Când PDL şi PP-DD nu trag la aceeaşi căruţă, PSD îşi instalează viceprimar în comuna Valcău de Jos

Comuna Valcău de Jos are, începând de joi, un nou viceprimar. După ce fostul viceprimar al comunei, Gheorghe Chiş (PP-DD), a fost schimbat din funcţie în urmă cu o lună, la propunerea primarului Ioan Roşan (PDL), joi, în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu local, aleşii comunei au decis ca fotoliul rămas vacant în Primărie să fie ocupat de Emil Bode (PSD). De altfel, după cum arată rezultatul votului dat în cadrul şediţei de Consiliu local, noul viceprimar se bucură de susţinerea tuturor consilierilor prezenţi la şedinţă – patru de la PDL, trei consilieri PP-DD, 2 consilieri PSD, 2 consilieri PER şi unul PNL. „Sunt foarte mulţumit de rezulattul votului dat în şedinţa de Consiliu local. De fapt, încă din 2012, mi-am dorit să am alături, la conducerea Primăriei, un viceprimar de la PSD. Vrem, nu vrem, cei de la PSD conduc astăzi destinele judeţului şi-ale ţării, aşa că nu îmi pot permite să privez comuna de atragerea de fonduri pentru proiectele care sunt sau care vor fi în desfăşurare. Sper ca lucrurile să se îndrepte, odată ce PSD are deja un reprezentant în administraţia de la Valcău de Jos”, ne-a declarat primarul Ioan Roşan, imediat după încheierea şedinţei de Consiliu local. Acesta a ţinut să aprecieze faptul că noul viceprimar Emil Bode s-a bucurat inclusiv de susţinerea consilierilor PP-DD, partid care a pierdut astfel un fotoliu călduţ în Primărie odată cu „decapitarea” fostului viceprimar Gheorghe Chiş. Acesta a fost schimbat din funcţie pantru că, aşa cum spunea primarul în urmă cu o lună, „fostul viceprimar şi consilierii PP-DD au fost tot timpul în contradictoriu cu restul majorităţii”, fapt care a împiedicat şi mai mult atragerea de finanţări în comună.
Cât despre relaţia PDL-PSD de la Valcău de Jos, oarecum neobişnuită în actuala conjunctură politică, preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, apreciază că problemele din comună au pornit de la o relaţie „cu năbădăi” dintre consilierii locali ai PPDD şi PSD, care deţin majoritatea în Consiliul local, şi care au avut de împărţit cu totul alte chestiuni decât cele legate de administraţie. „Fiind majoritari, aceşti consilieri schimbă sau, mai corect spus, pot să schimbe viceprimarul oricând. Peste toate însă, îmi doresc ca niciun cetăţean al comunei să nu aibă de suferit în urma acestor neînţelegeri politice. Dacă privesc obiectiv, relaţia PDL-PSD de la Valcău de Jos este, până la urmă, una care poate aduce un plus de calitate actului administrativ din comună”, a conchis Lucian Bode.

8 Thoughts to “Când PDL şi PP-DD nu trag la aceeaşi căruţă, PSD îşi instalează viceprimar în comuna Valcău de Jos”

  1. Anonim

    Succes Emil,sa ai grija de prietenii nostrii Locotenentii lui Basescu,pentru ca eu am fost fript chiar de consateanul tau Deputat Locotenent Bode.

  2. Un anonim

    De cat cu Dan Diaconescu sa nu beneficieze locuitorii de nici o investitie doar de vorbe goale mai bine cu PSD ca poate se mai misca ceva.
    Mult Succes

  3. PENTRU ANONIMUL DE LA 2.25,

    MOCANULE TU TE AI FRIPT SINGUR, SI MAI AI CURAJ SI TUPEU SA MAI COMENTEZI ?

  4. Anonimul Valcauan

    Lovitura de maestru!? Hmm, hai sa zicem, dar nicidecum a d-lui Rosan, altcineva trage sforile pe acolo. Domn’ Ionel nu face ce-i trece prin tartacutza, el primeste indicatii de sus.

  5. sorin

    da ai dreptate si eu cred ca Basescu l a sunat si i a zis cum sa faca.

  6. daniel

    la 3 mandate castigate, nu stie cum si ce sa faca/? hai sa fim seriosi.

  7. Anonimul Valcauan

    Ce sa mai intelegem domnilor cetateni ai județului Salaj ? -PSD-UL a acceptat compromisurile PDL-ULUI pentru al sustine pe domnul Rosan in afacerile murdare care le practica la nivel de comuna !

  8. anonim din salaj

    mizerabililor nu va e rusine in 10 ani nu ati facut nimic pentru comuna Valcau decat ati furat credeti ca o sa faca mai mult acum ,va inselati cand au inceput sa se miste ceva in comuna ti-a fost frica Rosane ca se ridica putin mai sus ca tine ,asta no sa faca nici cat a facut Chis .O sa-l intereseze sa-si plateasca doar datoriile.Rusine

Leave a Comment