Microciparea câinilor fără stăpân – în atenţia Direcţiei Sanitar Veterinare

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj atrag atenţia autorităţilor locale cu privire la realul pericol pe care-l reprezintă câinii fără stăpân, respectiv câini din propietatea unor persoane aflate la limita subzistenţei care refuză microciparea invocând imposibilitatea de plată. În acest sens, reprezentanţii DSVSA Sălaj solicită sprijin autorităţilor publice locale în vederea asigurării de fonduri necesare pentru realizarea microcipării patrupedelor. După cum a explicat medicul veterinar Vasile Chindriş, purtător de cuvânt al instituţiei precizate, la nivelul judeţului efectivul de câini cu stăpân se apropie de 40.000, (39.971)…

Mai mult...

LUCIAN BODE, PNL SĂLAJ: “Suntem pe locul 41 în topul judeţelor care au contractat fonduri europene”

Partidul Naţional Liberal (PNL) filiala județeană a adus în discuţie, în cadrul conferinţei de presă de marţi, situaţia actuală în ceea ce priveşte implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Sălaj (SMID), Circuitul Castrelor Romane şi Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord – județul Sălaj. Copreşedintele PNL Sălaj, Lucian Bode, a acuzat de “incompetență” administrația judeţeană, în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, pe de o parte, iar pe de altă parte, de “proasta gestionare a banului public investit în aceste obiective aparținâd Consiliului Județean Sălaj”.…

Mai mult...

Cu mopedul neînmatriculat și fără permis de conducere în trafic

Poliţiştii Postului de Poliție Someș Odorhei au depistat în dimeneaţa zilei de luni, –31 mai, un tânăr de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea mopedul, pe DJ 108A, fără a poseda permis de conducere și fără ca mopedul să fie înmatriculat sau înregistrat. Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, în cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv conducere pe drumurile pubice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Mai mult...

Rapid Jibou, favorită la locul doi în Liga a IV-a

Scorul penultimei etape în Liga a IV-a de fotbal l-a stabilit Rapid Jibou, echipă situată pe poziţia secundă, cu 57 de puncte acumulate. Formaţia pregătită de Marius Muntean a învins cu scorul de 14 – 1, în deplasare, CS Crasna. Jibouanii au deschis scorul în minutul trei, prin Cătălin Coste, iar gazdele au restabilit egalitatea în minutul şase, prin Rareş Hosu. Până la pauză, oaspeţii au mai înscris de cinci ori, iar în partea secundă, de opt ori. Victorie la scor a obţinut şi campioana Unirea Mirşid, formaţie ce s-a…

Mai mult...

Bătrână accidentată la Șamșud

O femeie în vârstă de 86 ani, din Șamșud, a fost accidentată grav în dimineaţa zilei de marţi – 31 mai, de un microbuz. Evenimentul rutier s-a produs în localitate, pe drumul comunal 4A. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat faptul că șoferul, un bărbat de 57 ani, din localitate, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și a accidentat-o grav pe femeia care se afla pe partea carosabilă, în spatele autovehiculului. Victima a fost…

Mai mult...

Atletic Zalău s-a oprit în faza zonală a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor D

Devenită, în premieră, campioană judeţeană la fotbal în cadrul Campionatului Naţional rezervat juniorilor D, Atletic Zalău a participat la finalul săptămânii trecute la turneul zonal, desfăşurat în Bistriţa, la care au mai fost prezente cluburile: Academia Gloria 2003, Primavera Satu Mare, Viitorul Cluj Junior, Kiss Baia Mare şi Viitorul Oradea. Echipele au fost împărţite în două grupe a câte trei echipe, primele două din fiecare grupă calificându-se în semifinale. În primul meci, fotbaliştii de la Atletic Zalău au cedat cu 2 – 3 duelul cu Kiss Baia Mare, după ce…

Mai mult...

Trimişi în judecată pentru prejudicii aduse statului

Procurorii sălăjeni au trimis în judecată, zilele trecute, două persoane acuzate că au fost implicate în derularea unor fapte de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Daniel Ionuţ Moraru este acuzat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, după ce în calitate de administrator al SC Los Mehores SRL Zalău, în perioada 7 august-10 octombrie 2011, l-a ajutat pe Ioan Crişan în activitatea infracţională prin emiterea de către SC Croma Grup SRL – Crişeni a trei facturi fiscale fictive în valoare…

Mai mult...

