Cod galben: Sălajul, sub ameninţarea furtunilor

Sălajul alături de alte, 32 de judeţe din aproape toată ţara vor fi, de joi seară până vineri dimineaţă, sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii, iar vineri, între orele 9 şi 21, vor rămâne sub avertizare 28 de judeţe. Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată joi seară şi în noaptea de joi spre vineri, la început în Crişana, Banat, Oltenia şi zonele de munte, apoi şi în cea mai mare parte a Munteniei şi jumătatea de nord a Moldovei. În aceste…

Mai mult...

Starea dosarului Prima Casă poate fi urmărită online

Sălăjenii care şi-au depus dosare de creditare pentru programul „Prima Casă“ pot urmări, începând din 9 iulie, situaţia aprobării garantării prin intermediul paginii de internet a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (www.fngcimm.ro). Pe pagina de start a fondului, în dreptul modulului Prima Casă, a fost creat un link denumit Stare Solicitare care trimite către o aplicaţie prin care fiecare beneficiar poate urmări situaţia dosarului său în procedura de aprobare a garanţiei pentru credit. Se consemnează, astfel, momentul în care dosarul este transmis de la banca creditoare către…

Mai mult...

10 iulie, termen pentru unele obligaţii fiscale

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează că, până joi, după caz, trebuie depuse la unităţile fiscale, următoarele declaraţii: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010, care se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020, care se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod…

Mai mult...

Noua dezordine naţională

Dacă este să vorbim astăzi de politică, ar fi cel puţin două subiecte importante la care ne-am putea raporta, şi care bântuie nestingherite prin această zonă. Primul are în vedere dreapta politică românească, mai precis ideea de unificare a acesteia, opinie care mi se pare cât se poate de normală dacă vedem cât de dispersată şi prăbuşită a ajuns, lovită constat de orgoliile personale ale celor câtorva lideri lideri care visează că vor pune mâna pe sceptrul de preşedinte. Apoi, în stânga eşichierului politic, acolo unde tronează unicul partid PSD,…

Mai mult...

Când PDL şi PP-DD nu trag la aceeaşi căruţă, PSD îşi instalează viceprimar în comuna Valcău de Jos

Comuna Valcău de Jos are, începând de joi, un nou viceprimar. După ce fostul viceprimar al comunei, Gheorghe Chiş (PP-DD), a fost schimbat din funcţie în urmă cu o lună, la propunerea primarului Ioan Roşan (PDL), joi, în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu local, aleşii comunei au decis ca fotoliul rămas vacant în Primărie să fie ocupat de Emil Bode (PSD). De altfel, după cum arată rezultatul votului dat în cadrul şediţei de Consiliu local, noul viceprimar se bucură de susţinerea tuturor consilierilor prezenţi la şedinţă – patru de la…

Mai mult...

Autorităţile sălăjene susţin că vaca nebună a avut „buletin” de Cluj

Prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, a făcut cunoscut vineri că bovina depistată pozitiv la testarea făcută pentru supravegherea Encefalopatiei Spongiforme Bovine (ESB) nu provine de la un fermier din comuna sălăjeană Şimişna, aşa cum se suspiciona în urmă cu câteva zile. Oficialul sălăjean a subliniat că, în urma controalelor care au avut loc, bovina a aparţinut unui fermier din judeţul Cluj. „Într-adevăr, a existat suspiciunea că vaca ar proveni dintr-o localitate sălăjeană, însă în urma controalelor pe care le-am demarat la nivelul judeţului nostru, dar şi la nivelul celorlalte judeţe…

Mai mult...

O vacă din Sălaj dă peste cap relaţiile comerciale dintre România şi Rusia

La prima vedere pare o glumă bună, însă lucrurile sunt cât se poate de serioase. Autoritatea federală sanitar veterinară din Rusia a interzis, de curând, importurile de bovine, carne de vită şi produse din carne din România acuzând o epidemie de „encefalopatie spongiformă bovină” (ESB), cunoscută ca boala vacii nebune. Din păcate însă, există suspiciunea că bovina depistată pozitiv la testarea făcută pentru supravegherea Encefalopatiei Spongiforme Bovine (ESB) ar proveni de la un fermier din comuna sălăjeană Şimişna, animal care ulterior a fost sacrificat într-un abator din Bistriţa-Năsăud. Potrivit reprezentanţilor…

Mai mult...

