Un nou derby pentru HC Zalău

După duelul de pe teren propriu cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, HC Zalău va susţine luni după-amiaza un nou derby, de această dată la poalele Tâmpei, în faţa formaţiei ASC Corona 2010 Braşov. Cele două echipe se cunosc foarte bine, având în vedere că în această vară au susţinut o serie de meciuri amicale atât la Zalău, cât şi la Braşov.
Cu toate că o aşteaptă un meci extrem de greu, HC Zalău speră să se întoarcă cu un rezultat favorabil de la Braşov. „Nu cunoaştem bine, pentru că am avut o serie de jocuri împreună în această vară. Ele vor avea avantajul terenului propriu şi vor dispune de aportul publicului. Din moment ce am convocat şase jucătoare de la Corona Braşov la lotul naţional, este clar că vorbim de o echipă valoroasă. Cele şase vor încerca să demonstreze că au meritat să facă parte din echipa naţională, iar celelalte două, trei, care se aşteptau probabil să fie convocate, vor încerca să-mi demonstreze că ar fi meritat să facă parte din echipa naţională. Noi cred că suntem în tonus după meciul cu Oltchimul. Am văzut că putem să jucăm la un nivel înalt, însă nu este de ajuns doar să joci, dacă rezultatele nu îţi sunt favorabile. În opinia mea, cine va greşi mai puţin, va câştiga”, consideră managerul Gheorghe Tadici.
Partida dintre ASC Corona Braşov şi HC Zalău este programată luni, de la ora 18 şi va fi transmisă pe DigiSport 2. Meciul va fi arbitrat de cuplul format din Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu, din Moreni.

Leave a Comment