Ediția de toamnă a Târgului de la Negreni s-a anulat din nou

Ediția de toamnă a Târgului de la Negreni, cunoscut sub denumirea de “Târgul de la Fechetău”, care urma să aibă loc în al doilea sfârşit de săptămână din luna octombrie, în localitatea Negreni, a fost anulată. Decizia a fost luată de Primăria comunei Negreni, din cauza epidemiei de coronavirus care a dus la creşterea incidenţei infectărilor la nivel naţional, dar şi în urma avertizării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii conform căreia lumea se află la începutul unui nou val de infecţie cu virusul Sars-CoV-2 (în comuna Negreni rata vaccinării împotriva virului este de doar 11,69 la sută). “Avem convingerea că vom depăşi cu bine această criză epidemiologică instituită la nivel mondial şi că vom reveni la normalitate pentru a putea organiza în condiţii de siguranţă acest eveniment tradiţional, aşa cum se cuvine. Vă mulţumim pentru înţelegere”, este mesajul autorităţilor locale din Negreni. Aceasta este a doua ediție de toamnă consecutivă anulată de autoritățile locale, după cea de la debutul pandemiei.

Târgul este unul cu o tradiție de câteva secole și se desfășoară anual în două ediții: cea de vară, în luna iunie, cunoscută sub denumirea de ”Târgul Coaselor” și cea de toamnă – organizată în al doilea weekend din luna octombrie. Acesta se desfășoară pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni, un sat aşezat pe drumul european E60, la 10 km de Piatra Craiului, spre Cluj, bucurându-se an de an de o bună popularitate, având oaspeţi din Ungaria, Europa de Vest, Statele Unite. Târgul de toamnă de la Negreni se ține încă din Evul Mediu și a fost aprobat oficial în anul 1815. Este cel mai vechi târg anual din România și cel mai mare din Europa de Est.

One Thought to “Ediția de toamnă a Târgului de la Negreni s-a anulat din nou”

  1. Targovetele

    Fituica prin care primarul Manea, aidoma unui dictator cu patalama, semneaza cu de la sine putere decesul targului de toamna 2021, este un abuz cras, total nefondat dpdv legal, asa cum bine sustine prefectul Clujului intr-un comunicat de presa. Respectivul document poarta titulatura de „Hotarare”, desi potrivit legii, primarul emite dispozitii, doar consiliul local emite hotarari. Din fituica in cauza nu reiese ca aceasta hotarare ar fi fost supusa votului consilierilor locali, pe cale de consecinta documentul este nelegal si nul.

Leave a Comment