Persoanele fizice sunt obligate să depună până în 25 mai, la ANAF, formularul 200, prin care să raporteze veniturile realizate în 2014. Declaraţia poate fi transmisă anul acesta printr-un nou serviciu al Fiscului, nu doar prin variantele clasice. Conform instrucţiunilor de completare a formularului, există mai multe categorii de contribuabili care au obligaţia de a depune documentul. Mai exact, este vorba despre persoanele fizice care au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din: activităţi independente; cedarea folosinţei bunurilor;…
Mai mult...Categorie: Economic
Odată cu timpul frumos, vin şi turiştii în Sălaj
Direcţia judeţeană de statistică a judeţului Sălaj a întocmit o situaţie referitoare la prima lună a primăverii, în ceea ce priveşte numărul de turişti, români şi străini care au decis să-şi petreacă un week-end sau o mini-vacanţă în judeţul Sălaj. Astfel, în luna martie 2015, comparativ cu luna martie a anului trecut, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat pe total judeţ o creştere cu 6,6 la sută (+5,1 la sută turişti români şi +18,3 la sută turişti străini). Comparativ cu luna martie 2014, în luna martie…
Mai mult...Vin banii pentru fermierii care au avut culturile calamitate
Sălăjenii fermieri, care au avut culturile calamitate în perioada ianuarie – august 2014, urmează să-şi primească banii. Hotărârea referitoare la ajutoarele de minimis a apărut în Monitorul Oficial din 6 mai. Cuantumul maxim al sprijinului financiar este urmatorul: grâu, porumb, sorg, floarea-soarelui, rapiţă, orz, secară, triticale, ovăz, soia, orzoaică – 335 lei/hectar; legume în câmp, pepeni – 610 lei/hectar; cartof – 700 lei/hectar; plantaţii pomicole – 1.200 lei/hectar; plantaţii viticole – 500 lei/hectar; sfeclă de zahar – 400 lei/hecatar; lucernă, muştar, tutun – 250 lei/hectar; căpşuni – 300 lei/hectar; culturi…
Mai mult...Termenul limită pentru redirecţionarea a doi la sută din impozitul pe venit este 25 mai
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj reaminteşte contribuabililor că luni, 25 mai, este ultima zi pentru depunere a formularelor 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2 la sută din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ” şi 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România” pentru opţiunea de virare a sumei de 2 la sută din impozitul anual pe veniturile din: salarii, activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; piscicultură; silvicultură; câştigul net…
Mai mult...Ce declaraţii depun contribuabilii sălăjeni, în luna mai, la Fisc
Contribuabilii sălăjeni trebuie să ia în calcul două date limită la care pot depune diverse formulare. Astfel, a începutul săptămânii viitoare este termen limită de depunere a declaraţiei de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire – Formular 096. „Se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, întrucât nici cifra de afaceri din anul precedent, nici cifra de afaceri…
Mai mult...De vineri se aplică amenzi pentru nedepunerea registrelor de bani personali
Fiscul a băgat în sperieţi patronii din toată ţara, aşa că oamenii stau la cozi ca să cumpere registrele de bani personali ai angajaţilor, pentru că joi este ultima zi în care se pot înregistra aceste registre la ANAF. De vineri, cine nu are aceste documente, poate fi amendat. Registrul de bani personali, aprobat prin Ordinul MFP nr. 513/2015, este un document în care angajaţii firmelor care utilizează case de marcat trebuie să declare banii personali. Astfel, angajaţii trebuie să completeze Registrul de bani personali zilnic, la începutul programului de…
Mai mult...Până în 8 mai, comercianţii trebuie să notifice constituirea registrului de bani personali
Angajaţii magazinelor, restaurantelor şi ai tuturor operatorilor – care sunt obligaţi să utilizeze case de marcat fiscale – îşi vor declara banii în fiecare zi înaintea începerii programului de lucru, într-un registru de bani personali, cu paginile numerotate, completat fără ştersături sau modificări. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj a anunţat că, în Monitorul Oficial 300/ 30.04. 2015, a fost publicat Ordinul 513/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului registrului de bani personali, precum şi a procedurii de înregistrare a acestuia la organul fiscal. Astfel de operatori sunt obligaţi să constituie…
