Un grup de militari zălăuani au ales să marcheze într-un mod mai special Ziua Imnului Național. Pentru al doilea an consecutiv, cu prilejul acestei speciale sărbători, ei au urcat în vârf de munte pentru a cânta “Deşteaptă-te, române!” Pentru a marca într-un mod aparte Ziua Imnului Naţional, un echipaj format din şapte militari ai Batalionului 317 Sprijin Logistic „Voievod Gelu” Zalău au urcat vineri, 29 iulie, în Masivul Vlădeasa, din Munţii Apuseni. Ajunşi pe cel mai înalt vârf, Vârful Vlădeasa, sălăjenii, îmbrăcaţi în uniformă militară au intonat cu însufleţire imnul…
Mai mult...Categorie: Prima Pagina
Perversul din Dumbrava și-a recunoscut faptele
Bărbatul în vârstă de 26 de ani, acuzat că ar fi agresat, la începutul acestei săptămâni, o adolescentă pe care a urmărit-o până în scara blocului unde și-a expus părțile intime, este urmărit penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, ne-au transmis oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Suspectul este căsătorit, lucrează la o societate din municipiu și locuiește în cartierul Dumbrava Nord. Surse neoficiale susțin că acesta și-ar fi recunoscut fapta, mărturisind, de altfel, că nu este pentru prima dată când manifestă un astfel de comportament deviant. Vecinii presupusului vinovat…
Mai mult...Perversul din Dumbrava bagă spaima în copiii zălăuanilor
Un bărbat de 26 de ani din Zalău este cercetat de către poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, după ce tatăl unei minore a făcut o plângere la Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Sălaj în care susţine că fiica lui a fost agresată ziua în amiaza mare, în casa scării. Într-o postare pe contul său de Facebook, părintele fetei cere ajutorul zălăuanilor pentru a-l putea identifica pe individul care i-ar fi agresat copila: „Vă rog să mă ajutați să găsesc un individ de vreo 30 ani, poartă ochelari de vedere,…
Mai mult...Un poliţist sălăjean, condamnat la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală
Trimis în judecată în urmă cu trei ani, subcomisarul de poliţie Daniel Perneş şi-a aflat, zilele trecute, sentinţa în dosarul de evaziune fiscală pe care i l-au întocmit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Soluţia nu este, însă, definitivă, astfel că omul legii a formulat apel. Daniel Perneş, subcomisar în cadrul departamentului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Sălaj, a fost condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar privind fapte de evaziune fiscală în formă continuată. Inculpatul făcea comerţ cu miei şi nu înregistra sumele în contabilitate,…
Mai mult...Noul administrator public al Sălajului îşi intră în pâine la începutul lunii august
Fostul edil al comunei Crasna, Pop Emeric, a fost declarat admis la concursul organizat de către Consiliul Judeţean Sălaj pentru fotoliul de administrator public al judeţului. Acesta a concurat de unul singur pentru postul vacantat în 2013 (prin demisia actualului edil al Zalăului, Ionel Ciunt), în condiţiile în care dosarul celui de-al doilea candidat a fost respins din motive medicale. Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene, la proba scrisă a concursului, Pop Emeric a obţinut 95 de puncte din 100 posibile, pentru ca în urma interviului să fie notat cu 93,33 de…
Mai mult...Poliţiştii sălăjeni au confiscat opt arme letale şi 30 de kilograme de substanţe periculoase
Ofiţerii şi subofiţerii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Sălaj au desfăşurat, în primul semestru al anului, activităţi în cadrul acţiunilor declanşate la nivel naţional, cu un accent deosebit pe respectarea legalităţii deţinerii şi utilizării armelor, muniţiilor şi a operaţiunilor cu obiecte pirotehnice. Controalele şi acţiunile s-au concretizat în constatarea a 37 infracţiuni de către lucrătorii biroului de profil, fiind indisponibilizate, în vederea confiscării, opt arme letale, cinci neletale, 20 bucăţi muniţie, 30 kg substanţe periculoase toxice, precum şi 27 kg materiale pirotehnice. Cei…
Mai mult...Un tânăr din Jibou scoate pe bandă rulantă invenţii şi aplicaţii mobile
Absolvent al Liceului Teroretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou, Cristian Bodea este student în anul II la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, profilul calculatoare. Pasionat de tehnică, calculatoare şi electronică, dar mai ales de lucruri la care alţii nu s-au putut gândi până acum, Cristian a încercat, pe măsură ce tehnologia mobilă a avansat, să o folosească şi în alte scopuri decât cele pentru care aceasta a fost iniţial inventată. Cristian nu s-a rezumat doar la simpla butonare a telefonului mobil, jocuri sau reţele de socializare, aşa cum se întâmplă în…
