Silvoița, povestea unui produs dintr-o lume aproape uitată

Se alege o felie mare de pâine, o pită de casă, una mare, rotundă, coaptă bine. E musai să fie o scrijea corectă, iar la noi, în Sălaj, trebuie să aibă grosimea unui deget, nu? Corectați-mă dacă greșesc! Pe felia de pită se pune un strat potrivit de silvoiță și se pregătește paharul cu lapte cald. Sunt sigur că știți continuarea. Sper că nu v-am făcut poftă! Povestea este alta și începe în curtea doamnei Ileana Grațiana Pop din Ciumărna.

Am vorbit de multe ori despre momentul în care prunele „bistrițe” vor fi transformate în silvoiță. Vremea a trecut, vara s-a dus, iar toamna a început să își arate năravurile. Primesc un telefon. Mă salută Ileana Grațiana Pop. Îmi spune clar și răspicat că a pregătit caldarea și peste o „maje” de prune! Mi-am dat seama că sunt în criză de timp. Ziua trece și se apropie seara. Uit de silvoiță, uit de interviu. Ileana Grațiana Pop mă sună iar. Mă ceartă prietenește și îmi spune că s-a săturat să mai țină căldarea pe foc. Zâmbesc, îi spun să mă ierte. Femeia râde, îmi zice că m-a iertat deja, dar silvoița trebe musai gustată. Cred că în mai puțin de 20 de minute eram în curtea femeii. I-am promis și trebuia să mă țin de promisiune. Voiam să îmi vorbească despre silvoiță, despre un produs atât de simplu, iar asta în timp ce noi, cei mai tineri,  căutăm „gărgăuni” cu sosuri ciudate prin centre comerciale.

Despre silvoiță și hărnicia lui Rexi

Am intrat rapid în curte și căutam cu privire căldarea plină cu silvoiță. Înghițeam în sec. Pe când credeam că va urma să îmi relaxez papilele gustative cu silvoița mult dorită, își face apariția Rexi. M-a lătrat de mi-am băgat mințile în cap și mi-a trecut și pofta de silvoiță. Apare doamna Grațiana și râde bine, râd și eu, se oprește și Rexi. E fericit, dă din coadă și primește o felie de pâine. Deja suntem prieteni! Ne așezăm la masă și vorbim despre silvoița din fața mea. Ce bună e! „De azi dimineață fierbe. Pe la șase am pregătit totul. Am ales prunele, le-am spălat bine și am scos sâmburii. Sunt prune bistrițe. Sunt mai dulci și se desfac mai bine. Au o aromă specială. Nu tare o căzut de pe pruni și le-am scuturat. După ce sunt alese și spălate, iar sâmburii sunt scoși, punem prunele în căldare. Focul este domol, liniștit, trebuie să fie așa tot timpul. Doar așa obținem o silvoiță de calitate. Nu trebuie forțată. Am pregătit 115  kilograme de prune. Cam 12 ore au fiert prunele. Nu mai punem nimic în silvoiță. Sunt doar prunele, atât! Asta este silvoița curată. Unii au uitat ce înseamnă un produs simplu, curat, fără prostiile pe care le găsim astăzi în ce cumpărăm de la magazin”, îmi spune sălăjeanca.

Silvoița și ulceaua din pământ ars

Vorbim despre modalitatea în care păstrăm silvoița. Știam de la bunica mea, Dumnezeu să o ierte, că păstra silvoița în ulcele din lut, acolo, în cămară, la rece. Câte un an sau chiar doi erau în cămară acele ulcele cu silvoiță. Și era bună, măi! Mă rupea foamea după o partidă lungă de scăldat în Valea Agrijului, iar la întoarcere, înfulecam pită cu silvoiță! Ce bună era!  „Noi o puneam în toc. Acolo o păstram. Se forma un strat solid și nu intra aerul în tocul din lemn. Puteam ține silvoița și câte doi sau trei ani. Bătrânii o făceau mai tare, în bulgări. O tăiau și o băgau la abur, să o înmoaie. O amestecau cu mămăligă în zilele de post, așa o mâncau. Făceam și cozonac, cornulețe umplute cu silvoiță. Eu și acum fac cozonac cu silvoiță. Acopăr aluatul cu silvoiță și îl trec apoi prin nucă măcinată”, îmi mai spune Ileana Grațiana Pop. Măi, ultimele cuvinte ale femeii despre cozonacul său cu nucă și silvoiță mi-au cauzat aproape un atac de panică. Eu nu sunt pofticios, dar cozonacul ăla m-a lovit rău peste creștet, mi-a agitat cerul gurii și m-a făcut să văd toți cozonacii pe care i-a făcut bunica mea în vremurile bune. Ce buni erau! Păcat, acum nu mai sunt nici cozonacii, nu mai e nici bunica, au rămas doar amintirile și discuțiile cu Ileana Grațiana Pop.

Leave a Comment