Mai mulţi bani pentru „Prima Casă”

Veşti bune pentru sălăjenii care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă! După ce majoritatea băncilor incluse în „Prima Casă” au epuizat fondurile ce le-au fost alocate pentru acordarea de împrumuturi, guvernanţii au decis, marţi, suplimentarea plafonului garanţiilor pentru creditele din programul amintit cu un miliard de lei pentru acest an. Din această sumă, 300 milioane lei pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), iar garanţiile vor fi acordate şi plătite numai în monedă naţională, potrivit hotărârii de Guvern. Valoarea finanţărilor acordate prin acest program în acest an a…

Mai mult...

Cum poţi scăpa de comisioanele ilegale percepute de bănci

Cabinetul de avocat Coltuc doreşte înfiinţarea unei asociaţii de consumatori (ONG), formată din 3000 de membri prin semnarea unei petiţii, care să acţioneze în numele tuturor celor înşelaţi de băncile din România. În urma unei hotărâri favorabile, noi vom putea modifica toate contractele bancare ilegale. Această initiaţivă a luat nastere din cauza pasivităţii de care au dat dovada autorităţile pentru protecţia consumatorului şi a lobby-ului intensiv practicat de bancile româneşti – în rândul clasei politice. De la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, nr. 50, până…

Mai mult...

Metoda „partajului”, blocată: Taxa pentru timbrul de mediu nu va mai putea fi ocolită!

Autovehiculele dobândite prin partaj nu vor mai fi scutite de la plata timbrului de mediu, începând cu 1 septembrie. Excepţia de la plată pentru maşinile dobândite prin partaj va fi eliminată de Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă. Ministerul Finanţelor va abroga litera f a articolului 8 din Ordonanţa emisă în martie de ministrul Mediului, Rovana Plumb, care reglementează taxa de poluare. Deşi, iniţial, ministrul Mediului a declarat că menţiunea privind excepţia de la plată pentru autovehiculele dobândite prin partaj va fi completată cu specificaţia „partaj în urma căsătoriei”, „partajul” urmează…

Mai mult...

Ambasadorul Franţei în România s-a întâlnit cu autorităţile sălăjene

Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România, s-a întâlnit luni, 29 iulie, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, cu reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene. Philippe Gustin a fost însoţit de Pascal Fesneau, consulul onorific al Franţei la Cluj-Napoca, Christophe Pomez, directorul Institutului Francez din Cluj-Napoca şi de Eric Faidy, preşedinte Michelin Europa Centrală şi de Sud. La întâlnirea cu delegaţia franceză au participat preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, prefectul Ionel Ciunt şi primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, în cadrul întâlnirii s-a făcut o prezentare a judeţului, a colaborării…

Mai mult...

Activitatea Fiscului sălăjean va fi coordonată de la Cluj

Atribuţiile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Sălaj vor fi coordonate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj. Proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost adoptat în şedinţa de Guvern, de miercuri, 24 iulie, ocazie cu care au fost aprobate şi cele opt sedii ale Direcţiilor finanţelor publice regionale şi antifraudă. Oraşele în care îşi vor avea sediul direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sunt: Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Bucureşti. Potrivit reprezentanţilor DGFP Sălaj, sediul Direcţiei Regionale căruia…

Mai mult...

Cum să atac o amendă ISCTR?

HOTĂRÂREA nr. 69 din 1 februarie 2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului…

Mai mult...

Ambasadorul Franţei în România va vizita uzinele Michelin din Zalău

La invitaţia Michelin, ambasadorul Franţei în România, Phillipe Gustin, şi o delegaţie formată din directori ai companiilor franceze care îşi desfăşoară activitatea în România vor vizita marţi, 30 iulie, uzinele Michelin din Zalău – Michelin Zalău Anvelope şi Michelin Cord. Potrivit unui comunicat remis de biroul de presă al Michelin, prezenţa în Zalău a ambasadorului Franţei în România face parte dintr-o vizită regională a acestuia care va avea loc în 29 şi 30 iulie. „Scopul acestei vizite este, pe de o parte, de a descoperi uzinele Michelin şi implicarea companiei…

Mai mult...