La faza judeţeană a Concursului de recitare “Licurici”, premii şi menţiuni pentru elevii sălăjeni

Nu mai puţin de 13 elevi din ciclul primar, de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ, au reuşit să obţină premii şi menţiuni la faza judeţeană a Concursului de recitare “Licurici”. Concursul s-a desfăşurat în cursul lunii mai, în localitatatea Ip şi s-a adresat elevilor din clasele primare. Potrivit organizatorilor, profesorii Fazakas Maria, Nagy Helga, Tőtős Noémi şi Hari Tünde-Hajnalka, elevii din clasele pregătitoare, I, a II-a şi a III-a care au reuşit să obţină rezultate la concursul de recitare sunt: Salánki Alexandra – locul I, Şcoala Gimnazială…

Mai mult...

Începe cartografierea ecosistemelor din judeţ

România va avea, până în 2018, o hartă a ecosistemelor şi a serviciilor oferite de acestea, prin intermediul unui proiect în valoare de 3,38 milioane de euro, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, potrivit datelor prezentate, miercuri, de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), într-o conferinţă de specialitate. În acest proiect vor fi incluse toate judeţele. Potrivit APM Sălaj, în România există două tipuri majore de ecosisteme – ecosisteme acvatice și ecosisteme terestre, în cadrul acestor ecosisteme care si ele se diferențiază la randul…

Mai mult...

Primăria Zalău a dat startul distracţiei de Ziua Copilului

Primăria Municipiului Zalău organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a V-a ediție a evenimentului ,,1 Iunie ca-n povești!”. Activitățile au început marţi, 31 mai, cu un spectacol de teatru pentru copii, piesa ”Visul magic”. În 1 Iunie, parcul se va transforma în loc de poveste, în care copiii se pot întâlni, într-o mare de baloane, cu personaje din povești. Aleile și amfiteatrul din Parcul Central aparțin micilor artiști care, începând cu ora 14.30 pot alege: Jocurile copilăriei (șotron, ștafetă, rațele și vânătorii). Desene pe asfalt – micilor artiști le…

Mai mult...

Situaţie critică pentru Volei Municipal Zalău

Vicecampioana ultimelor trei ediţii de campioant şi câştigătoarea Cupei României din ultimele două sezoane ar putea ajunge în situaţia de a fi nevoită să se retragă din campionat în sezonul viitor, dacă persoanele din conducere nu vor reuşi să adune acel procent de zece la sută din bugetul total al echipei, sumă ce trebuie să provină din mediul privat. Spre deosebire de alte ţări europene, sportul din România este susţinut în cea mai mare parte de autorităţile locale publice, iar bani proveniţi din mediul privat sunt foarte puţin în comparaţie…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor în plantaţiile de sâmburoase – cireş şi vişin: muscă cireşelor (Rhagoletis cerasi), păduchi de frunză (Aphis spp.) pătarea frunzelor de cireş (Cocomyces hiemalis), antracnoză frunzelor de cireş (Blumeriella jaapi), monilioză (Monilinia laxă). Pentru combaterea acestora recomandăm să folosiţi una din combinaţiile de produse de protecţia plantelor: 1. Calypso 480 SC – 0,02 % + Signum – 0,05%; 2. Poleci – 0,03 – 0,05% % + Score 250 SC – 0,02%; 3. Decis Mega 50 EW…

Mai mult...

Gospodărie lovită de trăsnet la Bogdana

Detaşamentul de pompieri Zalău, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” al judeţului Sălaj, a intervenit, în cursul serii de luni – 30 mai, pentru a stinge un incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din localitatea Bogdana, comuna Buciumi. Potrivit reprezentanţilor ISU, cauza probabilă de incendiu a fost un trăsnet care a lovit imobilul. Până la lichidarea în totalitatea a flăcărilor, proprietarului i-au fost distruse mai multe bunuri depozitate în anexă: aproximativ o tonă de cereale, o tonă de fân şi o moară de măcinat. De asemenea, focul…

Mai mult...

Parteneriat între autorităţi pentru reabilitarea podeţului de la Camăr, dat uitării de un sfert de veac

Podeţul de pe DJ109P Halmăşd-Cerişa-Cosniciu de Jos-Cosniciu de Sus-Zăuan Băi-Camăr-limita cu judeţul Satu Mare va fi reabilitatat după 25 de ani în care autorităţile l-au dat uitării. În acest sens, aleşii judeţeni au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean Sălaj, asocierea cu comuna Camăr. Întrucât infrastructura podeţului este deteriorată, fiind în pericol de surpare, iar cheltuielile necesare depăşesc disponibilităţile financiare ale comunei, oficialii din Camăr au solicitat sprijin autorităţilor judeţene. „În prezent, acest podeţ are fundaţiile subspalate, fiind în pericol de a se surpa, datorită faptului că din…

Mai mult...