Miercuri, termen pentru formularul 092          

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj face cunoscut faptul că, până miercuri, 7 octombrie, inclusiv, trebuie depusă la unităţile fiscale Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Au această obligaţie persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna septembrie 2015 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală…

Mai mult...

Dacă plătesc până în martie 2016, Firmele cu datorii la buget sunt scutite de penalităţi de întârziere

Companiile care înregistrează, în 30 septembrie, datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până în 31 martie obligaţiile principale de plată, iar până în 30 iunie dobânzile aferente, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Finanţe. Astfel, penalităţile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate vor fi anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiţii, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligaţiilor de plată principale.…

Mai mult...

Acoperişul unei case din Zalău, distrus de flăcări

Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat în cursul zilei de duminică, 4 octombrie, să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Pomilor din municipiu. Cauza probabilă de incendiu a fost efectul termic al curentului electric de la un conductor improvizat. Până la lichidarea în totalitate a flăcărilor de către pompieri, au ars aproximativ 30 metri pătraţi din acoperişul casei.

Mai mult...

Incendiu într-o gospodărie din Jibou din cauza unei sobe

Anexa unei gospodării din localitatea Jibou, situată pe strada Dumbrăveni,  a fost cuprinsă în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, 3-4 octombrie, de flăcări. Pentru stingerea incendiului, la faţa locului, au intervenit pompierii Inspectoatului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” al judeţului Sălaj – secţia Jibou. Ajunşi la faţa locului pompierii au lichidat cu repeziciune flăcările, însă din păcate focul a mistuit aproximativ 30 de metri pătraţi de acoperiş, două motoare electrice şi 0,5 metri cubi de cherestea. Cauza probabilă de incendiu a fost efectul termic de la un…

Mai mult...

Editura „Caiete Silvane” – la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT) din Cluj – Napoca programează şi în acest an, la cea de-a treia ediţie, în perioada  6-11 octombrie, o multitudine de lansări, mese rotunde şi evenimente conexe la care sunt invitaţi să participe 400 de scriitori, editori, traducători, oameni din lumea cărţii. La acest festival vor avea loc și mai multe lansări de carte apărute la Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Astfel, marți, 6 octombrie, între orele 16.30-17.30, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul FICT, noutățile editoriale…

Mai mult...

La Centrul de Cultură şi Artă, Muza Fest continuă cu expozitia „Fotoetnografica”

Colaborarea între Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Maramureş şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS) prilejuieşte o nouă ocazie de a face cunoscut publicului sălăjean frumuseţea culturii tradiţionale maramureşene. Este vorba de expoziția rezultată în urma Taberei “Fotoetnografica”, ediţia a XIII-a, organizată de CJCPCT Maramureş, care s-a desfăşurat în zona din stânga şi dreapta Tisei a Maramureşului, în satele româneşti din Ucrain,  dar şi în satele ucrainiene şi ungureşti de la noi, ediţie la care au participat pe lângă fotografi români şi fotografi din…

Mai mult...

Un şofer a fugit de la locul accidentului după ce a omorât un pieton

Un eveniment rutier deosebit de grav s-a produs luni dimineaţa pe DN1 H pe porţiunea de drum dintre localităţile Pericei şi Vîrşolţ. Nu se cunosc deocamdată cauzele şi împrejurările exacte ale acestui accident în care o persoană şi-a pierdut viaţa. Din primele informaţii pe care le-am obţinut de la reprezentanţii IPJ Sălaj,  un bărbat de aproximativ 50 de ani din Vîrşolţ a fost  găsit decedat, în primele ore ale dimineţii,  pe marginea drumului.  Cercetările sunt în plină desfăşurare, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sălăjene iar în cauză se pare că ar…

Mai mult...

RAR Sălaj nu mai eliberează cărţi de identitate pentru autoturismele Volkswagen

Registrul Auto Român (RAR) nu mai eliberează cărţi de identitate pentru autoturismele noi diesel Volkswagen euro 5 din stocurile dealerilor români Volkswagen, a informat Ministerul Transporturilor. Situaţia este temporară şi afectează doar maşinile noi echipate cu motoare diesel Euro 5 din stocurile nevândute ale dealerilor, care necesită o carte de identitate pentru a fi înmatriculate definitiv în România. Vânzările dealerilor Volkswagen, Seat, Skoda şi Audi continuă în cazul motoarelor Euro 6 noi, care echipează modelele Grupului VW din 1 septembrie 2015 încoace. Conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile…

Mai mult...

Reguli noi pentru obţinerea permisului auto

Regulile pentru obţinerea permisului auto s-au schimbat începând de astăzi. Persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. În acest sens, candidaţii vor fi nevoiţi să achite taxa de examinare şi să facă cel puţin încă şase ore suplimentare de pregătire practică. Până în prezent, susţinerea examenului se putea face în termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care picau proba practică trebuiau să…

Mai mult...

„Toamna în imagini”, la Şcoala „Corneliu Coposu”

Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău va găzdui, în cursul zilei de luni, 5 octombrie, o serie de activităţi, menite să marcheze Ziua Mondială Educaţiei. Potrivit informaţiilor primite de la directorul instituţiei de învăţământ, Gheorghe Bancea, printre manifestările dedicate acestei zile se regăsesc: „Toamna în imagini” – expoziţie de fotografie, flashmob – „Luptăm pentru dreptul la educaţie” , „Împreună vom reuşi” – concurs de desene, masă rotundă, dezbateri. „În această zi s-a oferit tuturor dascălilor din întreaga lume o modalitate de a-şi defini drepturile şi responsabilităţile. Astfel, s-a recunoscut unanim că…

Mai mult...

Zvonoteca

# Pe astfel de vremuri când tătă lumea vinde orice mai sunt şi oamini care cumpără. Şi nu cumpără orice, ci păr. Mai nou, îs împânzite gardurile şi zidurile din oraş cu anunţuri de genu’ “cumpăr păr, diferite lungimi”. La ce sărăcie e prin Zălau, mâine- poimâine tătă lumea a fi cheală. # Mare minune mare! La orele de foc ale dimineţii de vineri, toate intersecţiile din Zălau au beneficiat de dirijarea traficului de către poliţişti. Acest lucru s-a simţit atât în fluidizarea circulaţiei implicit şi în lipsa evenimentelor neplăcute…

Mai mult...