Deşi preţul petrolului a crescut: Preţurile carburanţilor ar putea fi ajutate de recenta apreciere a Leului față de USD

Preţul petrolului Brent, relevant pentru Europa, s-a aflat pe un trend ascendent în ultimele 3 săptămâni, marcând o creştere de la nivelul de 100,69 USD pe baril la începutul intervalului menţionat, până la 108,94 USD/baril vinerea trecută, la finele zilei de tranzacţionare, ceea ce înseamnă o creştere de cca 8,2% per ansamblul perioadei respective. Petrolul Brent a început anul 2013 la un preţ de 111,32 USD/baril, atingând maximul pe anul în curs în luna februarie, când s-a apropiat de 120 USD/baril. „Nici economia globală reală şi nici speculaţiile din lumea…

Mai mult...

Achiziţii de peste 300.000 de lei la Prefectura Sălaj

Prefectura Sălaj va cheltui în acest an pentru achiziţia de bunuri şi servicii peste 328.000 de lei, potrivit Programului anual al achiziţiilor publice pe 2013 publicat pe site-ul instituţiei. Cea mai mare parte a bugetul aprobat în această direcţie va fi destinat plăţii facturilor de energie electrică şi gaz metan, respectiv aproape 90.000 de lei. Alţi 46.000 de lei lei vor fi folosiţi pentru cumpărarea de carburanţi, în timp ce pentru serviciile IT, servicii de management electronic al documentelor şi tonere copiator au fost alocaţi 44.000 de lei. Serviciile de…

Mai mult...

“România modernă a ieşit din evul mediu sub conducerea unor guverne liberale şi a unor industriaşi ce împărtăşeau gândirea liberală”

Interviu cu Cristian Hodiş – vicepreşedinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Tineri Liberali din România Reporter: Domnule Cristian Hodiş, în primul rând aş dori să explicaţi cititorilor noştri ce înseamnă Clubul Oamenilor de Afaceri Tineri Liberali? Cristian Hodiş: Clubul Oamenilor de Afaceri Tineri Liberali (COATL) a fost înfiinţat ca răspuns la necesitatea de susţinere a tinerilor întreprinzători şi antreprenori români. COATL este constituit pe principii neformale de către oameni de afaceri, care au vârsta de până la 35 de ani şi care au exprimat interese şi viziuni comune, pentru realizarea…

Mai mult...

După primul semestru din 2013: Majoritatea monedelor din Europa marchează scăderi faţă de Euro şi USD

Majoritatea monedelor din Europa au încheiat primul semestru cu scăderi atât faţă de Euro, cât şi în faţa Dolarului american. Dintre monedele din UE, după primele şase luni ale anului, cele mai mari deprecieri comparativ cu Euro au fost înregistrate de Zlotul polonez (cca 6,2%), Lira sterlină (aproximativ 5,3%) şi Coroana Cehă (cca 3,6%); Coroana suedeză a scăzut cu cca 1,6% faţă de Euro, Forintul cu 1,2%, iar Leul a marcat o depreciere de aproape 0,4%, întrucât creşterea înregistrată după primele 4 luni ale anului a compensat scăderile din mai…

Mai mult...

Oportunităţi financiare pentru IMM-uri

Ministerul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediu de afaceri şi turism a afişat pe site-ul www.aippimm.ro ghidurile şi anexele de accesare a fondurilor nerambursabile furnizate de bugetul naţional pentru mai multe programe. În primul rând, este vorba de programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a serviciilor de piaţă, unde suma alocată este de 17.000.000 lei (minimum 213 beneficiari). Valoarea ajutorului financiar nerambursabil pe un proiect este de 80.000 lei, reprezentând 80 la sută (microîntreprinderi), 70 la sută (întreprinderi mici), 60 la sută (întreprinderi mijlocii), restul fiind cofinanţare.…

Mai mult...

Miercuri, termen pentru unele obligaţii fiscale

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj face cuoscut că, până miercuri, după caz, trebuie depuse la administraţiile fiscale: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010, care se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020, care se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent…

Mai mult...

Om de afaceri, condamnat la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală

Un sălăjean în vârstă de 35 de ani a fost condamnat de către Judecătoria Zalău la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Potrivit informaţiilor furnizate de către judecătorul Georghe Barbura-Turcu, purtătorul de cuvânt al instanţei, Aurelian Panc, în calitate de administrator al societăţii Davirom Truck&Trailer SRL, „a semnat decontul TVA aferent lunii noiembrie 2007, în care a inserat suma de -556.606 lei, reprezentând regularizări taxă colectată fără existenţa unor documente justificative, fapta având drept consecinţă stingerea prin compensare a obligaţiilor de plată a TVA în cuatum de 524.889 lei…

Mai mult...