Sălajul, un important furnizor de carne pentru țările arabe

Sălajul a ajuns unul dintre cei mai importanți furnizori de carne de ovine pentru țările arabe, a anunțat ieri președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „OVIS” Sălaj, Nicolae Țap. Acesta a dăugat că aproape întreaga cantitate de carne de miel este exportată anual în zona țărilor arabe, apreciată fiind calitatea animalelor crescute de fermierii din Sălaj.

„Avem în jur de 90.000 de capete de animale în controlul oficial de producție și aproape 400 de fermieri înscriși în asociație. Totalul efectivelor de animale din asociație este de 110.000 de capete de ovine. Ne-am dezvoltat mult în ultimii ani, avem inclusiv birourile într-un spațiu mai mare. Ne-am capitalizat, avem și o fermă proprie în comuna Meseșenii de Jos. Pe termen lung, noi vrem să fim cât mai mulți și cât mai uniți, pentru că numai așa vom reuși să ne dezvoltăm și să rezistăm pe o piață cu jucători mari. Astăzi, noi ne luptăm cu cele mai mari corporații internaționale. Singur, ca persoană, nu ai cum să te impui în fața unei asemenea corporații. De asta este nevoie ca noi, fermierii, să ne unim forțele. Ambiția mea este să-i unim pe acești fermieri și să facem un grup mare de producători, o entitate, cum vreți să-i spuneți, dar să fim uniți. Așa ne putem face auziți pe plan național și european”, a spus Nicolae Țap.

Probleme vechi

În privința problemelor cu care se confruntă crescătorii de ovine din Sălaj, Nicolae Țap a precizat că „probleme există și sunt multe. Din păcate, noi, fermierii, punem apa pe foc, dar , de multe ori, nu știm ce să facem de mâncare. Aici e problema. Fermierii nu știu întotdeauna cui vând, când vând sau cu cât urmează să vândă. Aici putem interveni prin unificarea forțelor de care vă spuneam eu. Noi, fermierii din Sălaj, avem mare noroc astăzi cu țările arabe pentru că ne cumpără mieii. Nu îi cumpără pentru că sunt grași, au kilograme multe, ci pentru că au o carne de calitate. Asta obținem noi aici și cu asta avem noroc. 80 la sută din carnea de miel obținută în Sălaj este exportată în țările arabe. Nu cred că avem an în care să nu vindem mieii. Eu vorbesc aici de Sălaj, de județul nostru. Da, rămâne problema consumului pe plan național. Consumul reprezintă o problemă în țara noastră. Încă nu am înțeles că trebuie să fim atenți la ce mâncăm”.

Fermieri tot mai tineri

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Sălaj, Nicolae Țap, a explicat că, printre fermierii care fac parte din asociație, sunt tot mai mulți tineri, cei mai mulți activând în zona rurală. „Să știți că avem fermieri tineri, cu ambiții, cu dorința de a se dezvolta. Aici mai intervine ceva. Este nevoie de legislație, de sprijin. Probabil că este nevoie de mai mult sprijin pentru stimularea fermierilor să se asocieze, lucru care s-a întâmplat deja în alte state puternic dezvoltate din punct de vedere agricol. Bun, termenul de cooperativă nu este agreat. În regulă, facem grupuri de producători. Ne descurcăm, dar trebuie să înțelegem importanța acestei asocieri”, a încheiat președintele asociației.

Leave a Comment