Mărturia lui Nicolae Dogari, fost luptător în Afganistan și gardă de corp pentru celebrități: „Puteau să-ți taie capul, mâinile, picioarele și-ți scoteau limba. Te făceau o păpușă.”

A luptat în Afganistan la mijlocul anilor 80’, a făcut parte din escadrile cu rol de recuperare a piloților catapultați din avioanele lovite, iar după 1990 a devenit gardă de corp. A asigurat măsuri de protecție pentru nenumărați demnitari și celebrități din lumea filmului. Nicolae Dogari este un om dur pentru că viața l-a făcut dur. A văzut multe și a trăit multe. L-am cunoscut pe acest om minunat prin intermediului sălăjeanului nostru, Gabriel Lavrincic. A fost de ajuns un contact, iar discuțiile mele cu veteranul de război din Afganistan…

Mai mult...

Pasionaţii de muzică rock se întâlnesc din nou la Şimleu Silvaniei

Cea de-a XIII-a ediție a festivalului MMC Biker’s Fest, organizat de Meseș Moto Club (MMC) își va deschide în scurt timp porțile la poalele Măgurei, în Șimleu Silvaniei, la ștrandul Broscărie, urmând a se desfășura în zilele de 27, 28 și 29 august. Ca în fiecare an, și de această dată, la festival sunt așteptați iubitori ai muzicii din județ, din toată țara, dar și de peste hotare, pasionați de motoare, muzică rock, dar și de concursuri, distracție, tatuaje și schimburi de experiență pe aceste teme. Pe lângă competițiile, paradele…

Mai mult...

Zălăuanul Alin Mastan este noul şef al Jandarmeriei Române

Colonelul Alin Mastan, care a condus instituția timp de 10 luni prin împuternicire, este noul şef al Jandarmeriei Române. Mastan a obținut cea mai mare notă la concursul desfăşurat zilele acestea. A fost la conducerea Jandarmeriei din București inclusiv în timpul protestului din 10 august 2018, dar nu a coordonat operativ intervenția, pentru că s-ar fi aflat în concediu. De altfel, el a și fost audiat ca martor în dosar de procurorii DIICOT. Colonelul Alin Mastan a fost până în februarie 2017 şef al Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică din…

Mai mult...

Femeie de 36 de ani, dată dispărută în Sălaj

Varga Rodica, o sălăjeancă în vârstă de 36 de ani a dispărut. Dacă o vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat poliţia! Polițiștii din Sălaj caută o femeie de 36 de ani, din Horoatu Crasnei, județul Sălaj, după ce aceasta a plecat în ziua de 4 august 2021 de la domiciliu și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,65 m, greutate 65 de kg., păr lung, de culoare șaten. La data dispariției era îmbrăcată cu un tricou de culoare galben, pantaloni scurți și șlapi. Cetăţenii care…

Mai mult...

Întâlnirea cu ursul: reguli de bază care îți salvează viața

Prezenţa ursului a fost semnalată în ultima perioadă în mai multe zone ale judeţului Sălaj, chiar dacă habitatul său natural nu include pădurile din zonă. Pentru a veni în sprijinul populaţiei, Instituţia Prefectului Sălaj a realizat, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj şi Direcţia Silvică, o hartă cu localităţile în care au fost semnalate exemplare de urs în acest an. Astfel, urșii au fost văzuți în…

Mai mult...