Antrenamentul de miercuri dimineaţa a fost primul în efectiv complet pentru campioana Remat Zalău, care va organiza începând de vineri un turneu de pregătire, la care vor mai fi prezente Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti şi nou-promovata Phoenix Şimleu Silvaniei. Turneul a fost organizat după ce un alt turneu, programat de mai bine de o lună, la Dej, Cupa Someş-Dej, a fost anulat. Exceptând echipa organizatoare, CS Remat Zalău, echipele care au fost invitate la turneul de la Dej vor participa şi la cel de la Zalău. Primul duel al turneului…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Unirea Mirşid şi AS Tihău au înregistrat scorurile primei etape, în Liga a V-a
Liga a V-a de fotbal a debutat duminică, cu prima rundă, disputându-se nouă din cele 11 dueluri programate. În Seria Est, Largiana Românaşi a câştigat prin neprezentare duelul cu Someşul Odorhei, în timp ce, în Seria Vest, partida dintre Steaua Cosniciu şi Stejarul Sâg a fost amânată. Scorurile primei etape le-au înregistrat Unirea Mirşid, Dorin Poptelecan şi compania câştigând fără nicio emoţie, cu scorul de 5 – 0, duelul din deplasare, cu Olimpic Gârcei. Partida a fost tranşată încă din prima parte, toate cele cinci goluri fiind înscrise în prima…
Mai mult...Sala Sporturilor din Zalău, inaugurată cu un turneu amical de volei?
Campioana Remat Zalău organizează la finalul acestei săptămâni un turneu de verificare la care au fost invitate Steaua, Dinamo şi Phoenix Şimleu Silvaniei. Recepţia Sălii Sporturilor nu a fost încă efectuată, dar autorităţile locale vor face tot posibilul ca lucrurile să fie rezolvate până vineri, iar inaugurarea să aibă loc cu ocazia acestui turneu La doar două zile de la revenirea celor cinci jucători şi a antrenorului Mariusz Sordyl de la lotul naţional, campioana Remat Zalău va susţine primele meciuri de pregătire în noua formulă. Echipa pregătită de polonezul Mariusz…
Mai mult...Gheorghe Tadici: „Victoria Braşovului este meritată”
ASC Corona Braşov – HC Zalău 32 – 28 (15 – 16) ASC Corona Braşov: Sântămărean, Dedu, Olariu – Burghel, Ţăcălie (9), Hotea (7), Şorodoc (1), Apetrei, Druţu (9), Balint, Tudor (1), Chiper, Pricopi, Brânzan (2). Antrenori: Mariana Târcă (principal), Dumitru Berbece (secund) HC Zalău: Ghilă Roman, M. Mureşan, A. Mureşan – Varga (8), Beşe (4), Trif (3), Pop (3), Rob (2), Czeczi, Ţurcaş, Ciobanu (2), Szucs (2), Pintea (1), Pera (1), Bădiţă (1), Şomoi (1). Antrenor: Gheorghe Tadici. HC Zalău rămâne cu zero puncte după trei etape, având în…
Mai mult...Atleţii de la Liceul „Avram Iancu”, vicecampioni naţionali la semimaraton
Dacă la seniori, Zalăul nu a avut niciun rezultat notabil, având în vedere că Simona Maxim este legitimată la CSM Oneşti, atleţii juniori de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău au obţinut medalia de argint, în proba pe echipe. Echipa antrenată de Teodor Bidian a fost alcătuită din: Radu Ciprian Oros, care a terminat cursa cu timpul de o oră, 16 minute şi 49 de secunde, Lucian Olar ( o oră, 24 de minute şi 59 de secunde) şi Ionuţ Crăciunaş (o oră, 25 de minute şi 17…
Mai mult...Şimleuanul Tokoly Ferencz, locul patru la Campionatul Naţional
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Târgu Mureş Campionatul Naţional de Fitness, Bobyfitness, Bodybuilding clasic şi Bikini, rezervat seniorilor, la care au fost înscrişi 68 de sportivi din ţară. Printre aceştia s-a aflat şi culturistul şimleuan Tokoly Ferencz, pregătit de instructorul Ioan Laslo. Acesta a concurat la Bodybuilding clasic, la categoria 73 kg. şi 1,71 cm. A fost una dintre cele mai puternice categorii de concurs, Tokoly Ferencz clasându-se la final pe poziţia a IV-a. Chiar dacă nu a fost medaliat cu bronz, la fel ca anul trecut,…
Mai mult...Exclusiv: Peter Nagy a semnat cu Remat Zalău
Cel mai bun stranier din campionatul României se întoarce luna viitoare la tripla campioană Remat Zalău Deşi a ajuns în această vară la o înţelegere cu formaţia franceză Volley Club Montpellier, universalul maghiar Peter Nagy, desemnat în sezonul trecut cel mai bun stranier din campionatul României, va reveni luna viitoare la tripla campioană Remat Zalău. „Pepe” a suferit în această vară o accidentare la spate, iar oficialii clubului francez au renunţat la serviciile sale, neavând siguranţa că jucătorul va fi refăcut complet într-o perioadă scurtă de timp. Conducerea campioanei Remat…