Mai mult...Totul despre admiterea la facultate în trei dintre cele mai mari centre universitare
Toate facultăţile din ţară au intrat, în aceste zile, în febra admiterii. În calendarul universitar sunt cuprinse, ca în fiecare an, perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul celor mai apreciate şi “vânate” Universităţi din România. Tinerii sălăjeni optează, într-o proporţie de aproape 90 la sută, pentru facultăţile din cadrul universităţilor din Cluj, din motive lesne de înţeles atât pentru cei în cauză, cât şi pentru familiile acestora, care…
Mai mult...Acuzat de pedofilie, Wendt Mayco Norbert le râde în nas judecătorilor
Într-o țară în care totul este pe dos, nu trebuie să ne mai mire că unii presupuși călăi circulă liberi. Trist și inexplicabil este că sub ochii celor care ar trebui să le protejeze, victimele lor par să nu înțeleagă pericolul la care se expun și caută în continuare compania celor care le-a făcut rău. Este și cazul cetăţeanului german Wendt Mayco Norbert, trimis în judecată de către procurorii DIICOT Sălaj pentru pedofilie, și care aflat sub control judiciar, s-a întâlnit, de curând, cu victima sa, ziua în amiaza mare,…
Mai mult...Astăzi are loc repartizarea computerizată a absolvenţilor de gimnaziu
Astăzi are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la dată începerii cursurilor anului şcolar 2016 – 2017, iar în 20 iulie vor fi afişate rezultatele în şcolile gimnaziale, adică listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ. În perioada 21-29 iulie, părinţii şi elevii pot depune dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. Lista nominală a candidaţilor pe şcoală, în ordinea descrescătoare a…
Mai mult...“BAC 2016”, la final: s-au afişat rezultatele contestaţiilor la examenul de Bacalaureat
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat, sesiunea 2016 – după soluţionarea contestaţiilor, au fost afişate. Din cele 646 contestaţii depuse la nivelul judeţului Sălaj, au fost admise 235. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectorul de specialitate Marcel Lucaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Sălaj, cele mai multe contestaţii s-au înregistrat la proba scrisă de Limba şi literatura română: 310 dintre care 244 la profilul real şi 66 la profilul uman. A urmat proba obligatorie a profilului: 170 dintre care 125 la Matematică şi 45 la Istorie. La proba…
Mai mult...Procent mediu de promovabilitate la Bacalaureat şi peste 600 de contestaţii
Primele rezultate la Examenul de Bacalaureat Naţional au fost afişate marţi, 12 iulie, tot aceasta fiind şi ziua în care, până la ora 20, au putut fi depuse contestaţiile. Potrivit datelor furnizate de inspectorul Marcel Lucaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), în judeţul Sălaj s-au înscris la acest examen 1.810 absolvenţi,1.606 din promoţia 2015-2016 şi 204 din promoţii anterioare. Au fost prezenţi la examene 1.711 elevi şi au promovat 1.044 (61,02 la sută procent pe judeţ). Dintre cei promovaţi, 325 au avut medii între 7 şi 7,…
Mai mult...Pop Emeric și-a depus dosarul pentru concursul de administrator public al județului
Chiar dacă părea una dintre cele mai râvnite funcții din cadrul Consiliului Județean, până ieri, data limită de depunere a dosarelor, doar două persoane s-au arătat interesate pentru a participa la concursul pentru postul de administrator public al Sălajului. Una dintre ele este – așa cum anticipam în urmă cu o lună – fostul primar al comunei Crasna, Pop Emeric, care ne-a confirmat de altfel participarea sa la concurs. Pop Emeric a deținut fotoliul de edil al comunei Crasna timp de 16 ani, în perioada 2000-2016, anul trecut, în luna…
Mai mult...Nici o medie de zece la BAC în Sălaj
Promovabilitate de 61,2 la sută în Sălaj, mai slabă decât anul trecut Primele rezultate la Examenul de Bacalaureat National, sesiunea iunie-iulie 2016 au fost afişate marţi, după orele prânzului. Tot marţi este ziua în care se pot depune, până la ora 20, şi eventualele contestaţii. Rezultatele finale vor putea fi aflate după soluţionarea contestaţiilor în cursul zilei de sâmbătă, 16 iulie 2016. Din cele 56 medii de zece obţinute la nivel naţional, în acest an, nota maximă a ocolit Sălajul. Chiş Iulia Ştefania a obţinut cea mai mare medie…
Mai mult...