M-am săturat să se spună despre Sălaj că este sărac. Oricât ne-am scărpina după ureche, județul a făcut pași mari în infrastructură. Nu cred că este comună în care să nu se fi asfaltat vreun drum, vreo uliță. Știu sate unde până acum două decenii, mortul era dus la groapă pe brațe pentru că ulița bisericii era îngropată în noroi și pietre. Acum, cele mai multe ulițe sunt străduțe asfaltate, mortul este dus pe ultimul drum cu mașina mortuară, iar așteptarea este în capela satului. Da, în tot mai multe sate este capelă. Baiul e cu cei care regretă vremurile de dinaintea Uniunii Europene și care au uitat cum mergeau pe drumurile pline de gropi și noroi. Erau asfaltate aceste ulițe fără UE? În veci, crede-mă. Încerc să înțeleg fenomenul urii tot mai multor români față de Uniunea Europeană. Aud mulți sălăjeni care își vor înapoi fosta fabrică de țevi, cea de anvelope, să redevină statul proprietar. Oameni buni, păi nu statul era proprietarul lor când a început să se împută treaba? Ce era de municipiul Zalău dacă nu veneau investitorii străini și cumpărau fabricile de anvelope și țevi? Aici vorbim de două privatizări reușite. Ne mânca sărăcia, asta ne mânca, iar Zalăul devenea și mai mic față de cum era. Simt un sentiment de ură tot mai accentuat printre oameni și nu reușesc să înțeleg de ce. Cineva îmi spunea că ura este născută din neputința și nesimțirea clasei politice aflată la conducerea țării de ani și ani. S-ar putea. Nu zic nu. Cert este că numărul românilor care vor extremismul este în creștere, sunt sătui de veșnicele partide aflate la guvernare. Era să uit, știe cineva ce se mai întâmplă în justiție?
Despre Europa din Sălaj
[…] iar așteptarea este în capela satului. Da, în tot mai multe… Articolul Despre Europa din Sălaj apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Adevărat spus,chiar dacă este dureros ! De-i spui astfel de lucruri unui nostalgic ,te face troacă de porci…Ce te faci însă,cu cei care nu au trăit acele vremuri !? Pe ăștia chiar nu-i înțeleg !
Sentimentele sunt rezultatul unor acțiuni. Institutiile statului prin acțiunele lor sunt responsabile pentru sentimentele populatiei față de ei. Cât de iubiți pot fi unii de la CCR?
Unde-s mulți, puterea crește
Dar IQ-ul nu sporește