Gheorghe Tadici “le dă peste nas” celor care contestă “Ordonanța Novak”

Ordinul ministrului Sportului, Eduard Novak, prin care se intenționează ca minimum 40 la sută din sportivii prezenți pe teren în timpul meciurilor oficiale să fie români, a stârnit o serie de controverse, mai mulți conducători de cluburi nefiind de acord cu această măsură. Gheorghe Tadici, antrenorul cu cel mai bun rezultat în handbalul feminin românesc la nivel de echipă națională din ultimii aproape 50 de ani, a lăudat intenția ministrului Novak, considerând că, în acest fel, vor avea de câștigat echipele naționale. „Gata! În sfârșit se termină jaful ordinar din…

Mai mult...

Ungaria restrânge sistemul de plafonare a preţurilor carburanţilor şi majorează taxa pe profit pentru MOL

Ungaria a restrâns sfera de eligibilitate pentru combustibilul cu preţ limitat şi a majorat o taxă excepţională pentru grupul petrolier şi de gaze MOL (MOLB.BU), în cadrul ultimului său set de măsuri pentru a contracara efectele crizei economice şi presiunile asupra finanţelor publice, informează news.ro. Şeful de cabinet al prim-ministrului, Gergely Gulyas, a declarat, sâmbătă, că măsurile vor reduce eligibilitatea pentru benzina şi motorina cu preţ limitat la vehiculele private, vehiculele agricole şi taxiurile. Vor fi excluse maşinile deţinute de companii. Gergely Gulyas a precizat că acest lucru este necesar…

Mai mult...

Ana Bogdan, salt spectaculos în clasamentul WTA

Ana Bogdan a urcat 33 de locuri în clasamentul WTA, după ce a jucat finala la Varşovia. Ea ocupă locul 75, cu 780 de puncte. Cel mai bine clasată jucătoare din România este Simona Halep, pe locul 16, cu 2415 puncte. Irina-Camelia Begu a coborât un loc şi se află pe 34, cu 1384 puncte, de asemenea Sorana Cîrstea a coborât un loc şi se află pe 36, cu 1330 puncte. Jaqueline Cristian se menţine pe locul 70, cu 832 puncte. Primele poziţii ale clasamentului sunt neschimbate faţă de săptămâna…

Mai mult...

Locuri de muncă 1.08.2022

*** Angajăm vânzătoare pentru magazin alimentar. Informații la telefon 0743 603661. *** SC WEST OIL SRL angajează lucrători-gestionari stație distribuție carburanți. Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de email: anca.petrean@westoil.ro Tel. 0746045778. *** MATRA IMPEX PROD COM S.R.L. angajează CONTABIL. Telefon 0260 661403 sau 0744 583446. *** FUNDAŢIA „ACASĂ” ZALĂU anunţă selecţie de personal în cadrul: Centrului de Recuperare, Tratament și Îngrijire și Căminului pentru Persoane Vârstnice pentru posturile vacante de: BRANCARDIER / MUNCITOR NECALIFICAT – 1 post; INFIRMIERĂ / MUNCITOR NECALIFICAT în domeniul îngrijire pacienți și…

Mai mult...

Zălăuanul Adrian Szucs participă la „Trofeul Romanian Beef Master”. Printre jurați, mai mulți bucătari cu stele Michelin

Maestrul bucătar Adrian Szucs va găti la „Trofeul Romanian Beef Master By Chef Radu Zărnescu”, eveniment programat să se desfășoare în perioada 2 – 3 august la complexul „Arena” – Moara Vlăsiei. Este un trofeu al bucătarilor profesioniști. Evenimentul își propune în primul rând să promoveze carnea provenită din fermele românești. Potrivit organizatorilor, la eveniment participă 18 concurenți și 18 jurați. Foto: Adrian Szucs

Mai mult...