Cum poţi scăpa de comisioanele ilegale percepute de bănci

Cabinetul de avocat Coltuc doreşte înfiinţarea unei asociaţii de consumatori (ONG), formată din 3000 de membri prin semnarea unei petiţii, care să acţioneze în numele tuturor celor înşelaţi de băncile din România. În urma unei hotărâri favorabile, noi vom putea modifica toate contractele bancare ilegale.
Această initiaţivă a luat nastere din cauza pasivităţii de care au dat dovada autorităţile pentru protecţia consumatorului şi a lobby-ului intensiv practicat de bancile româneşti – în rândul clasei politice. De la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, nr. 50, până în momentul de faţă, instanţele din toate judeţele ţării, inclusiv Înalta Curte, au constatat că în contractele de credit ale românilor au fost inserate clauze abuzive cu acordul Băncii Naţionale Române. Clauzele au fost eliminate din contracte în urma acţionării în instanţă, sumele percepute în baza acestora fiind returnate clienţilor şi urmând ca ei să plătească pentru perioada ramasă din contract rate cu până la 30% mai mici (ex: comision de risc marca Volksbank în valoare de 0.26% din sold/lună).
Banca poate fi chemată în judecată chiar dacă consumatorul a semnat contractul ce conţine clauze abuzive. Paşii sunt uşor de urmat, fiind nevoie ca după câştigarea procesului, petentul să se adreseze unui executor pentru a i se restitui banii pentru comisionale percepute abuziv. Litigiul poate fi iniţiat şi în faza de executare silită a imobilului ipotecat, prin contestarea executării sau a solicitării suspendării acesteia.
Persoanele care au observat în contractele de împrumut încheiate cu băncile existenţa unor clauze abuzive, precum perceperea unor comisioane de risc sau de administrare, trebuie să se adreseze urgent instanţelor, existând şanse imense de a caştiga procesele, a declarat avocat Marius Vicenţiu Coltuc
Principalele comisioane abuzive percepute de bănci sunt comisioanele de administrare, de rezervă sau de risc. „Banca a prevăzut comision de risc asupra creditului, comision care este ilegal şi care trebuie restituit, chiar dacă banca se apără invocând că acest comision este perceput pentru a elimina riscul dat de portofoliul de clienţi sau credite neprofitabile”, a declarat Eliza Petrov, colaborator al Casei de Avocatură Coltuc, explicând că aplicarea acestui comision înseamnă că nu banca îşi asumă riscul, ci împrumutaţii care plătesc la timp.
„Banca a prevăzut comision de risc asupra creditului, comision care este ilegal şi care trebuie restituit, chiar dacă banca se apară invocând că acest comision este perceput pentru a elimina riscul dat de portofoliul de clienţi sau credite neprofitabile”, a declarat Eliza Petrov, colaborator al Casei de Avocatură, explicând că aplicarea acestui comision înseamnă că nu banca îşi asumă riscul, ci împrumutaţii care plătesc la timp.
Un alt comision perceput abuziv este cel de urmărire a riscurilor, calculat la valoarea iniţială a creditului, nu la sold, aşa cum ar trebui. „De exemplu, un comision lunar de 0,35% reprezintă un comision anual de 4,2%, ceea ce poate fi uneori un cost mai mare chiar decat costul cu dobânda. Este evident că ne aflăm în prezenţa unui alt tip de dobandă mascată sub denumirea de comision.”, a precizat avocat Coltuc Marius, colaborator al aceleiaşi case de avocatură.
Astfel, chiar în situaţia în care consumatorul îşi îndeplineşte întocmai obligaţiile de plată, băncile se vor îmbogăţi „fără justă cauză în defavoarea clienţilor care, cu toate că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, vor plăti lunar un comision de urmărire a riscului. Riscul de piaţă trebuie să fie asumat în egală măsură de ambele părţi, atât de bancă, care este jucator profesionist, cât şi de consumator”, au spus reprezentanţii Casei de avocatură Coltuc.
O modificare legislativă, impusă de către Uniunea Europeană, permite unei asociaţii de consumatori cererea în instanţă a anulării şi eliminării clauzelor abuzive din toate contractele de credit, cu condiţia ca aceasta să aibă 3000 membri, condiţie impusă de Legea 193/2000 modificată.
Necesitatea semnării petiţiei se datorează contextului în care, începând cu data de 1 iulie 2013, ar trebui să intre în vigoare dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă privind clauzele abuzive, însă iniţiativa va fi din nou amânată de clasa politică.
Tot ce trebuie să faceţi este să semnaţi această petiţie, prin care vă alăturaţi cauzei noastre. Petiţia reprezintă o modalitate de a vă ajuta pe dumneavoastră, se completează în mod gratuit şi durează câteva secunde. Petiţia o puteţi găsi accesând următorul link: http://clauze-abuzive-banci.com/ .
Av. Coltuc Marius Vicenţiu,
Casa de Avocatură Coltuc,
www.coltuc.ro
(P)

Leave a Comment