Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – Filiala Zalău a organizat, vineri, o masă rotundă la care au fost invitate să participe cadre din sistemul universitar, reprezentanţi ai instituţiilor publice de cultură şi studenţii universităţii. Această manifestare academincă s-a desfăşurat sub forma unei dezbateri libere asupra temei propuse în vederea identificării unor metode, instrumente şi suporturi necesare promovării Castrului Roman Porolissum, unul dintre cele mai bine păstrate situri arheologice româneşti. La manifestare au participat directorul Bibliotecii Judeţene „I. S. Bădescu” Sălaj – Florica Pop, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură…
Mai mult...Categorie: Invatamant
Peste 150 de copii din Nuşfalău învaţă într-o grădiniţă nouă
Lucrările la noua grădiniţă din Nuşfalău sunt realizate peste 95 la sută, astfel că, în acest an şcolar, peste 150 de copii din comună urmează cursurile în săli moderne şi echipate la standarde europene. Potrivit primarului Radu Mate, investiţia a demarat în 2010, în prezent mai trebuind executate unele lucrări de amenajare a curţii şi de montare a caloriferelor în încăperile şi pe holurile clădirii. „Am ţinut neapărat să oferim copiilor condiţii cât mai bune de studiu, este un lucru care nu trebuie scăpat din vedere. De asemenea, am vrut…
Mai mult...Facilităţi la angajare pentru candidaţii care au promovat concursul de titularizare
Candidaţii sălăjeni care au promovat concursul de titularizare în această vară pot opta pentru posturile vacante în învăţământul sălăjean fără să mai susţină concursurile organizate la nivelul şcolilor. Pentru încadrarea pe post se va ţine cont de notele obţinute la titularizare, cu condiţia ca acestea să fie minim 5. Inspectorul şcolar de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Viorel Lungu, a declarat că pentru posturile disponibile se pot înscrie la concurs cadrele didactice care au participat la concursul de titularizare din acest an, precum şi persoanele care au…
Mai mult...Ca la noi, la nimeni! Elevii sălăjeni plătesc transportul şcolar gratuit
Deşi ar trebui să beneficieze de transport gratuit către şi de la unitatea şcolară, elevii de liceu din mai multe localităţi sălăjene sunt nevoiţi să scoată bani din buzunare pentru a ajunge la cursuri. Culmea, tocmai microbuzele administraţiei locale solicită acestora bani, când transportul ar trebui să fie netaxabil. Accesul la educaţie este, în teorie, gratuit. Practic, învăţământul de stat presupune costuri destul de piperate pentru asigurarea materialelor şcolare necesare unui elev într-un an de studiu. Începând de la caiete, cărţi, ustensile de scris, de desen, până la îmbrăcăminte şi…
Mai mult...Învăţământul sălăjean plânge după învăţători şi educatori
Deficitul de personal calificat este o problemă tot mai acută pentru învăţământul sălăjean. De la un an la altul, şcolile şi grădiniţele găsesc tot mai greu dascăli competenţi şi calificaţi, astfel că numeroase catedre rămân goale chiar şi după ce clopoţelul a sunat în septembrie. În anul şcolar care abia a început, zeci de posturi de învăţători şi educatori au rămas vacante în judeţ, iar conducerile unităţilor de învăţământ sunt nevoite să accepte soluţii de compromis. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a publicat luni lista posturilor vacante în anul şcolar…
Mai mult...Ce schimbări majore aduce noul an şcolar
Festivităţile de început de an şcolar au adunat, luni, în toate unităţile de învăţământ sălăjene, alături de elevi, cadre didactice, părinţi şi apropiaţi, şi reprezentanţi din partea autorităţilor locale şi judeţene. Prima zi de şcoală a început cu emoţii pentru micuţii care au călcat pentru prima dată în curtea unităţilor de învăţământ, unde au făcut cunoştinţă cu colegii care le vor sta alături în următorii cinci ani. De cealaltă parte, colegii lor mai mari au început, de îndată ce s-au întâlnit, povestirile şi peripeţiile din lunga vacanţă de vară. Deschiderea…
Mai mult...Clopoţelul a sunat în Sălaj în lipsa a peste 100 de profesori
Deşi clopoţelul a dat luni startul cursurilor şcolare, mai multe unităţi de învăţământ sălăjene nu au suficiente cadre didactice la catedră. Din lipsa candidaţilor la concursul de titularizare şi la cele organizate cu o săptămână înainte de începerea cursurilor şcolare, peste 100 de posturi complete vacante au rămas neocupate. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj spun că vor face tot posibilul pentru găsirea unor persoane care să ocupe aceste posturi. Profesorii sălăjeni continuă să fie la mare căutare şi după începerea cursurilor şcolare din acest an. Dacă în unele unităţi, s-a…