UDMR şi PCM pregătesc un proiect de lege privind autonomia

Chiar dacă unii oficiali ai partidelor neagă existenţa acestui demers, surse din cadrul UDMR şi PCM Sălaj susţin că reprezentanţii celor două formaţiuni politice pregătesc un proiect de lege privind autonomia, urmând ca acesta să fie lansat în dezbatere publică în data de 11 iulie. Mai mult, proiectul de lege urmează să fie însoţit şi de un pachet de propuneri privind revizuirea Constituţiei. Una dintre din propuneri se va referi la introducerea declaraţiei Marii Uniri de la Alba Iulia în Constituţie. Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, a confirmat pentru…

Mai mult...

Cine întăreşte dreapta?

Cu sau fără voia lui Traian Băsescu, scandalul de corupţie care i-a lovit familia va aduce prejudicii destul de serioase imaginii şi, totodată, credibilităţii Patidului Mişcarea Populară. În idioţenia lui, frăţiorul Mircea – de altfel un personaj destul de controversat în ultimii ani – compromite visul lui Traian de a mai conta în politica românească, după decembrie 2014. Sigur că, având asemena rude apropiate, nici că ai mai avea nevoie de duşmani! Ce se întâmplă astăzi în familia prezidenţială a pus capac suspiciunilor potrivit cărora Traian Băsescu nu ar mai…

Mai mult...

Cod galben: Vânt şi ploi torenţiale în Sălaj

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni de la ora 20 până marţi la ora 9. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în nord-vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot…

Mai mult...

Mişcarea Populară protestează împotriva declaraţiei Parlamentului privind demisia preşedintelui Traian Băsescu

Adrian Popan, vicepreşedintele PMP Sălaj, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că deputaţii şi senatorii PMP au refuzat miercuri să participe la „atacul parlamentar organizat împotriva preşedintelui Traian Băsescu”, aceasta fiind cea de-a treia acţiune antiprezidenţială a Parlamentului făcută împreună de PNL şi PSD, precedentele două fiind suspendările preşedintelui din 2007 şi 2012. „PMP rămâne partenerul preşedintelui Traian Băsescu şi susţine în continuare lupta acestuia pentru statul de drept şi independenţa justiţiei. Tocmai faptul că preşedintele Traian Băsescu a fost în mod constant un susţinător al independenţei…

Mai mult...

Angajatorii sălăjeni sunt stimulaţi pentru încadrarea în muncă a tinerilor

Angajatorii care încadrează în muncă tineri, pot beneficia, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de următoarele subvenţii de mai multe subvenţii, se arată într-un comunicat remis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Astfel, conform prevederilor Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii care încadrează cu contract de muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii  de învăţământ primesc lunar, pe o  perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent: o sumă egală cu valoarea…

Mai mult...

Salariul minim creşte cu 50 de lei

Valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată este, începând cu1 iulie, 900 de lei. Adică, mai mult cu 50 de lei faţă de cuantumul stabilit la începutul acestui an. Acest salariu reprezintă retribuţia lunară pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014. Ceea ce înseamnă că salariaţii câştigă 5,357 lei pe oră. „Salariul minim brut garantat în plată este stabilit prin HG 871/14.11.2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Stabilirea salariilor…

Mai mult...

De plata impozitului pe venit aferent anului 2013 scapă cine poate

O anumită categorie de contribuabili nu va mai plăti impozitul pe venit aferent anului fiscal 2013, se menţioneaza într-o Ordonanta de Urgenţă care a intrat în vigoare la începutul acestei săptămâni. Conform OUG 40/2014, impozitul pe venit pentru anul fiscal 2013, datorat pentru anumite categorii de venituri, nu se va mai achita. Mai exact, noile reglementări stabilesc că se anulează, proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole individual sau în asociere.…

Mai mult...