Mai mult...HC Zalău s-a întors fără niciun punct de la poalele Tâmpei
HC Zalău rămâne fără niciun punct după trei etape, având în vedere că cele două puncte obţinute în prima etapă, în faţa lotului naţional de tineret al României i-au fost retrase, odată cu retragerea echipei naţionale din campionat. Săptămâna trecută, HC Zalău a avut o evoluţie bună spre foarte bună în faţa „galacticelor” de la Oltchim, însă în cele din urmă a pierdut la două goluri, 20 – 22. Luni, într-un meci contând din etapa a III-a a Ligii Naţionale, HC Zalău a întâlnit în deplasare ASC corona 2010 Braşov,…
Mai mult...Un nou derby pentru HC Zalău
După duelul de pe teren propriu cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, HC Zalău va susţine luni după-amiaza un nou derby, de această dată la poalele Tâmpei, în faţa formaţiei ASC Corona 2010 Braşov. Cele două echipe se cunosc foarte bine, având în vedere că în această vară au susţinut o serie de meciuri amicale atât la Zalău, cât şi la Braşov. Cu toate că o aşteaptă un meci extrem de greu, HC Zalău speră să se întoarcă cu un rezultat favorabil de la Braşov. „Nu cunoaştem bine, pentru că am avut…
Mai mult...Victorie cu gust amar pentru naţionala masculină de volei
Naţionala masculină de volei a României a obţinut sâmbătă, în Finlanda, prima victorie din cadrul turneelor preliminare la Euro 2013, 3 – 2 în faţa Muntenegrului, însă rezultatul nu schimbă cu nimic datele problemei, „tricolorii” ratând calificarea la turneul final de anul viitor După un meci disputat, ce a durat o oră şi 15 minute, naţionala masculină de volei a României a obţinut sâmbătă prima victorie din cadrul truneelor prelimnare pentru Campionatul European de anul viitor, 3 – 2 în faţa reprezentativei Muntenegrului. O victorie care nu schimbă cu nimic…
Mai mult...Şi totuşi… se poate
Unirea Dej – FC Zalău 0 – 2 (0 – 1) Au marcat: Cosmin Sabou (min. 35) şi Mihai Bode (min. 88-pen.) Fără niciun punct acumulat după primele două etape, deşi a întâlnit două echipe nou-promovate, FC Zalău a reuşit să producă surpriza rundei cu numărul trei din Liga a III-a, învingând cu scorul de 2 – 0, în deplasare, Unirea Dej, formaţie clasată pe locul doi înaintea acestei etape. Meciul a început între-un ritm alert, cu ocazii destul de mari la ambele porţi. Unirea Dej a fost prima care…
Mai mult...Trei jucătoare de la HC Zalău, convocate la lotul naţional
Gheorghe Tadici a anunţat lotul României care va participa la Trofeul Carpaţi, printre jucătoarele convocate la cele două loturi, A şi B fiind şi trei handbaliste de la HC Zalău. Iată lotul “A” pentru Trofeul Carpaţi: Portari: Paula Ungureanu (Oltchim Rm. Vâlcea), Mihaela Smedescu (HCM Baia Mare), Talida Tolnai (Uskudar Istanbul) Extremă stânga: Iulia Curea (Oltchim Rm. Vâlcea), Nicoleta Dincă (“U” Jolidon Cluj), Camelia Hotea (Corona Braşov) Extremă dreapta: Adriana Nechita (Oltchim Rm. Vâlcea), Marilena Burghel (Corona Braşov), Aneta Pîrvuţ (HCM Baia Mare) Pivoţi: Oana Manea (Oltchim Rm. Vâlcea), Crina…
Mai mult...FC Zalău, în cautarea primei victorii
Învinsă în primele două etape de două echipe nou-promovate, FC Zalău încearcă să producă surpriza etapei vineri după-amiaza, la Dej După un început dezastruos de campionat, pierzând primele două etape în faţa a două echipe nou-promovate şi încasând cinci goluri într-un singur meci, pe teren propriu, FC Zalău încearcă vineri după-amiază să „spargă gheaţa” şi să obţină primele trei puncte din acest sezon. O misiune extrem de dificlă pentru FC Zalău, având în vedere că echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros va întâlni, în deplasare, ocupanta locului secund,…
Mai mult...Naţionala masculină de volei încearcă imposibilul în Finlanda
Evoluţia modestă a echipei naţionale masculine de volei a României din primul turneu preliminar la Euro 2013 a trimis România pe ultimul loc în Grupa D, cu un singur punct acumulat. „Tricolorii” antrenaţi de polonezul Mariusz Sordyl nu au obţinut nicio victorie în turneul de la finalul săptămânii trecute, din Grecia, două dintre cele trei înfrângeri încheindu-se chiar cu 0 – 3. Calculele sunt complicate în acest moment, iar şansele aproape zero ca România să obţină calificarea la Campionatul European de anul viitor. În primul rând, naţionala ţării noastre este…
Mai mult...