Strategia de dezvoltare a judeţului, pentru perioada 2015-2020, a fost adoptată

Alexandru Moldovan Strategia de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2015-2020, document-cadru care are rolul de a asigura o dezvoltare economico-socială echilibrată a unităţii administrativ-teritoriale, fundamentând accesul la fonduri europene, surse de finanţare interne publice şi private, a fost adoptată luni, în şedinţa Consiliului Judeţean, cu votul majoritar al consilierilor. Potrivit acestui document, obiectiv general pentru ciclul de programare 2014-2020 este creşterea durabilă a calităţii vieţii locuitorilor judeţului Sălaj, prin îmbunătăţirea conectivităţii acestuia, furnizarea de servicii publice de calitate, reducerea diferenţelor de dezvoltare între mediul urban şi rural, oportunităţi sporite de…

Mai mult...

Zvonoteca

# Se pare că anti-talentul este o boală incurabilă într-o redacţie „colegă”, altfel cum să ne explicăm că în aproape toate articolele limba română este călcată în picioare? Ori asta o fi condiţia pusă la angajare? Cică „creşte kilogramul de porc până la iarnă”… adică fiecare kil se transformă într-un kil jumate? Cam cum creştea Făt-Frumos din poveste, într-un an cât alţii în zece? # Concetăţenii maghiari au petrecut în weekend, prilej cu care au făcut paradă cu căruţele trase de cai prin centrul Zalăului. Frumos demers şi plin de…

Mai mult...