Mai mult...Absenteismul dăunează grav veniturilor familiale! Sute de familii sălăjene, sărăcite din cauza odraslelor certate cu şcoala
Absenteismul apasă greu buzunarele familiilor nevoiaşe. Sute de sălăjeni cu venituri reduse au rămas fără ajutoarele acordate de stat, după ce odraslele lor au adunat prea multe absenţe nemotivate la şcoală. Conform legislaţiei în vigoare, alocaţia pentru susţinerea familiei acordată în cazul celor cu venituri reduse se diminuează sau suspendă în raport cu numărul absenţelor nemotivate înregistrate la şcoală de copiii provenind din aceste familii. Peste 450 de sălăjeni beneficiari de alocaţii pentru susţinerea familiei au rămas fără ajutorul acordat de stat, după ce odrasele provenind din aceste familii au…
Mai mult...Debut în clasa pregătitoare şi final cu bacalaureat profesional
Festivităţile de început de an şcolar au adunat, luni, în toate unităţile de învăţământ sălăjene, alături de elevi, cadre didactice, părinţi şi apropiaţi, şi reprezentanţi din partea autorităţilor locale şi judeţene. Prima zi de şcoală a început cu emoţii pentru micuţii care au călcat pentru prima dată în curtea unităţilor de învăţământ, unde au făcut cunoştinţă cu colegii care le vor sta alături în următorii cinci ani. De cealaltă parte, colegii lor mai mari au început, de îndată ce s-au întâlnit, povestirile şi peripeţiile din lunga vacanţă de vară. Deschiderea…
Mai mult...Peste 40.000 de copii sălăjeni se întorc astăzi în bănci
Peste 40.000 de preşcolari şi şcolari din Sălaj încep astăzi cursurile, sunetul clopoţelului venind cu o săptămână mai târziu faţă de cât era prevăzut iniţial. Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat că anul şcolar va avea 36 de săptămâni, ceea ce înseamnă 178 de zile lucrătoare. Primul semestru se va încheia înainte de sărbătorile de iarnă, respectiv în 21 decembrie. În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie 2012, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Elevii vor intra…
Mai mult...Cinci şcoli nu au primit încă mobilierul pentru clasa pregătitoare
Cinci şcoli din Sălaj nu au primit încă mobilierul destinat clasei pregătitoare, deşi ultimul termen stabilit în acest sens era ziua de vineri. Inspectorul şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Maria Pop, a declarat că s-a luat leg[tura cu firma furnizoare, care a asigurat că va livra măsuţele şi scaunele de care au nevoie cei mici sâmbătă şi duminică. „La începutul săptămânii, aveam zece şcoli unde mobilierul pentru clasa pregătitoare nu fusese livrat, furnizorul promiţând că îl va livra până astăzi (vineri, n.r.). Din păcate, acest lucru nu…
Mai mult...S-au răzgândit:vaccinarea elevilor revine la cabinetele de medicină şcolară
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, cu circa două luni în urmă, că noua Lege a Sănătăţi va stipula că toate campaniile care se fac în cabinetele de medicină şcolară vor fi efectuate de către medicii de familie. Decizia nu a stat în picioare, însă, prea mult timp, întrucât în prag de nou an şcolar, reprezentanţii MS şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au dat Ordinul comun 376/2012, prin care se specifică faptul că vaccinarea elevilor se va face în continuare de medicii şcolari. În Sălaj, sunt peste…
Mai mult...Clasa pregătitoare nu se amână
Cu toate că un proiect de lege privind amânarea aplicării măsurii introducerii clasei pregatitoare a trecut de Camera Deputaţilor tacit, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că nu va fi nicio modificare şi că micuţii înscrişi în clasa pregătitoare vor începe cursurile în acest an şcolar. „Clasa pregătitoare rămâne parte a învăţământului obligatoriu. Aşa spune legea şi nimeni nu este mai presus de lege. Iniţiativa legislativă a deputatului Giurgiu a indus multă lume în eroare. Camera decizională este Senatul şi sigur acest lucru nu va rămâne aşa”, a spus Ecaterina…
Mai mult...Înfiinţarea clasei pregătitoare – un haos general
Zilele care au rămas până la primul sunet al clopoţelului se pot număra pe degete, însă problema cea mai spinoasă pentru noul an şcolar este, la nivel naţional, înfiinţarea clasei pregătitoare. La fel ca în restul judeţelor, şi în Sălaj problema este una serioasă: în timp ce în unele şcoli, mobilierul destinat celor mici nu a fost livrat nici acum de furnizori, în altele clasa 0 va funcţiona la grădiniţă – fiindcă doar acolo a fost găsit spaţiu – ori nu are învăăţători specializaţi. În plus, conştienţi în ultimul moment…
Mai mult...