Mai mult...Ordonanţa pentru impozitarea bacşişului, publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de Urgenţă prin care se impozitează bacşişul şi normele de închidere a unor firme găsite cu nereguli de către ANAF a fost publicată în MO. În 10 zile, Fiscul va publica modelul registrului în care se trec banii personali ai vânzătorilor, la începutul zilei de lucru. Bacşişul se justifică prin datele înscrise în casele de marcat electronice fiscale şi se evidenţiază pe un bon fiscal distinct. Operatorii economici pot decide, printr-un regulament de ordine interioară, dacă veniturile provenite din bacşişuri rămân la dispoziţia firmei sau constituie o sursă de…
Mai mult...Noi sancţiuni pentru neemiterea bonurilor fiscale
Sancţiunile pentru neeliberarea bonurilor fiscale se modifică. Autorităţile au luat această măsură pentru a elimina aplicarea disproporţionată a sancţiunilor prevăzute. Ministerul Finanţelor Publice a publicat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă referitor la obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Scopul elaborării acestui proiect este eliminarea aplicării disproporţionate a sancţiunilor prevăzute de reglementările în vigoare în cazul neemiterii bonurilor fiscale şi a neutilizării caselor de marcat fiscale. “O modificare importantă este aceea că activitatea firmelor va fi suspendată doar începând cu cea de a doua abatere…
Mai mult...Isteria continuă: Peste 60 de sălăjeni au revendicat deja premiile de la Loteria bonurilor fiscale
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sălaj face cunoscut faptul că, până miercuri, la ora 12, la nivelul AJFP au fost prelucrate 61 cereri de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, astfel: Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj – 49; Serviciul Fiscal Orăşenesc Şimleu Silvaniei – 5; Serviciul Fiscal Orăşenesc Jibou – 7. Totodată, AJFP Sălaj, reaminteşte contribuabililor că persoanele care doresc să-şi revendice premiile în urma extragerii ce s-a efectuat luni, 13 aprilie, în cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale, trebuie să se prezinte la orice unitate ANAF, indiferent de…
Mai mult...Prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, Declaraţia de venit se poate depune şi online
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj face cunoscut faptul că, de la începutul acestei luni, formularul 200 prin care contribuabilii trebuie să-şi declare veniturile realizate în anul 2014 se poate depune şi online, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea la unitatea fiscală sau la oficiul poştal. Declaraţia 200 se completează şi se depune până în data de 25 mai, inclusiv, de către persoanele fizice care au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din:…
Mai mult...În luna februarie, suma medie brută câştigată în Sălaj este de 2.395 lei
Trendul salarial sălăjean se menţine aşadar în scădere, iar dacă vreo sumă arată ceva mai roşie în obraji, e vorba de un câştig brut şi oricum în alt domeniu decât cel în care munceşte cu spor, majoritatea. Cu un procent de 5 la sută mai mic faţă de luna ianuarie 2015, salariul brut, ca medie în Sălaj, a fost de 2.395 lei, rezultând un salariu nominal net de 1.731 lei. Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj ne-a informat cu privire la fluctuaţiile salariilor de pe piaţa sălăjeană de muncă, având…
Mai mult...Vinerea Mare vine cu obligaţii fiscale
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează că, până vineri, 10 aprilie, după caz, trebuie depuse la unităţile fiscale, următoarele declaraţii: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010, care se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020, care se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice…
Mai mult...Atenţie comercianţi! Noi reguli privind vânzarea produselor cu preţ redus
Operatorii economici care oferă spre comercializare produse la care doresc să le reducă preţul trebuie să ţină cont de câteva noi reguli intrate recent în vigoare aplicabile din luna în curs. Potrivit unor informaţii furnizate de Dorina Rednic, comisar şef adjunct la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, ca urmare a modificării Ordonanţei privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, produsele aflate la comercializare cu preţ redus sau oferte promoţionale, cu trei zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale sau datei-limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului…
Mai mult...