Angajații CAS Sălaj au primit ce și-au dorit și au oprit protestul

Proiectul de lege care prevede între altele și creşterile salariale pentru angajaţii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Toate protestele din țară au fost astfel anulate. Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, a fost votat cu 203 voturi favorabile. La polul opus s-au înregistrat 55 de abţineri, un vot împotrivă, iar un deputat s-a abținut și nu a votat. Prin acest vot se pune capăt protestelor îndelungi care au avut loc și la nivelul CAS Sălaj. Olga Stana, directorul CAS Sălaj ne-a confirmat încetarea protestului în cadrul instituției și reluarea imediată a activității cu publicul. În urma unei videoconferințe care a avut loc în data de 14 noiembrie, în jurul orei 13, cu reprezentanții CNAS, se așteaptă alimentarea conturilor instituției pentru a se putea opera plățile restante în cel mai scurt timp posibil. Prin urmare, angajații au câștigat lupta cu guvernații, iar medicii din județ și implicit din toată țara își vor primi salariile în curând. Lucrurile revin așadar la normal, iar proverbul „cere și ți se va da, bate și ți se va deschide” este din nou în trend.  

4 Thoughts to “Angajații CAS Sălaj au primit ce și-au dorit și au oprit protestul”

  1. […] Proiectul de lege care prevede între altele și creşterile salariale pentru angajaţii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Toate protestele din țară au fost astfel anulate. Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, a fost votat cu 203 voturi favorabile. La polul opus s-au înregistrat 55 de abţineri, un vot împotrivă, iar un deputat s-a… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Majorările se dau din banii asiguraților de sănătate, iar niște guvernanți de paie aprobă orice presiune, chiar dacă este în defavoarea plătitorilor de asigurări, care nu au loc să se trateze în spitalele de stat și nici medicamente gratuite sau compensate, Acum ar trebui o reformă în aceste instituții și 50% dintre angajați trimiși la muncă în sectorul productiv.

  3. Xalau

    Asteptam urmatorul protest/greva, oare cat de repede ? Daca se poate lua imprut de ce sa nu dam la toata lumea ca doar nu-i trage nimeni la raspundere pe politicieni…Asteptam noi care platim sa protesteze in cascada toate institutiile statului.

  4. Anonim

    Xalau, poate ai văzut că și cei de la Casa de Pensii s-au ținut de obicei. Acolo, cu ceva ani în urmă, S&au angajat pe perioadă de un an peste 1000 de persoane, care să procedeze urgentarea recalculării pensiilor. Cei peste o mie de angajați suplimentari au fost uitați în sistem, iar pensiile tot nu s-au recalculat. Tipic românesc.

Leave a Comment