Top 5 cele mai profitabile culturi agricole în 2018

În ciuda ieșirii întârziate din starea de repaus a culturilor de toamnă, dar și a temperaturilor scăzute din luna martie, suprafețele plantate cu grâu, orz, rapiță, precum și cele de culturi multianuale, vor avea producții notabile. Cei care au avut curajul să demareze o afacere în agricultură în anul curent s-au bazat pe opinia experților, care au elaborat o listă de culturi agricole a căror valorificare poate aduce venituri constante pe termen lung.

Ca o cultură să fie profitabilă, aceasta trebuie să aducă venit chiar din valorificarea unei suprafețe reduse (spre exemplu, un hectar). Pe de altă parte, produsul pe care îl veți oferi trebuie să fie în topul solicitărilor din piața agricolă, astfel încât să dispuneți de multiple posibilități de desfacere a ofertei.

Haideți să descoperim ce culturi vor fi cele mai profitabile în anul 2018 din perspectiva tinerilor întreprinzători.

Rapița a rămas, fără îndoială, una din culturile agricole profitabile și pentru anul 2018. Fermierii care nu au reușit să cultive semințe de rapiță în toamnă sau ar dori să își extindă suprafețele, pot recurge la hibrizii de primăvară achiziționți de la producătorii cu istoric de producții record, precum Dekalb.

Porumbul nu se grăbește să părăsească topul culturilor care aduc profit, fiind  o cultură de tradiție în țara noastră. Fermieri români monitorizează deja cele mai importante  detalii legate de creșterea acestei plante precum influența zonei geografice, perioada de semănat, toleranța semințelor de porumb la secetă și arșiță, sensibilitatea la anumite boli și tehnologia de procesare. Dacă dispuneți de anumite carențe în fluxul tehnologic, soluția perfectă ar fi să recurgeți la hibrizi stabili la factorii de risc ai acestei culturi.

Roșiile sunt considerate, în aceeași măsură, culturi perfecte pentru anul 2018. Veți aprecia, la sigur, accesibilitatea culturii din toate punctele de vedere. Tehnologia de obținere a produsului este bine cunoscută, există o gamă largă de produse de tratare care ar putea să vă ajute în lupta contra bolilor sau altor factori de risc și, nu în ultimul rand, veți găsi informații despre orice alt detaliu fără mari dificultăți.

Căpșunele vor oferi profitabilitate înaltă la hectar, datorită perioadei îndelungate de valorificare. Puteți sădi soiuri și mai timpurii și mai tardive, astfel încât să vă asigurați vânzări începând cu primăvara devreme până toamna târziu. Atunci când planificați o asemenea afacere, puneți accent pe materialul săditor, pe stolonii de căpșune și pe supravegherea frecventă a culturii. Alegeți varietățile de căpșune care se potrivesc condițiilor climaterice ale zonei! Cu cât mai precoce va fi zona, cu atât mai aproape veți fi de profitul maxim.

 Usturoiul vă va asigura roade bune în anul curent, dar și vânzări importante, întrucât cererea de usturoi pe piață este în continuă creștere, mai ales a celui autohton. Întreprinzătorii afirmă că anul 2017 a fost unul reușit din acest punct de vedere, înregistrând vânzări ce au depășit așteptările. Deși afacerea cu plantația de usturoi nu este foarte costisitoare, nu toți se hotărăsc să-și investească resursele, deoarece presupune un control riguros și multă muncă manuală.

Totuși, nu uitați că în ciuda tuturor top-urilor, cheia succesului Dumneavoastră, ca întreprinzător, constă în alegerea culturii potrivite pentru zona în care acestea urmează a fi plantate, utilizarea semințelor potrivite, și, nu în ultimul rând, monitorizarea cererii din piața agricolă.

Leave a Comment