Facilităţi la angajare pentru candidaţii care au promovat concursul de titularizare

Candidaţii sălăjeni care au promovat concursul de titularizare în această vară pot opta pentru posturile vacante în învăţământul sălăjean fără să mai susţină concursurile organizate la nivelul şcolilor. Pentru încadrarea pe post se va ţine cont de notele obţinute la titularizare, cu condiţia ca acestea să fie minim 5.
Inspectorul şcolar de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Viorel Lungu, a declarat că pentru posturile disponibile se pot înscrie la concurs cadrele didactice care au participat la concursul de titularizare din acest an, precum şi persoanele care au studiile corespunzătoare postului. „Un număr de 93 de posturi sunt disponibile la această dată în unităţile de învăţământ din judeţ pentru care se organizează concursuri. Pentru cei care au note peste 5 la concursul de titularizare, aceştia au opţiunea de a participa la concursurile organizate de şcoli fără a mai susţine testare. Pentru diferenţierea acestora se va ţine cont de nota obţinută la titularizare”, ne-a declarat, joi, Viorel Lungu.
Inspectorul şcolar a mai spus că pentru încadrarea pe post a candidaţilor care au promovat concursul de titularizare nu se va mai ţine cont de faptul că testarea s-a susţinut pe centre de examinare. „Dacă la repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 5 la concursul de titularizare s-a avut în vedere ca aceştia să poată opta doar pentru posturile vacante în şcolile arondate centrului de examinare, în prezent candidaţii vor putea opta pentru orice post vacant în judeţ”, a precizat Lungu.
Potrivit sursei citate, posibilitatea de a participa cu nota de la concursul de titularizare la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar 2012-2013 în unităţile de învăţământ preuniversitar a fost aprobată printr-o notă transmisă de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului. „Ca urmare a solicitărilor unor inspectorate şcolare, vă comunicăm acordul ca, la cererea candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 5 la inspecţiile la clasă/probele practice/orale în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar pentru angajare pe perioadă determinată”, se arată în nota MECTS.
De asemenea, „în situaţia în care candidatul optează şi pentru susţinerea inspecţiei speciale la clasă/probei practice/orale în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar, la media finală de repartizare se ia în considerare nota obţinută la inspecţia la clasă/proba practică/orală în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice care se vacantează pe parcursul anului şcolar”.
Pentru anul şcolar următor, la nivelul judeţului au fost scoase la concurs 409 de posturi, dintre care 104 catedre titularizabile şi 305 destinate suplinitorilor. Doar 59 dintre cei 184 de candidaţi care au obţinut note peste 7 la concursul de titularizare au fost repartizaţi pe posturi în cadrul şedinţelor publice organizate în 13 august. La şedinţa de repartizare a posturilor pentru suplinitori, din data de 16 august, au fost date 110 posturi. La încheierea şedinţei au rămas vacante 221 de posturi pentru suplinitori. Pentru aceste posturi rămase neocupate au fost organizate alte şedinţe de repartizare la finele lunii august, dar şi concursuri pentru suplinitori, cu câteva zile înainte de începerea cursurilor şcolare. Chiar şi aşa, numărul candidaţilor a fost mult mai mic pentru a putea acoperi toate posturile rămase libere.

3 Thoughts to “Facilităţi la angajare pentru candidaţii care au promovat concursul de titularizare”

  1. Fonduri UE

    Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:w w w fonduri europene nerambursabile. r o

  2. Anonim

    Pentru la anul mai multi preoti-profesori,pensionari-diriginti,secretara-soata directorului… partidul ,pilele,relatiile.
    D-le Bancea chiar v-ati inbolnavit de hepatita?
    Faceti-va timp sa verificati si pe ce fel de drumuri circula microbuzele scolare,….

  3. Anonim

    De preoti -diriginti ati auzit?
    Exista si asa ceva.

Leave a Comment