai mult...

Sute de pacienți au ajuns la UPU Zalău

Potrivit datelor puse la dispoziție de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 7 – 13 noiembrie, 824 de pacienți s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. Cele mai frecvente cazuri de îmbolnăviri care au necesitat consultul urgent al medicilor au fost: plăgi, fracturi și entorse (172), gastrită și enterocolită (102), hipertensiune arterială (73) și travaliu declanşat (32). Din totalul pacienţilor consultați, un număr de 221 de pacienți au necesitat internare în spital, pentru acordarea de tratament precum și efectuarea de investigaţii medicale suplimentare.

Mai mult...

Angajații CAS Sălaj au primit ce și-au dorit și au oprit protestul

Proiectul de lege care prevede între altele și creşterile salariale pentru angajaţii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Toate protestele din țară au fost astfel anulate. Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, a fost votat cu 203 voturi favorabile. La polul opus s-au înregistrat 55 de abţineri, un vot împotrivă, iar un deputat s-a…

Mai mult...

Locuitorii din Rus au rămas din nou fără apă

Începând din data de 9 noiembrie, în localitatea Rus au loc reparații complexe la rețeaua publică de apă potabilă, pe fondul unor noi avarii produse. Primarul Ioan Aurelian Cozma ne-a confirmat faptul că în localitate se lucrează intens pentru remedierea problemelor din teren. Contactat în legătură cu gravitatea problemei, directorul Companiei de Apă Sucursala Zalău – Marcel Zaharia ne-a declarat că „echipele noastre lucrează pentru remedierea situației, la Rus avem o lucrare mai complexă. Sperăm ca prin lucrările care se efectuează în cursul zilei situația să se rezolve și locuitorii…

Mai mult...

Depistat în trafic, în timp ce conducea băut

Polițiștii au oprit pentru control în trafic, în data de 13 noiembrie, un autoturism condus în localitatea Boghiș de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Iaz. Deoarece acesta mirosea puternic a băutură, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Mai mult...

Sălăjenii ar putea rămâne fără pensii în decembrie

Funcționarii publici din cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), împreună cu cei ai majorității celorlalte Case de Pensii din țară, sunt în protest pe perioadă nelimitată. Acțiunea a început din data de 6 noiembrie, cu mențiunea că toate protestele de până acum s-au realizat fără întreruperea activității cu publicul. Începând cu data de 14 noiembrie, protestele vor avea loc între orele 10 – 11, iar în acest interval orar niciun cetățean nu va putea intra în cadrul instituției. Pentru a obține mai multe detalii cu privire la modul…

Mai mult...

Oficiul poștal din Brădet s-a închis

După mai bine de un deceniu de activitate, oficiul poștal din cartierul Brădet s-a închis. În Zalău mai funcționează doar oficiile poștale situate pe strada Parcului, cel din zona Astralis și din zona gării. Decizia a venit de la Compania Națională Poșta Română care, la nivel de țară, a pus în practică o strategie de restrângere a cheltuielilor, în încercarea de a aduce instituția pe profit. Prin urmare, s-a luat decizia ca spațiile unde oficiile poștale erau în chirie și unde nu erau norme întregi de activitate să fie închise…

Mai mult...

Bombă neexplodată în Valea Miții

Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău au intervenit, în cursul zilei de 11 noiembrie, la o alertă cu privire la găsirea unui bombe neexplodată într-o gospodărie de pe strada Lupului, găsite în urma construcției unui gard. Ajunși la fața locului, pompierii au ridicat bomba aruncător de calibru 50 mm, asigurându-se totodată că în perimetrul respectiv nu se mai găsesc și alte elemente de muniție neexplodată care să pună în pericol siguranța cetățenilor din zonă.

Mai mult...

László László prezintă publicului ultima sa carte – „A fehér vödör”

În data de 20 noiembrie, de la ora 17, în sala festivă a Colegiului Național „Silvania” din Zalău, va avea loc lansarea cărții profesorului László László, intitulată „A fehér vödör” („Găleata albă”). Volumul a apărut la Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Scriitorul s-a născut la 26 mai 1958, în comuna Sângeorgiu de Pădure din județul Mureș. Încă de mic copil a fost pasionat de poezie, proză și lectură. La vârsta de opt ani a publicat prima sa poezie în revista pentru copii „Napsugár” de…

Mai mult...

Accident rutier cu victime

Polițiștii au intervenit pentru un accident rutier produs, în seara de 12 noiembrie, de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Crasna, care conducea o autoutilitară între localitățile Jibou și Popeni. Acesta a lovit din spate o căruță care era pe marginea părții carosabile, în același sens de circulație. Din primele cercetări a reieșit faptul că aceasta nu era echipată cu sistem de iluminare-semnalizare sau cu dispozitive fluorescent-reflectorizante. În urma accidentului rutier toți pasagerii din căruță au fost răniți și transportați la spital pentru a li se acorda îngrijiri…

Mai mult...